Israel pierde la nivel diplomatic Războiul din Gaza

 

Scarlat I

Pe 7 octombrie 2023, gruparea teroristă Hamas lansa un atac asupra civililor din sudul Israelului. Aproximativ 3000 de militanți hamas au trecut granița dintre Fâșia Gaza și Israel, peste 1100 de persoane fiind ucise (dintre care 766 de civili) și luând 253 de ostatici[1].

Răspunsul Israelului a fost declanșarea unui atac general în Fâșia Gaza, cu scopul declarat de a elimina definitiv gruparea Hamas.

Inițial opinia internațională a fost una de susținere a Israelului, dar treptat aceasta a început să se schimbe. Nimeni nu a criticat dreptul guvernului de la Jerusalem de a-și proteja proprii cetățeni, dar duritatea și dimensiunea răspunsului israelian, a reușit treptat să-și îndepărteze chiar și cei mai apopiați aliați, cum ar fi Statele Unite și Germania.

Chiar dacă inițial ambele state au declarat că susțin necondiționat Israelul, treptat Președintele american Joe Biden a început să critice (atât în public cât și în privat) duritatea contraofensivei israeliene, Statele Unite refuzând chiar să-și folosească dreptul de veto din cadrul Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, pe 26 martie fiind adoptată o rezoluție prin care se cere încetarea focului în Gaza[2].

Chiar și Germania s-a alăturat statelor membre UE care solicitau urgent guvernului israelian să permită o încetare cel puțin temporară a focului pentru a permite trimiterea de ajutoare umanitare către civili palestinieni prinși în mijlocul acestui război.

Situația civililor este critică în fâșia Gaza, pentru a putea trimite ajutoare umanitare fiind utilizate chiar și aeronavele militare care eliberează parașute de ajutor umanitar[3].

Nimeni nu a criticat dreptul poporului israelian de a se apăra de atacurile Hamas, dar metodele utilizate de Premierul Benjamin Netanyahu sunt aspru criticate atât de comunitatea internațională cât și de organizațiile umanitare, acesta fiind acuzat că blochează intenționat livrarea de ajutor umanitar civililor[4].

Situația politică în care se află Benjamin Netanyahu este critică atât internațional cât și intern. Nu trebuie să uităm că înaintea conflictului izbucnit în Gaza, premierul israelian se confrunta cu masive proteste de stradă, datorită asocierii acestuia cu partide de extremă dreapta, iar acest război fiind cel mai probabil sigurul suport pe care îl mai are Benjamin Netanyahu pentru a rămâne la putere, dar riscă să devină un paria pe plan internațional și să tragă și statul israelian în jos după el.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[1] Israel Gaza: Seven hostages killed, Hamas says (bbc.com)

[2] Will the UN ceasefire resolution stop Israel’s war on Gaza? | Israel War on Gaza News | Al Jazeera

[3] Desperate Palestinians scramble for humanitarian aid airdropped into Gaza – March 6, 2024 | Reuters

[4] Siege and Starvation: How Israel Obstructs Aid to Gaza – Refugees International

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email
Share on print
Print

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top