Dan Scarlat
Relațiile dintre Uniunea Europeană și Belarus au început să se deterioreze imediat după alegerile din Belarus care au avut loc în august 2020, când acuzațiile de fraudare masivă a alegerilor au condus la cele mai ample proteste îndreptate împotriva regimului dictatorial condus de Alexander Lukashenko, considerat ”Ultimul dictator al Europei”. Reprimarea violentă a protestelor de stradă, reprimare care s-a soldat chiar cu decese, a avut ca răspuns din partea Uniunii Europene, o serie de măsuri restrictive, majoritatea de natură economică, care au vizat atât oficiali ai sistemului cât și entități economice apropiate regimului. Punctul culminant, care în același timp a dat dovada măsurilor la care este dispus să se preteze Lukashenko pentru a readuce la tăcere libertatea de exprimare, a fost dat de deturnarea unui zbor civil, folosind pretextul unei alarme cu bombă, cu scopul explicit de a aresta un jurnalist, critic al sistemului.
Acesta a fost momentul în care autoritățile europene au realizat ca Lukashenko nu numai că este dispus să folosească terorismul sponsorizat de stat, ci să că este dispus să pună în pericol siguranța cetățenilor europeni pentru a-și realiza scopurile.
În total, peste 160 de persoane si 15 actori economici au fost sancționați și supuși restricțiilor Uniunii Europene.
În mod caracteristic unui regim dictatorial, în loc să încerce să repare relația cu Uniunea Europeană, regimul de la Minsk, a căutat mijloace să escaladeze conflictul economic cu Uniunea Europeană, situația actuală fiind catalogată de mai mulți reprezentanți ai Uniunii europene ca ajungând la nivelul unui ”război hibrid”. Conceptul de ”război hibrid” reprezintă o teorie militară propusă din 2007 de Frank Hoffman în cartea sa ”Conflict în secolul XXI: Ascensiunea războaielor hibride[1] ” (Conflict in the 21st century: The rise of Hybrid Wars). Astfel conflictele nu mai au doar o latură militară, ci sunt folosite mijloace economice, politice, civile sau cibernetice.
Ca răspuns la sancțiunile economice impuse de Uniunea Europeană, regimul Lukashenko a început să faciliteze accesul emigranților din Siria, Irak sau Afganistan, către Uniunea Europeană. Statele țintite de autoritățile belaruse sunt Lituania, Letonia dar în principal Polonia, stat văzut ca o poartă directă către Uniunea Europeană în general și către Germania și Franța, în special.
Astfel Letonia a decretat ”starea de urgentă” la granița cu Belarus, Lituania a început construcția la graniță a unui gard format în principal din sârmă ghimpată, iar Polonia a cerut ajutorul Uniunii Europene, guvernul de la Varșovia acuzând Minsk-ul că folosește emigranții ca ”arme vii” în cadrul acestui război hibrid[2]. Tensiunile dintre Polonia și Belarus au crescut în mod special, în momentul în care sportiva belorusă Krystsina Tsimanouskaya a cerut și primit azil în Polonia, de frica represaliilor după ce a criticat Comitetul Olimpic Belorus, condus de Viktor Lukashenko[3], fiul cel mare al dictatorului Alexander Lukashenko.
Regimul de la Minsk a facilitat acordarea de vize în special către state din Orientul Mijlociu, existând zvonuri că sunt organizate ”pachete speciale” care includ vize, transport in Belarus, cazare la diverse hoteluri din Minsk și asigurarea transportului până la granița cu Polonia[4]. Odată ajunși în apropierea graniței, emigranți sunt preluați de grăniceri belaruși și obligați să forțeze trecerea graniței, existând cazuri în care emigranții primesc foarfeci speciale pentru tăiat sârma sau topoare pentru a putea demola gardul de sârmă care delimitează cele două state[5].
Compania aeriană de stat Belavia Airlines asigură constant zboruri directe către Minsk din Antalya, Istanbul, Beirut, Bagdad sau Dubai. Tot ce au de făcut cei ce doresc să emigreze, este să ajungă în unul dintre aceste orașe, un număr mare de irakieni călătorind zilnic către Turcia și Dubai, fiind aprope imposibil de stabilit exact care este destinația finală a acestora. Acestea sunt căile cele mai frecvente folosite de emigranți, cu ajutorul Minskului, pentru a ajunge în Belarus și apoi la granița cu Polonia. Umm Malak, o tănără de 26 de ani cu 3 copii și însărcinată, din Irak a confirmat că a ajuns în Belarus din Dubai la începutul lunii octombrie, împreună cu copii și soțul ei, destinația finală fiind Germania[6]. În prezent cel puțin 2000 de emigranți se află la granița dintre Polonia și Belarus, numărul acestora fiind în creștere.
Deși Minsk și Lukashenko sunt arhitecții principali ai acestei crize umanitare, nu trebuie ignorat faptul că toat acest dezastru a fost posibil doar cu ajutorul acordat de Moscova, care a susținut permanent regimul de la Minsk. Această viziune este împărtășită și de Manfred Weber, Președintele Partidului Popular European precum și de alți oficiali europeni. Nu este exagerat să credem că Președintele Putin nu a fost consultat în această privință, cu atât mai mult cu cât Putin a luat vehement apărarea Belarusului, iar Ministrul de Externe Rus, Sergei Lavrov chiar a declarat că Uniunea Europeană trebuie să plătească Minskului pentru rezolvarea acestei crize[7].
Sancțiunile economice impuse Belarusului de către Uniunea Europeană au fost ineficiente și datorită ajutorului economic de 1,5 miliarde de dolari acordat de către Rusia, în septembrie 2020, tocmai pentru a evita o criză economică care ar fi fost generată de sancțiunile europene, ajutându-l astfel pe Lukashenko să-și păstreze puterea[8]. Sprijinul Moscovei este evident, pe langă ajutorul financiar, Rusia a trimis 2 bombardiere strategice nucleare într-o misiune de ”antrenament” deasupra Belarusului, dorind astfel să demonstreze susținerea acordată Minskului chiar și în această criză umanitară. Trebuie menționat de asemena că Lukashenko a cerut Moscovei să desfășoare sistemul mobil de rachete balistice Iskander, care au o rază de acțiune de 500 kilometri și pot utiliza atât încărcătură convențională cât și nucleară. Până în prezent Ministerul Rus de Apărare nu a răspuns acestei cereri, dar este greu de crezut că în ciuda suportului acordat până în prezent regimului Lukashenko, Moscova va risca totuși o escaladare de asemenea natură. Este mult mai probabil ca Rusia să dorească păstrarea situației actuale, afirmând public că situația umanitară de la granița dintre Polonia și Belarus este doar o problemă ce trebuie rezolvată între Uniunea Europeană și Belarus.
Criza actuală este creată artificial de Minsk, cu scopul de a forța Uniunea Europeană să renunțe la sancțiunile economice adoptate până în prezent, dar cel mai probabil aceasta va genera o altă serie de sancțiuni economice impuse. Până în prezent Consiliul European a suspendat facilitarea acordării vizelor pentru funcționarii regimului de la Minsk, criticând cu fermitate folosirea migrației și a vieții oamenilor în scopuri politice și economice[9].
Josep Borrell, Președintele Serviciului European de Acțiune Externă a declarat că miniștrii de externe ai Uniunii Europene o să voteze pentru extinderea sancțiunilor impuse, planul lui Lukashenko de a forța Uniunea Europeană să anuleze sancțiunile actuale, având un efect opus, situația fiind inacceptabilă, folosirea oamenilor ca muniție într-un război economic nefiind acceptată. Astfel noile sancțiuni o să cuprindă atât compania de stat Belavia Airlines, diverse entități economice implicate în acest proces cât și oficiali ai regimului de la Minsk.
[1] Microsoft Word – HybridWar_011008_Final (potomacinstitute.org)
[2] Is Belarus using migrants as part of a ‘hybrid war’ against the EU? | Euronews
[4] Poland blocks hundreds of migrants at Belarus border – BBC News
[5] In Poland, migrants describe help from Belarus forces to cross border amid battle with Europe – The Washington Post
[6] It’s worth it: Pregnant Iraqi woman tells migrants to keep crossing EU border | Reuters
[7] Belarus border crisis marks dangerous escalation in Putin’s hybrid war – Atlantic Council
[8] Russia to lend Belarus $1.5bn as Lukashenko tells Putin ‘a friend is in trouble’ | Belarus | The Guardian
