Blog

O eventuală relocare a militarilor americani în România va reprezenta un grad superior de protecție
Eurodeputatul Vlad Nistor, membru în Comisia de Afaceri Externe (AFET) a Parlamentului European, consideră că o eventuală relocare a militarilor americani în România va însemna pentru țara noastră un grad ”superior de protecție”, dar în același timp și un ”oarecare grad de expunere”. „Cu cât mai multă prezență militară în România se atrage de desigur

Despre o „lună a justiției” în contextul crizei pandemice
Manoela Popescu Criza pandemică de COVID-19 a impus măsuri de restricționare a mișcării fizice și de distanțare socială, printre alte măsuri luate împotriva răspândirii pandemiei, ceea ce a însemnat, din nefericire, restricționări ale drepturilor omului și libertăților noastre fundamentale, inclusiv dreptul la protecția datelor. Trebuie însă precizat faptul că protecția datelor nu poate constitui în

Despre curaj sau lipsa acestuia în fața sfidărilor autocratice
Adrian Stănescu Ziua de 24 iulie a.c. poate fi considerate fără teama de a greși drept un moment tragic și rușinos în istoria nu numai a creștinismului ci a întregii civilizații europene. Care își are fundamente creștine dincolo de orice îndoială. Data aleasă de autocratul de la Ankara ”coincide” cu semnarea tratatului de la

Parlamentul European “contestă” bugetul UE 2021-2027 aprobat de liderii europeni
Manoela Popescu Acordul istoric obţinut de liderii europeni la summitul maraton din 17-21 iulie a.c. trebuie aprobat de Parlamentul European (PE) pentru a intra în vigoare, în conformitate cu articolul 312 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea UE (TFUE). Astfel că, Parlamentul European urmează să voteze până la sfârșitul acestui an atât bugetul UE

Schimbarea – „constanta” vieții în timpurile crizei multidimensionale
Manoela Popescu In observațiile de deschidere, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) la briefingul de presă privind COVID-19 din 13 iulie 2020, sublinia faptul că toate țările sunt în pericol, deși nu toate țările au fost afectate în același mod de criza pandemică. O analiză a statelor lumii din perspectiva răspunsului la

Istoria nescrisă a „Planului Marshall European”
Manoela Popescu La propunerea Consiliului și la cererea șefilor de stat sau de guvern, Comisia Europeană a prezentat la data de 27 mai a.c., în fața Parlamentului European, un pachet amplu și ambițios, care combină viitorul cadru financiar multianual (CFM) cu un efort de redresare specific în cadrul instrumentului Next Generation EU. Acesta fiind

În pofida răuvoitorilor, ”Fondul de redresare e o realizare imensă pentru UE”
de Adrian Sănescu Și continuă prestigiosul The Financial Times: ” Pentru percepțiile pieței privind viabilitatea monedei euro, acordul de 750 de miliarde de euro este unul epocal”. Dece insistăm? Publicul românesc și probabil nu numai este supus, constatăm în aceste prime zile de la încheierea prelungitului summit European de la Bruxelles unui adevărat bombardament nu

Succesul unui summit de criză într-o zi istorică pentru relansarea economiei europene
Manoela Popescu Se cunoaște faptul că întreaga Uniune, profund afectată de criza pandemică, aștepta cu nerăbdare aprobarea Planului de redresare a economiei europene propus de Comisia Europeană la data de 27 mai 2020. Planul de redresare este fundamentat pe instrumentul Next Generation EU (în valoare de 750 de miliarde de EUR), menit să stimuleze

Importanţa summitului liderilor UE (17-18 iulie 2020) pentru materializarea Planului de relansare a economiei europene
Manoela Popescu Criza de sănătate, care s-a transformat rapid într-o criză multidimensională, fără ca statele lumii să poată reacţiona corespunzător, necesită un răspuns pe măsură, raportat la fiecare dimensiune, în parte. De-a lungul celor mai bine de șase luni de luptă împotriva COVID-ului, UE a acționat prin intermediul instituțiilor sale, într-un mod coordonat, pentru

Politicile UE în domeniul climei și Pactul verde european, în contextul pandemiei de COVID-19
Manoela Popescu Planul de relansare atât de necesar economiei europene puternic zdruncinată de criza pandemică, precum și bugetul multianual al UE 2021-2027 nu eludează temele importante asumate de către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunțate la momentul în care a preluat mandatul. Cele două deziderate majore ale echipei aflate astăzi la conducerea