Manoela Popescu
Întreg mapamondul este de acord că un vaccin sigur și eficace reprezintă cea mai bună șansă pentru a învinge virusul ucigaș și pentru a ne întoarce la o viață fără pandemie. În acest sens, cunoscute sunt eforturile făcute de Comisia Europeană pentru a asigura doze de vaccinuri potențiale care pot fi partajate cu toată lumea. De altfel, chiar de la începutul pandemiei, UE și-a asumat un rol în prim-planul luptei împotriva COVID-19, în ceea ce privește eforturile desfășurate la nivel mondial pentru garantarea accesului universal la testele, tratamentele și vaccinurile împotriva COVID-19. În acest context, UE a mobilizat resurse prin organizarea de evenimente internaționale de strângere de donații, unindu-și forțele cu diferite țări din lume și cu organizații internaționale din domeniul sănătății, prin intermediul unui cadru de colaborare intitulat acceleratorul accesului la instrumentele de combatere a pandemiei de COVID-19. Iar printr-o acțiune foarte rapidă și unitară a UE și a statelor sale membre am putut avea doze suficiente dintr-un vaccin sigur și eficace. Vaccinarea rapidă și completă a tuturor populațiilor vizate, atât în Europa, cât și la nivel mondial, fiind esențială pentru a controla impactul pandemiei de COVID-19.
În prezent, UE este în continuare lider în ceea ce privește răspunsul multilateral la pandemie, exportând jumătate din vaccinurile produse în Europa către alte țări din lume, ceea ce înseamnă aceeași cantitate pe care a furnizat-o cetățenilor europeni. Astfel, Team Europe a contribuit cu aproape 3 miliarde de EUR la mecanismul COVAX pentru a contribui la asigurarea a cel puțin 1,8 miliarde de doze pentru 92 de țări cu venituri mici și medii inferioare. În prezent, COVAX a furnizat peste 200 de milioane de doze în 138 de țări. În plus, Team Europe și-a propus să distribuie, până la sfârșitul anului 2021, cel puțin 200 de milioane de doze suplimentare de vaccinuri asigurate în cadrul acordurilor preliminare de achiziție ale UE către țările cu venituri mici și medii, în special prin intermediul COVAX, ca parte a eforturilor comune ale UE (ec.europa.eu).
Președinta Comisie Europene a anunțat pe 31 august 2021 că UE a atins o etapă crucială, 70 % din populația adultă a UE fiind vaccinată complet împotriva COVID-19. Aceasta înseamnă, în total, că peste 256 de milioane de adulți din UE au primit schema completă de vaccinare. Cu alte cuvinte, Comisia și-a îndeplinit, înainte de termen, obiectivul de a le furniza statelor membre, până la sfârșitul lunii iulie, suficiente doze pentru vaccinarea completă a 70 % din adulții din UE. În discursul ținut cu acest prilej, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a menționat că „vaccinarea completă a 70 % dintre adulții din UE deja din luna august este o mare realizare” (ec.europa.eu). Deci, Strategia UE de a lupta împreună, în mod solidar, dă rezultate și poziționează Europa în avangarda luptei mondiale împotriva COVID-19.
Cu toate acestea, pandemia nu s-a terminat, fiind nevoie de noi eforturi, mai ales la nivel mondial, pentru ca populația să fie vaccinată împotriva COVID-19. Iar în acest efort, UE va continua să sprijine partenerii, mai ales pe țările cu venituri mici și medii. Potrivit comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides, vaccinarea a 70 % din adulții din UE înainte de sfârșitul verii este o realizare colectivă a UE și a statelor sale membre, care demonstrează ce este posibil atunci când se lucrează împreună, cu solidaritate și în mod coordonat. Eforturile Comisiei de a intensifica și mai mult vaccinările în întreaga UE vor continua fără oprire. Dezideratul UE fiind nu doar eliminarea decalajului în ceea ce privește imunitatea, dar, mai ales, blocarea accesului pentru noile variante de COVID-19. Tocmai în vederea atingerii acestui obiectiv, pe 4 august 2021, Comisia Europeană a aprobat cel de al șaptelea acord preliminar de achiziție încheiat cu o companie farmaceutică pentru a asigura accesul la un potențial vaccin împotriva COVID-19 în trimestrul patru din 2021 și în 2022. În temeiul acestui contract, statele membre vor putea achiziționa până la 100 de milioane de doze de vaccin Novavax, cu o opțiune pentru 100 de milioane de doze suplimentare în cursul anilor 2021, 2022 și 2023, după ce Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) va fi revizuit și aprobat vaccinul respectiv ca fiind sigur și eficace. Iar statele membre UE pot decide să doneze vaccinuri unor țări cu venituri medii și mici sau să le redirecționeze către alte țări europene. Novavax este o companie de biotehnologie care dezvoltă vaccinuri de ultimă generație împotriva unor boli infecțioase grave. Vaccinul Novavax împotriva COVID-19 este deja în curs de revizuire de către EMA în vederea unei eventuale autorizații de introducere pe piață. Comisia a luat decizia de a sprijini acest vaccin pe baza unei evaluări științifice temeinice a tehnologiei utilizate, a experienței companiei în crearea de vaccinuri și a capacității sale de producție pentru a aproviziona întreaga UE. Acesta fiind un vaccin pe bază de proteine, respectiv o platformă tehnologică ce se arată promițătoare în studiile clinice (ec.europa.eu).
Astfel, o nouă armă din multe puncte de vedere vine în arsenalul Uniunii Europene împotriva Covid-19. Acesta este al șaptelea contract de acest tip semnat de Comisia Europeană, după cele semnate cu AstraZeneca, Sanofi-GSK, Janssen, Pfizer-BioNTech, CureVac și Moderna. Prin acest contract, Comisia Europeană își extinde gama de tehnologii de vaccinare împotriva virusului și a variantelor sale. Până în prezent, numai vaccinurile ARN mesager (Moderna, Pfizer-BioNTech) și așa-numiții vectori virali (AstraZeneca și Janssen) sunt autorizați pentru vaccinare în Europa (www.lesechos.fr).
De asemenea, Comisia a încheiat discuții exploratorii cu Valneva. Contractul semnat cu Novavax nu doar că extinde portofoliul deja larg de vaccinuri care urmează să fie produse în Europa, ci reprezintă un alt pas esențial către asigurarea faptului că Europa este bine pregătită să facă față pandemiei de COVID-19. De altfel, UE se mobilizează în mod permanent pentru a face față noilor variante ale virusului ucigaș. Astfel, având în vedere că este important să se asigure în continuare disponibilitatea unor vaccinuri suficiente, inclusiv a unor vaccinuri adaptate, și în anii următori, Comisia a semnat la 20 mai 2021 un nou contract cu BioNTech-Pfizer care prevede livrarea a 1,8 miliarde de doze de vaccinuri între sfârșitul anului 2021 și 2023. În același scop, Comisia a exercitat, de asemenea, opțiunea de 150 de milioane de doze din al doilea contract cu Moderna. Evident, statele membre UE au posibilitatea să revândă sau să doneze doze țărilor care au nevoie de ele, din afara UE sau prin intermediul mecanismului COVAX, contribuind astfel la un acces global și echitabil la vaccin anti-COVID-19 în întreaga lume. Specialiștii considerând că aceasta este polița comună de asigurare a UE împotriva oricăror valuri viitoare de COVID-19.
Decizia luată de Comisie a fost fundamentată pe faptul că BioNTech-Pfizer își testează deja vaccinul cu succes împotriva noilor variante de COVID-19, care fac ravagii la nivel mondial. Astfel că, UE va dispune de un portofoliul amplu de vaccinuri, în beneficiul europenilor și al partenerilor ei din întreaga lume. Cunoscut este faptul că livrările de vaccinuri către țările din UE au crescut constant, iar vaccinarea se accelerează. Comisia Europeană colaborează cu industria de specialitate pentru a spori capacitatea de producție a vaccinurilor. În același timp, Comisia a demarat activități care să susțină dezvoltarea și producția rapidă și în masă a unor vaccinuri eficace împotriva noilor variante de COVID-19, așa cum a susținut grupul PPE. Iar incubatorul HERA va contribui la contracararea amenințării reprezentate de noile variante (ec.europa.eu).
Potrivit grupului PPE, cercetarea în domeniul sănătății (de la cercetarea de bază la cercetarea translațională) este esențială pentru prevenirea, diagnosticarea și tratamentul bolilor. Cu toate acestea, cercetarea în domeniul sănătății în Europa este foarte fragmentată. Ca atare, în opinia grupului PPE sunt de dorit mai multe sinergii cu cercetările efectuate în statele membre UE. De asemenea, este necesară o acțiune puternică asupra datelor cercetării în domeniul sănătății. Trebuie subliniat faptul că cercetările clinice trebuie să includă și o perspectivă de gen pentru a evalua modul în care potențialele vaccinuri sau tratamente pot afecta bărbații și femeile în mod diferit. De aceea, grupul PPE sprijină crearea unei rețele europene de sănătate universitară, ca parte a unui plan european pentru sănătate globală, cu cel puțin un centru spitalicesc (universitar) pentru fiecare stat membru, care să servească drept centru de diseminare național pentru medicină europeană de ultimă generație, pentru cercetare și instruire. Conform grupului PPE, această rețea europeană de sănătate a universităților ar trebui să necesite schimburi regulate de informații, bune practici și personal. Această rețea va fi fundamentală pentru a aborda fragmentarea cercetării în domeniul sănătății în Europa prin promovarea mai multor sinergii și cooperare în domeniul cercetării la nivelul statelor membre și prin îmbunătățirea utilizării comune a resurselor tehnologice și a infrastructurii de către comunitate. De asemenea, respectiva rețea ar trebui să permită cetățenilor să acceseze informații în domeniile de specializare medicală ale statelor membre, în jurul bolilor noi și emergente (www.eppgroup.eu).
Toate aceste acțiuni ale Comisie vizând accelerarea dezvoltării, producerii și punerii la dispoziție pe scară largă a unor vaccinuri eficace și sigure împotriva COVID-19 sunt rezultatul implementării Strategiei Europene prezentată de Comisia Europeană la 17 iunie 2020. În respectiva Strategie se preciza faptul că, în schimbul dreptului de a cumpăra un număr specificat de doze de vaccin într-un anumit interval de timp, Comisia finanțează o parte din costurile inițiale suportate de producătorii de vaccinuri în baza unor acorduri preliminare de achiziție. Având în vedere variantele actuale și viitoare ale SARS-CoV-2, Comisia și statele membre negociază noi acorduri cu întreprinderi care contribuie deja la portofoliul de vaccinuri al UE, care ar permite achiziționarea de vaccinuri adaptate rapid, în cantități suficiente, pentru a consolida și a prelungi imunitatea. Statele membre pot utiliza pachetul REACT-EU (unul dintre cele mai mari programe din cadrul noului instrument Next Generation EU) pentru a achiziționa vaccinuri.
Se știe că REACT-EU (Asistență de recuperare pentru coeziune și teritoriile Europei) este unul dintre cele mai mari programe în cadrul noului instrument de nouă generație UE, în valoare de 50,6 miliarde de EUR. Această finanțare este cu totul nouă: este o completare a programelor 2014-2020 și suplimentară alocărilor de coeziune 2021-2027, aducând pachetul total al fondurilor structurale și de investiții mai mare decât nivelurile actuale și devenind cel mai înalt instrument de subvenționare pentru o singură politică din bugetul UE. Prin urmare, aceste resurse suplimentare ar trebui utilizate pentru proiecte care promovează capacitățile de redresare și reziliență a statelor membre UE în contextul crizei pandemice, precum și pentru investiții în operațiuni care contribuie la pregătirea unei redresări ecologice, digitale și rezistente a economiei. Trebuie precizat faptul că, implementarea cu succes a REACT-UE va depinde de 3 elemente fundamentale – puterea sa (alocarea financiară), rapiditatea (prin utilizarea programelor existente până în 2023) și flexibilitatea deplină a normelor de implementare. Iar metodologia de alocare pentru această finanțare ia în considerare pe deplin impactul economic și social al crizei asupra țărilor UE, reflectând scăderea PIB-ului și creșterea șomajului, inclusiv în rândul tinerilor, precum și bogăția relativă a țărilor. Aceste resurse suplimentare vor fi distribuite statelor membre în 2021 și 2022 din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul social european (FSE), Fondul european de ajutor pentru cei mai defavorizați (FEAD), precum și din cadrul forței de muncă pentru tineri Inițiativa (YEI). Data finală de eligibilitate pentru aceste cheltuieli se păstrează la 31 decembrie 2023. Resursele respective nu sunt în mod excepțional împărțite pe regiuni, tocmai pentru a se asigura că acestea pot fi direcționate geografic către zonele în care există necesitatea cea mai mare de sprijin. Desigur, utilizarea acestor resurse necesită parteneriate și o cooperare strânsă cu autoritățile regionale și locale pentru programarea și implementarea respectivelor programe.