Manoela Popescu
În decembrie 2019 o boală necunoscută a apărut în Wuhan, China, iar la începutul lunii ianuarie 2020 noul virus a fost identificat ca fiind un coronavirus nou numit SARS-CoV-2, agentul cauzal al COVID-19. Mai apoi boala, declarată pandemie în martie 2020 de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), făcea deja ravagii, distrugând vieți, afaceri și economii, evidențiind inegalități și dezechilibre ale societății omenești. Ținându-se cont de faptul că un răspuns de succes la orice focar de boală infecțioasă necesită o abordare multiplă, guvernele au pus în aplicare restricționări fără precedent și măsuri de distanțare socială pentru a facilita izolare și a reduce transmiterea COVID-19 (eforturi care și-au dovedit eficiența), în timp ce oamenii de știință din sectoarele privat și public se luptă pentru a identifica un vaccin de succes, esențial pentru prevenirea viitoarelor infecții și mortalități, reducând astfel presiunile asupra sistemelor de sănătate, economiilor și societății, în general. Trebuie precizat faptul că pandemia de COVID-19 este o altfel de amenințare la adresa umanității deoarece, conform ultimelor studii, până la 80% dintre cei infectați prezintă doar simptome ușoare sau nu le prezinta deloc. Cu toate acestea, ei pot răspândi virusul în continuare la grupuri vulnerabile, cum ar fi persoanele în vârstă și cei cu boli subiacente, care prezintă un risc mult mai mare. Într-un studiu („Toleranța gazdei contribuie la eliminarea virală persistentă în COVID-19”) publicat pe 15 septembrie 2020 de un grup de specialiști (De Chang, Zhu Chen, Fu-Sheng Wang, Li-Xin Xie, Charles S. Dela Cruz, Lokesh Sharma și alții) cele două mecanisme principale prin care gazda răspunde la infecția cu COVID-19 sunt rezistența şi toleranța gazdei (www.thelancet.com). Conform specialiștilor Medzhitov, Schneider și Soares („Toleranța la boli ca strategie de apărare”) rezistența gazdei se referă la capacitatea gazdei de a eradica infecția din organism prin folosirea imunității înnăscute și adaptative, iar toleranța gazdei se referă la capacitatea gazdei de a rezista prezenței agenților patogeni fără a genera un răspuns imun sau cu un răspuns imun minim, care nu este în detrimentul țesutului gazdă. Cu alte cuvinte, această pandemie ne arată modalitatea de a înțelege și de a supraviețui unor astfel de boli și a situațiilor pe care acestea le generează. Nicicând nu au fost mai importante și mai relevante ca acum valorile respectului, toleranței și solidarității, când omenirea este pusă în fața greșelilor trecutului. Pandemia de COVID-19 necesită purtarea ochelarilor toleranței la incertitudinea creată și pelerina solidarități la tremurul fricii. Așa cum pandemia de COVID-19 a arătat discriminare față de persoanele în vârstă și cele cu probleme de sănătate, noi trebuie să răspundem cu toleranță zero față de discriminare, să ne consolidăm solidaritatea, empatia, grija și considerația față de toți ceilalți și să fim dispuși să acceptăm un sacrificiu de sine pentru binele tuturor (www.ua.undp.org).
Data de 16 noiembrie este marcată anual de Organizația Națiunilor Unite (ONU) ca fiind Ziua Toleranței pentru a educa oamenii despre necesitatea toleranței în societate și pentru a-i ajuta să înțeleagă efectele negative ale acesteia. Mai ales în context pandemic, Ziua Internațională a Toleranței este un bun moment pentru ca oamenii să învețe despre respectarea și recunoașterea drepturilor și credințelor celorlalți. De asemenea, este un moment de reflecție și dezbatere asupra efectelor negative ale intoleranței. De regulă, în această zi au loc discuții și dezbateri live în toată lumea, concentrate asupra modului în care diferite forme de nedreptate, opresiune, rasism și discriminare neloială au un impact negativ asupra societății. Această zi este folosită de cei care lucrează în mediul educațional pentru a promova cunoașterea și înțelegerea problemelor centrate pe toleranță, drepturile omului și non-violență. Toate informațiile acestei zile sunt diseminate prin pliante, afișe, articole de știri și emisiuni și alte materiale promoționale pentru a sensibiliza oamenii cu privire la importanța toleranței. Ziua Toleranței este o zi în care dialogurile și povestirile despre relatările personale ale intoleranței și despre modul în care aceasta ne afectează viața pot face deferența într-o societate care se luptă să supraviețuiască unei pandemii și consecințelor sale socio-economice. De asemenea, activiștii pentru drepturile omului folosesc această zi ca o oportunitate de a vorbi despre legile drepturilor omului, în special în ceea ce privește interzicerea și pedepsirea discriminării minorităților, precum și a infracțiunilor motivate de ură. Se poate afirma că Ziua Internațională pentru Toleranță a ONU este o respectare globală și nu o sărbătoare publică.
Dar care este istoria acestei zile? În 1996, pe 12 decembrie, Adunarea Generală a ONU a invitat statele membre să respecte Ziua Internațională pentru Toleranță din 16 noiembrie, cu activități îndreptate atât către instituțiile de învățământ, cât și către publicul larg (rezoluția 51/95 din 12 decembrie). Această decizie a fost consecința faptului că anul 1995 a fost proclamat de către Adunarea Națiunilor Unite, încă din 1993, (rezoluția 48/126) ca fiind Anul Națiunilor Unite pentru Toleranță.
La 16 noiembrie 1995, statele membre UNESCO au adoptat Declarația de principii privind toleranța și planul de acțiune de urmărire pentru anul respectiv. In preambulul Declarație se subliniază faptul că, în vederea atingerii obiectivelor Organizației Națiunilor Unite de a salva generațiile următoare de flagelul războiului, de a reafirma credința în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și valoarea persoanei (umane) este necesar să se practice toleranța. Articolul 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului afirmă că „Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, conștiință și religie”, iar articolul 26 subliniază faptul că educația „ar trebui să promoveze înțelegerea, toleranța și prietenie între toate națiunile, grupurile rasiale sau religioase”. Articolul 1 din Declarația de principii privind toleranța, „Înțelesul toleranței” definește toleranța ca fiind „respectul, acceptarea și aprecierea bogatei diversități a culturilor lumii noastre, a formelor noastre de exprimare și a modurilor de a fi oameni….Toleranța este armonie în diferență. Nu este doar o datorie morală, ci și o cerință politică și legală. Toleranța, virtutea care face posibilă pacea, contribuie la înlocuirea culturii războiului cu o cultură a păcii” (Declaration of Principles on Tolerance, 16 november 1995).
Din punct de vedere istoric, prima dată noțiune de toleranță a fost definită de John Locke în „Scrisoarea sa despre toleranță”: „încetează să lupți cu ceea ce nu poți schimba”. Din punct de vedere social, este vorba de susținerea a ceea ce este contrar moralei grupului propus ca absolut, fiind, în principal, o reacție la un comportament considerat rău, dar pe care îl acceptăm pentru că nu se poate face altfel. Iar toleranța religioasă este o atitudine adoptată în fața diferitelor confesiuni de credință sau în fața manifestărilor publice ale diferitelor religii. De exemplu, edictul de la Versailles, Franța din 1787 autorizează construirea de lăcașuri de cult pentru protestanți, cu condiția ca clopotnița lor să fie mai mică decât cea a bisericilor catolice (www.chouette-calendrier.com).
Conform Declarației principiilor privind toleranța, aceasta nu înseamnă concesie, condescendență sau îngăduință, ci este o atitudine activă determinată de recunoașterea drepturilor universale ale omului și a libertăților fundamentale ale altora. Mai mult decât atât, toleranța este responsabilitatea care susține drepturile omului, pluralismul (inclusiv pluralismul cultural), democrația și statul de drept şi în niciun caz nu poate fi folosit pentru a justifica încălcarea acestor valori fundamentale. Insă, trebuie specificat faptul că, practica toleranței nu înseamnă tolerarea nedreptății sociale sau abandonarea sau slăbirea convingerilor, ci înseamnă acceptarea faptului că ființele umane, în mod natural diverse în aparență, situație, vorbire, comportament și valori, au dreptul să trăiască în pace și să fie așa cum sunt. In vederea creării unui mediu responsabil şi solidar, mai ales în situaţia pandemică de astăzi, toleranţa trebuie exercitată de indivizi, grupuri și state. De aceea, Documentul Rezultat al Summitului Mondial din 2005 sublinia angajamentul șefilor de stat și de guvern de a promova bunăstarea umană, libertatea și progresul peste tot, precum și de a încuraja toleranța, respectul, dialogul și cooperarea între diferite culturi, civilizații și popoare.
Idealurile Constituției UNESCO care proclamă faptul că „pacea, pentru a nu eșua, trebuie să se întemeieze pe solidaritatea intelectuală și morală a omenirii” au contribuit la crearea în 1995 a unui premiu pentru promovarea toleranței și a non-violenței pentru a marca Anul Națiunilor Unite pentru toleranță și 125 de ani de la nașterea lui Mahatma Gandh. Premiul UNESCO-Madanjeet Singh pentru promovarea toleranței și non-violenței recompensează activități semnificative din domeniile științific, artistic, cultural sau de comunicare care vizează promovarea unui spirit de toleranță și non-violență. Premiul se acordă o dată la doi ani pe data de 16 noiembrie de Ziua Internațională pentru Toleranță. Premiul poate fi acordat instituțiilor, organizațiilor sau persoanelor care au contribuit într-o manieră deosebită și eficientă la toleranță și non-violență. Fiecare guvern ar trebui să-și îndemne cetățenii să practice toleranța ca act de eliberare de lanțurile etnice. De asemenea, guvernele ar trebui să încurajeze construirea podurilor prin dialog și nu prin cucerire și segregare (www.calendarlabs.com). Potrivit grupului PPE, fiecare stat trebuie își joace rolul prin contribuții semnificative, tangibile, de solidaritate semnificativă cu grupurile vulnerabile supuse intoleranței. Astfel, grupul PPE consideră că acest context pandemic reprezintă un moment propice unor noi propuneri privind politicile europene în diferite domenii (spre exemplu politica de migrație), mai puternice și mai eficiente, care să fie fundamentate pe solidaritate şi care să asigure o UE „unită în diversitate”, puternică și rezilientă.
Conform UNESCO există cinci principii de combatere a intoleranței care trebuie avute în vedere de guvernele naționale: combaterea intoleranței impune legea; combaterea intoleranței necesită educație; combaterea intoleranței necesită acces la informații; combaterea intoleranței necesită conștientizare individuală; combaterea intoleranței necesită soluții locale (en.unesco.org).
Astfel, aplicarea legilor privind drepturile omului, pentru interzicerea și pedepsirea infracțiunilor motivate de ură și discriminarea minorităților, indiferent dacă acestea sunt comise de oficiali de stat, organizații private sau persoane fizice, va contribui la creșterea toleranței. Statul trebuie, de asemenea, să asigure accesul egal la instanțe, la comisari pentru drepturile omului sau ombudsmeni, astfel încât oamenii să nu ia justiția în mâinile lor și să recurgă la violență pentru a-și soluționa disputele.
Legile sunt necesare, dar nu suficiente pentru combaterea intoleranței în atitudinile individuale. Cum intoleranța este foarte des înrădăcinată în ignoranță și frică: frica de incertitudine, de necunoscut, de celălalt, de alte culturi, de națiuni, de religii, de diversitate, fiind strâns legată și de sentimente exagerate de auto-valoare și mândrie (la nivel personal, național sau religios), educația devine imperios necesară pentru creșterea toleranței în societate. Educația este o experiență de-a lungul vieții și nu începe sau se termină la școală. Grupul PPE recunoaște importanța învățării pe tot parcursul vieții (www.eppgroup.eu). De aceea, pentru a avea succes demersul educațional, eforturile de a construi toleranța prin educație trebuie să vizeze toate categoriile de vârstă și să fie desfășurate pretutindeni (acasă, în școli, la locul de muncă, în aplicarea legii și în formare juridică, și nu în ultimul rând în divertisment și pe autostrăzile informaționale). „Primul pas în educația privind toleranța este de a învăța oamenii care sunt drepturile și libertățile lor comune, astfel încât să poată fi respectate, și să promoveze voința de a-i proteja pe cei din jur” (Declaration of Principles on Tolerance, 16 november 1995). In acest context, politicile și programele educaționale ar trebui să contribuie la dezvoltarea înțelegerii, solidarității și toleranței în rândul indivizilor, precum și în rândul grupurilor și națiunilor etnice, sociale, culturale, religioase și lingvistice.
Se cunoaște faptul că intoleranța este mai periculoasă atunci când este exploatată pentru a îndeplini ambițiile politice și teritoriale ale unui individ sau ale unor grupuri de indivizi. De aceea sunt necesare politici care generează și promovează libertatea presei și pluralismul presei, pentru a permite publicului să facă diferența între fapte și opinii prin accesul facil la informațiile pertinente și viabile.
Referitor la cel de-al patrulea principiu de combatere a intoleranței, se poate afirma faptul că intoleranța într-o societate este suma totală a intoleranței membrilor săi individuali, iar fanatismul, stereotipul, stigmatizarea, insultele și glumele rasiale sunt exemple de expresii individuale de intoleranță la care sunt supuși zilnic unii oameni. Cum intoleranța generează intoleranță, pentru a o combate, indivizii ar trebui să devină conștienți de legătura dintre comportamentul lor și cercul vicios de neîncredere și violență din societate. Asta înseamnă că fiecare individ, în parte, trebuie să se întrebe: Sunt o persoană tolerantă? Judec și critic oamenii conform unor stereotipuri? Îi resping pe cei care sunt diferiți de mine? Dau vina pe cei „diferiți” pentru problemele mele?
Pandemia de COVID-19 este o problemă globală, iar soluțiile la aceasta sunt, în principal, locale, chiar individuale, la fel ca și în cazul intoleranței. Guvernele naționale stabilesc măsuri necesare împiedicării transmiterii virusului, însă cei care trebuie să le conștientizeze importanța și să le respecte sunt indivizii. Guvernele și instituțiile nu pot acționa singure deoarece toți facem parte din soluție. In cazul intoleranței, fiecare individ are puterea de a acționa non-violent la o situație, de a demonstra solidaritate cu victimele intoleranței, de discredita propaganda urâtă față de cei diferiți, de a pune capăt intoleranței, violenței și urii. Grupul PPE consideră că angajamentul fiecărui individ, în parte, ar putea contribui la schimbarea mentalităților și la combaterea prejudecăților și stereotipurilor adânc înrădăcinate, a discriminării pe scară largă în toată Europa (www.eppgroup.eu).
Astfel că, astăzi, 16 noiembrie 2020 sărbătorim Ziua Internațională a Toleranței pentru a genera conștientizare publică a importanței toleranței și solidarității în vremuri pandemice, a sublinia pericolele intoleranței și a reacționa cu un angajament și o acțiune reînnoite în sprijinul promovării toleranței și educației. De Ziua Internațională a Toleranței sunt utilizate semne, simboluri precum şi colaje cu imagini ale oamenilor din toate mediile, culturile și vârstele, care sunt asamblate pentru a transmite oamenilor mesajul despre înțelegerea toleranței, indiferent de diferențe (en.unesco.org).
Ziua Internațională a Toleranței este folosită de UNESCO ca o zi specială pentru a verifica progresul realizării păcii, egalității și a comunității în întreaga lume. UNESCO colaborează îndeaproape cu toate guvernele țărilor sale membre pentru a atinge toleranța globală. UNESCO, vizând eradicarea inegalităților, prevenirea războaielor civile și atingerea toleranței globale în toate culturile și religiile, speră că secolul 21 îi va uni pe toți oamenii din lume.
