Manoela Popescu
În timp ce lumea întreagă se luptă încă cu virusul ucigaș, mai multe țări se confruntă cu o anumită formă de conflict mai mult decât în orice moment al existenței lor din ultimele trei decenii. Aceasta deoarece, înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19, contextele fragile erau deja acasă la 76,5% din toți cei care trăiesc în sărăcie extremă la nivel global. Natura interconectată a amenințărilor cu care se confruntă (conflict, pandemii, schimbări climatice, nesiguranță alimentară, lipsă de resurse, terorism, dezastre, deplasări forțate) necesită o gândire multidimensională și strategii integrate, fundamentate, în mod egal, pe incluziune și inovare. Cu alte cuvinte, țările care se confruntau deja cu conflicte prelungite, dezastre, schimbări climatice și deplasări forțate, în prezent se confruntă cu sarcini multiple din cauza pandemiei de COVID-19. Aceste ţări au fost și încă sunt mai puțin pregătite pentru a răspunde pandemiei de COVID-19, deoarece accesul la serviciile de bază, în special sănătate și salubritate, este limitat. Mai mult decât atât, ele nu sunt pregătite pentru a face față impactului socio-economic al crizei multidimensionale.
Criza pandemică de COVID-19 a intensificat, de asemenea, inegalitatea de gen și a pus în pericol abilitarea economică a femeilor și a altor persoane vulnerabile, constituind o amenințare pentru implicarea lor în activități economice. Mai mult, criza a declanșat sau a exacerbat nemulțumirile, discriminarea, neîncrederea și sentimentul de nedreptate în ceea ce privește accesul la servicii de sănătate, la locuri de muncă decente și la mijloace de trai sigure și stabile. Categoric, acești potențiali factori de conflict ar putea submina dezvoltarea, pacea și coeziunea socială. Deoarece cei care trăiesc în contexte fragile și afectate de conflicte sunt lăsați în urmă, deși marea majoritate a programelor umanitare, de dezvoltare și de consolidare a păcii persistă în a oferi modalități de a soluționa o parte din aceste contexte (www.ilo.org).
Conflictele violente, schimbările climatice și dezastrele au costuri economice neașteptate, iar dovezile practice și științifice arată că acestea sunt legate printr-un „cerc vicios” de șomaj și deficite de muncă decentă. Astfel, pe de o parte, crizele, inclusiv criza pandemică de COVID-19, pot să stopeze și să inverseze dezvoltarea economică durabilă, cu implicații mari pentru piața muncii în ceea ce privește disponibilitatea și calitatea locurilor de muncă. În ceea ce privește calitatea muncii, conflictele și violența pe scară largă pot crește munca informală, necontractuală și neînregistrată, în special pentru tineri și femei, care pot susține economii ilicite construite în jurul violenței și pauperității. Conflictul limitează sever gradul în care lucrătorii se bucură de protecție socială de bază, de drepturile și principiile fundamentale ale omului la locul de muncă. Pe de altă parte, șomajul și deficitele de muncă decentă pot fi ele însele factori cheie care contribuie la conflict. De exemplu, lipsa respectării drepturilor fundamentale la locul de muncă (discriminarea), lipsa oportunităților economice egale sau absența dialogului social la locul de muncă pot declanșa nemulțumiri și pot conduce la conflicte interne și externe.
Pandemia de COVID-19 a schimbat multe paradigme, dar cea mai importantă a fost paradigma muncii. Aceasta deoarece de la începutul anului 2020, consecințele pandemiei de COVID-19 au condus la propagarea muncii la distanță și au permis continuarea multor activități comerciale, consolidând în continuare creșterea și impactul economiei digitale. Însă, în același timp, criza a evidențiat și exacerbat și creșterea decalajului digital în interiorul statelor lumii, între țări, precum și între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, în special în ceea ce privește disponibilitatea, accesibilitatea și utilizarea informațiilor TIC și accesul la internet, adâncind inegalitățile existente deja.
Categoric, în ultimul deceniu, extinderea conectivității în bandă largă, cloud computing și date a dus la proliferarea platformelor digitale, care au pătruns în mai multe sectoare ale economiei și societăților. Deși aceste platforme digitale le oferă lucrătorilor oportunități care generează venituri, beneficiind totodată de aranjamente de lucru flexibile (facilități de care beneficiază inclusiv femeile, persoanele cu dizabilități, tinerii și lucrătorii migranți), totuși, ele prezintă unele provocări. Astfel, pentru lucrători, provocările se referă la regularitatea muncii și a veniturilor, la drepturile lor la condiții de muncă echitabile, la protecție socială și la un nivel de trai adecvat, la utilizarea competențelor și la dreptul de a forma sau de a adera la sindicate. De asemenea, practicile de monitorizare algoritmică, care, în unele cazuri, sporesc supravegherea la locul de muncă, reprezintă, o altă preocupare majoră.
Dezvoltarea telemuncii reprezintă o provocare și pentru întreprinderile tradiționale, care vizează concurența neloială din partea platformelor, dintre care unele nu sunt supuse impozitării convenționale și alte obligații datorită naturii lor inovative, inclusiv în ceea ce privește forța de muncă. O altă provocare pentru întreprinderile tradiționale se referă la nevoia crescută de finanțare necesară pentru adaptarea continuă la transformările digitale, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii și disponibilitatea inadecvată a infrastructurii digitale fiabile.
Ca răspuns la toate aceste probleme, multe țări au oferit răspunsuri de reglementare la unele dintre problemele legate de condițiile de muncă de pe platformele digitale. Cu toate acestea, este evident că este necesar un dialog și o coordonare a politicilor internaționale, deoarece platformele digitale de muncă funcționează în mai multe jurisdicții. De asemenea, este vitală promovarea dialogului și coordonării politice naționale, regionale și internaționale cu mai multe părți interesate pentru a asigura certitudinea reglementării și aplicabilitatea standardelor universale de muncă, având în vedere diversitatea răspunsurilor din partea țărilor și a companiilor tip platformă (www.un.org).
Se știe faptul că singura și cea mai importantă responsabilitate a conducerii (unei țări, a unei companii sau a oricărei structuri sociale sau economice) este să asigure armonia și fericirea cetățenilor/angajaților/membrilor, să creeze un climat de optimism, entuziasm și moral ridicat. Acest „spirit de solidaritate” este calitatea distinctă a tuturor organizațiilor mondiale de înaltă clasă şi este un deziderat pentru care luptă permanent grupul PPE, mai ales în actualul context pandemic (www.eppgroup.eu). Un astfel de climat poate fi obținut prin asigurarea unei justiții sociale la nivel global, regional, european, național. Eforturile tuturor trebuie să fie îndreptate spre căutarea de soluții pentru realizarea dezvoltării durabile, eradicării sărăciei, promovării ocupării depline a forței de muncă și a muncii decente, protecției sociale universale, egalității de gen și a accesului la bunăstare socială și justiție pentru toți.
Dar ce este justiția socială? A vorbi despre justiție socială ne conduce invariabil la întrebări despre originea acestei noțiuni. Se pare că istoricii plasează apariția acestei lupte pentru dreptatea socială la începutul secolului al XX-lea, în momentul primelor reacții organizate împotriva atotputernicei societăți industriale și a afișării insolente a bogăției alături de sărăcia extremă a clasei muncitoare. Mai apoi, lupta pentru dreptatea socială a generat conștientizări reale și progrese notabile în dreptul muncii, cel puțin în țările dezvoltate. Rezultatele eforturilor tuturor în această direcție a declanșat motive de fericire, însă există, de asemenea, motive de alarmă, deoarece, în prea multe țări, noțiunea de justiție socială rămâne doar o dorință și nu intră în reflecții guvernamentale (www.journee-mondiale.com).
Justiția socială se bazează pe drepturi egale pentru toate popoarele și pe posibilitatea tuturor ființelor umane fără discriminare de a beneficia de progresul economic și social de pretutindeni. Promovarea justiției sociale nu înseamnă doar creșterea veniturilor și crearea de locuri de muncă. De asemenea, aceasta este o chestiune de drepturi, demnitate și libertate de exprimare pentru lucrători, precum și o autonomie economică, socială și politică.
De aceea, ar trebui să profităm cel puțin de fiecare zi de 20 februarie în care sărbătorim Ziua Mondială a Justiției Sociale şi în care putem face „Un apel pentru justiție socială în economia digitală”, tema anului 2021 pentru această celebrare. Comemorarea din acest an privind ziua justiției sociale își propune să încurajeze dialogul cu statele membre și instituțiile relevante ale ONU și alte părți interesate cu privire la acțiunile necesare pentru depășirea decalajului digital, oferirea de oportunități de muncă decente și protejarea drepturilor muncii și a omului în era modernă a tehnologiilor digitale.
Măsurarea justiției sociale a fost luată în considerare pentru prima dată atunci când Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, la 26 noiembrie 2007, a proclamat ziua de 20 februarie, Ziua Mondială a Justiției Sociale. Liniile directoare propuse de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite pentru guvernele lumii în lupta lor pentru justiție socială sunt consolidarea justiției, promovarea echității, a democrației, a participării și a transparenței.
Apoi, Organizația Internațională a Muncii (OIM) a adoptat în unanimitate Declarația OIM privind justiția socială pentru o globalizare echitabilă la 10 iunie 2008, care exprimă viziunea contemporană a mandatului OIM în era globalizării. Aceasta este a treia declarație majoră de principii și politici adoptată de Conferința internațională a muncii de la Constituția OIM din 1919 și se bazează pe Declarația de la Philadelphia din 1944 și Declarația privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă din 1998. Declarația vine într-un moment politic crucial, reflectând consensul larg asupra necesității unei dimensiuni sociale puternice a globalizării în obținerea unor rezultate îmbunătățite și corecte pentru toți. De asemenea, reflectă o perspectivă productivă, subliniind importanța întreprinderilor durabile în crearea unor oportunități mai mari de ocupare a forței de muncă și de venit pentru toți (www.ilo.org).
Adunarea Generală de la 26 noiembrie 2007 invită statele membre să sărbătorească această zi mondială prin desfășurarea de activități concrete la nivel de țară, care vizează promovarea obiectivelor proclamate la Summitul mondial pentru dezvoltare socială care a avut loc la Copenhaga în perioada 6-12 martie 1995. Totodată a reafirmat faptul că Declarația de la Copenhaga și Programul de acțiune privind dezvoltarea socială constituie cadrul general al acțiunii desfășurate în favorizarea dezvoltării sociale pentru toți la nivel național și internațional. Astfel că Ziua Mondială a Justiției Sociale există din 2009 și trebui să reamintească tuturor că guvernele sunt angajate să facă din eradicarea sărăciei și șomajului una dintre prioritățile lor (www.un.org).
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite de la 26 noiembrie 2007 recunoaște că dezvoltarea socială și justiția socială sunt indispensabile pentru realizarea și menținerea păcii și securității în interiorul și între națiuni și că, la rândul său, dezvoltarea socială și justiția socială nu pot fi atinse în absența păcii și securității sau în absența respectului pentru toate drepturile omului și libertățile fundamentale. De asemenea, recunoaște că globalizarea și interdependența deschid noi oportunități prin comerț, investiții și fluxuri de capital și progrese în tehnologie, inclusiv tehnologia informației, pentru creșterea economiei mondiale și dezvoltarea și îmbunătățirea nivelului de trai din întreaga lume. Însă, în același timp, rămân provocări serioase, inclusiv crize financiare grave, nesiguranță, sărăcie, excluziune și inegalitate în interiorul și între societăți, precum și obstacole considerabile în calea integrării și participării depline în economia globală a țărilor în curs de dezvoltare, precum și a unor țări aflate în tranziție (www.un.org).
Ziua de 20 februarie trebuie celebrată, întrucât lumea a asistat în timpul pandemiei de COVID-19 la suferințe enorme și inegalități care necesită un răspuns. Cum violența este în creștere, iar nesiguranța este peste tot, unitatea și solidaritate cu cei aflați în suferință, așa cum precizează grupul PPE, poate face diferența pe o piață a muncii care nu distribuie corect rezultatele creșterii economice, în condiții normale și, cu atât mai puțin, în condiții de criză pandemică. Grupul PPE, un grup care se manifestă ca un far al speranței în domeniul justiției sociale în lume, se alătură mai multor organizați din lume întreagă cum sunt, spre exemplu, Fiicele Carității, deoarece justiția socială și sfârșitul inegalităților sunt cele care pot eradica sărăcia din lume (www.filles-de-la-charite.org).
In dezbaterea din Parlamentul European privind Raportul referitor la ocuparea forței de muncă și politicile sociale ale zonei euro 2020 din 8.10.2020, grupul PPE (prin eurodeputatul José Manuel Fernandes) afirma că este inacceptabil ca în Uniunea Europeană să existe 100 de milioane de cetățeni cu risc de sărăcie și 700.000 de persoane fără adăpost. Dezideratul grupului fiind acțiunea conjugată, permanentă și solidară pentru ca nici un cetățean european să nu fie lăsat în urmă. Utilizarea tuturor programelor și a fondurilor europene reprezintă una dintre modalitățile eficiente, dar trebuie să se acționeze individual, astfel încât să fie redată demnitatea europenilor (www.eppgroup.eu).
De asemenea, la nivel global, o abordare proactivă și strategică a planificării este esențială pentru intervențiile bine concepute care vizează construirea păcii prin abordarea cauzelor fundamentale ale vulnerabilității, riscului de conflict și deficitelor de muncă decentă. Grupul PPE solicitând reunirea oamenilor și consolidarea oportunităților de dialog între grupurile sociale (inclusiv între guvern, lucrători și organizațiile angajatorilor) astfel încât programele de ocupare a forței de muncă rezultate să distrugă stereotipurile, să sporească înțelegerea și încrederea și să intensifice coeziunea socială.
Trebuie precizat faptul că, inițiativele privind ocuparea forței de muncă și munca decentă sunt esențiale pentru abordarea impactului socio-economic al crizei pandemice de COVID-19, dar și pentru abordarea potențialelor nemulțumiri, discriminări și stigmatizări privind accesul la resurse, mijloace de trai și servicii de sănătate. In același timp, un accent pe ocuparea forței de muncă și munca decentă cu o abordare de consolidare a păcii poate contribui la menținerea și consolidarea coeziunii sociale și a coexistenței pașnice în timpul crizei pandemice de COVID-19. Acest lucru poate preveni focarele de tensiune socială în rândul comunităților care se confruntă cu un sentiment de inegalitate și nedreptate, inclusiv refugiați, persoanele strămutate intern și comunitățile gazdă.
Criza pandemică este o criză multidimensională și, prin urmare, necesită răspunsuri multidimensionale, iar ocuparea forței de muncă și munca decentă ar trebui integrate în toate planurile de redresare naționale.
