Manoela Popescu
In a doua jumătate a lunii octombrie un subiect intens discutat, în contextul în care statele lumii anunțau măsuri restrictive în lupta împotriva răspândirii noului val de infecții cu COVI-19, a fost cel al politicilor economice și sociale. Aceasta deoarece consecințele socio-economice ale crizei de sănătate sunt profunde, iar costurile umane directe și indirecte sunt fără precedent. Deși intră în competența statelor membre, politica de ocupare a forței de muncă și protecție socială ajunge treptat parte a construcțiilor europene începând cu sfârșitul anilor 1970. Devenind o preocupare comună, acest lucru a determinat statele să își coordoneze politicile de ocupare și protecție socială mai mult la nivel european decât la nivel național.
Privind retrospectiv, odată cu apariția în 1997 a „Ocupării forței de muncă” în Tratatul de la Amsterdam, care a inclus promovarea unui „nivel ridicat de ocupare a forței de muncă” în obiectivele UE, liderii europeni au lansat Strategia europeană pentru ocuparea forței de muncă, la summitul european excepțional privind ocuparea forței de muncă din Luxemburg din luna noiembrie a aceluiași an, în vederea coordonării politicilor naționale în domeniu. De fapt, Strategia europeană pentru ocuparea forței de muncă, așa numitul proces luxemburghez, care a făcut apoi obiectul unei relansări în 2005, menținea politica de ocupare ca o competență națională, solicitând și coordonând statele membre să definească în fiecare an obiective comune pentru ocuparea forței de muncă la nivel comunitar. Obiectivele recomandate de către statele membre fac parte din planurile naționale de ocupare (PNAE), pe care fiecare stat membru le elaborează o dată pe an. Comisia urmând să definitiveze și să elaboreze aceste obiective comune la nivelul UE, înainte de adoptarea lor de către Consiliu. Prin urmare, modul de acțiune rămâne interguvernamental, dat fiind că UE nu consideră politica ocupării forței de muncă ca o competență comunitară, în virtutea principiului subsidiarității. Strategia europeană pentru ocuparea forței de muncă bazându-se pe metoda de coordonare, definită de articolele 125 și 128 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Trebuie specificat faptul că originile politicii europene de ocupare a forței de muncă se află în Tratatul de la Roma (1957), care conținea câteva articole care vizau în mod specific politica socială. De fapt, dispozițiile respective se refereau, în principal, la punerea în aplicare a liberei circulații a lucrătorilor și a libertății de stabilire în cadrul pieței comune. Apoi, Actul unic european din 1986 a acordat o importanță mai mare politicii sociale, în special în domeniul sănătății și securității la locul de muncă, dialogului cu partenerii sociali și coeziunii economice și sociale. Au urmat Tratatul de la Maastricht și, mai ales, Protocolul privind politica socială în care aspectul social este configurat din perspectiva importanței construcției europene. Astfel că, politica ocupării forței de muncă este acum o „chestiune de interes comun”, UE având un instrument legal pentru coordonarea politicilor de ocupare a forței de muncă ale statelor membre în cadrul unei strategii comune (www.touteleurope.eu). Ca atare, Comisia Europeană a prezentat, în martie 2010, o nouă strategie de zece ani pentru a relansa economia europeană: „Europa 2020”. Această strategie reprezintă, de fapt, o reformă și extinde strategia anterioară de la Lisabona printr-o guvernanță mai strânsă în cadrul Uniunii. La doi ani distanță, în aprilie 2012, Comisia prezenta un „pachet privind ocuparea forței de muncă”, având drept scop realizarea unei colaborării mai eficiente între politicile naționale de ocupare a forței de muncă și stabilirea de instrumente comunitare pentru îmbunătățirea accesului la piața forței de muncă. Respectivul pachet privind ocuparea forței de muncă a relevat două mecanisme de o mare importanță pentru ocuparea forței de muncă: rețeaua EURES, care are ca scop promovarea mobilității lucrătorilor din comunitatea europeană prin conectarea persoanelor care caută un loc de muncă și a companiilor pe întreg teritoriul Uniunii Europeane, precum și „Garanția pentru tineri”, care vizează garantarea angajării sau formării în lunile următoare încheierii studiilor sau a pierderii locului de muncă a tuturor tinerilor sub 25 de ani. Aceasta deoarece reducerea șomajului în Europa este unul dintre cele mai mari proiecte pentru Uniunea Europeană. Celălalt aspect important al acțiunii europene este cel al protecției sociale și al luptei împotriva excluziunii sociale.
De asemenea, multe politici comunitare contribuie la dezvoltarea ocupării forței de muncă: politica de educație și formare, politica privind mobilitatea lucrătorilor, politica regională, politica de cercetare și dezvoltare tehnologică, politica de sprijinire a utilizării noilor tehnologii în societate digitală etc..
Parte componentă a strategiei Europa 2020, care este strategia pe zece ani pentru locuri de muncă și creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, Strategia europeană pentru ocuparea forței de muncă își propune să creeze mai multe locuri de muncă și mai bune în întreaga Uniune Europeană. Situația din 2012 când UE se confrunta cu cifre alarmante ale șomajului este reiterată astăzi de consecințele nefaste ale crizei pandemice de COVID-19. Atunci, în 2012, Comisia Europeană a adoptat o serie de măsuri menite să încurajeze ocuparea forței de muncă, principalele obiective ale „pachetului de ocupare” fiind: susținerea creării de locuri de muncă (prin reducerea impozitelor pe muncă, utilizarea eficientă a subvențiilor pentru angajare și valorificarea potențialului sectoarelor cheie, cum ar fi economia verde, tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) și sănătate; restabilirea dinamicii piețelor forței de muncă (prin măsuri menite să ajute lucrătorii să-să schimbe locul de muncă, să revină pe piața muncii și să se deplaseze mai ușor în UE); consolidarea guvernanței politicilor de ocupare a forței de muncă (mai ales prin monitorizarea la nivel național a politicilor de ocupare a forței de muncă, astfel încât problemele sociale și ocuparea forței de muncă să nu fie umbrite de problemele economice). De asemenea, Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale a lucrătorilor, adoptată în 1989, angajează statele membre să garanteze protecția socială, venitul minim și pensiile lucrătorilor. Mai mult decât atât, un număr mare de sectoare au făcut obiectul directivelor, reglementărilor și recomandărilor comunitare care armonizează și consolidează într-un mod foarte concret drepturile lucrătorilor și protecția acestora la locul de muncă.
In contextul pandemiei de COVID-19 datorită măsurilor împotriva răspândirii virusului, criza economică a făcut și încă face ravagii în toate statele lumii, toate entitățile fiind afectate, cu intensități diferite. Astfel, ocuparea forței de muncă a scăzut și șomajul este în creștere, chiar dacă până acum a fost susținut de utilizarea masivă a schemelor de muncă pe termen scurt. Criza socio-economică exercitând o presiune puternică asupra sistemelor de protecție socială, care trebuie să atenueze efectele sociale ale crizei și să le asigure tuturor persoanelor condiții de viață decente și acces la serviciile esențiale, precum sănătatea, educația și locuințele. De asemenea, criza pandemică de COVID-19 a aprofundat inegalitățile existente, astfel că grupurile de populație care erau deja vulnerabile înainte de această criză de sănătate sunt afectate în mod deosebit, spre exemplu, tinerii, femeile și, în general, toți cei care au locuri de muncă precare sau copiii defavorizați și care nu pot avea acces la beneficiile educației digitale.
O privire asupra situației economiei mondiale înainte de publicarea prognozei de toamnă a Comisiei Europene relevă faptul că prima țară grav afectată a fost, evident, țara care este leagănul epidemiei, China, care a devenit un actor economic global important. China este acum a doua cea mai mare economie din lume, cu o pondere de 15,8% în PIB-ul mondial (calcule realizate de SPF Economy pe baza datelor de la Banca Mondială) și 12,8% în exporturile mondiale de mărfuri (date de la Conferința Națiunilor Unite pentru comerț și dezvoltare – UNCTAD). Cu toate acestea, impactul economic nu s-a limitat la China. Datorită creșterii exponențiale a numărului de contaminări din alte zone geografice, au fost adoptate măsuri pentru a face față crizei economice și umane globale fără precedent. Indicele PMI (rezultat al sondajului lunar realizat de IHS Markit în rândul managerilor de achiziții (PMI)) indică o redresare a situației economice din China: datele sectorului manufacturier (General Manufacturing PMI) din septembrie (53 față de 53,1 în august) confirmă continuarea recuperării și îmbunătățirea condițiilor de producție. Pe de altă parte, Indicele PMI din China pentru serviciile generale a ajuns în septembrie la 54,8 de la 54,0 în august, a cincea creștere lunară consecutivă a producției din sectorul serviciilor.
In ceea ce privește Marea Britanie, rezultatele sondajului lunar realizat de IHS Markit în rândul manageri de achiziții (PMI) arată că activitatea sectorului privat din zona euro a încetinit în septembrie pentru a rămâne extrem de îngustă pe teritoriul creșterii, pe fondul reapariției pandemiei de COVID-19. Indicele compozit, care combină activitatea serviciilor și cea din sectorul prelucrător, a scăzut la 50,4 în septembrie față de 51,9 în august pentru a se apropia periculos de pragul de 50 care separă contracția de creștere. Serviciile, care reprezintă două treimi din produsul intern brut (PIB) al uniunii monetare, au înregistrat scăderi, cu un indice care a scăzut la 48,0 de la 50,05 în august. Chris Williamson, economist-șef la IHS Markit declarând că economia zonei euro a ajuns în septembrie în impas, ceea ce ne conduce la ideea că „șansele apariției unei noi recesiuni în al patrulea trimestru al anului 2020 au crescut în mod clar” (investir.lesechos.fr).
Potrivit aceluiași studiu, creșterea sectorului privat al celei mai mari economii europene a continuat în septembrie, în ciuda scăderii activității de servicii. Astfel, indicele compozit al Germaniei, care combină servicii și producție, a crescut la 54,7 în septembrie de la 54,4 în august, conform rezultatelor sondajului lunar al IHS Markit asupra managerilor de achiziții (PMI). Se pare că acest indice compozit, susținut de revigorarea sectorului manufacturier, este mai mare decât estimarea inițială de 53,7. Cu toate acestea, creșterea serviciilor a fost minimă, cu un indice care a scăzut la 50,6 în septembrie față de 52,5 în luna august a anului 2020. Această creștere a economiei Germaniei l-a determinat pe Phil Smith, economist la IHS Markit, să considere că economia Germaniei își păstrează o anumită dinamică în ultimul trimestru al anului 2020.
In Franța, rezultatele sondajului lunar efectuat de IHS Markit cu managerii de achiziții (PMI) arată că activitatea sectorului privat a revenit în septembrie, însă a fost penalizată de pierderea impulsului serviciilor (scădere de la 51,5 în luna august la 47,5 în luna septembrie) în fața reapariției cazurilor de contaminare cu COVID-19. Indicele compozit, care combină activitatea serviciilor și cea din sectorul prelucrător, a scăzut la 48,5 în septembrie, conform unei prime estimări, după nivelul de 51,6 din luna august (investir.lesechos.fr).
Economist Intelligence Unit (iulie 2020) anticipează pentru al treilea trimestru al anului 2020, o revenire a PIB de + 13,3% în Statele Unite (după -31,4% în al doilea trimestru). Iar în ceea ce privește principalii parteneri comerciali europeni ai SUA, Economist Intelligence Unit estimează că o creștere a PIB pentru al treilea trimestru al anului 2020 ar ajunge la + 4,1% pentru Germania (după -8,4% în al doilea trimestru), + 11,5% pentru Italia (după -15%) și + 12,6% pentru Franța (după -15,5%) (economie.fgov.be). Cu toate acestea, este încă prematur să poată fi previzionate cu precizie consecințele negative ale pandemiei asupra economiei globale. Într-adevăr, rămâne o mare incertitudine cu privire la durata și amploarea crizei, precum și la impactul măsurilor luate. Previziunile FMI din 13 octombrie 2020 indică o scădere a creșterii PIB-ului mondial (-4,4%) mai puțin marcată decât cea a zonei euro (-8,3%), similară cu cea a Statelor Unite (-4, 3%), dar foarte departe de creșterea pozitivă din China (+ 1,9%) în 2020.
Mc Kinsey și Oxford Economics au analizat la data de 6 iulie 2020 creșterea PIB-ului mondial pentru anul 2020 în conformitate cu cel mai bun scenariu (control rapid și eficient al răspândirii virusului, intervenții economice parțial eficiente, revenirea creșterii economice) la -3,5%, iar cel mai rău scenariu (recurență virală, creștere economică pe termen lung scăzută insuficientă pentru a asigura redresarea economică deplină, intervenții economice ineficiente) la -9,7%. Creșterea în zona euro a fost revizuită la -5,4%, respectiv -13,5%.
La rândul său, Comisia Europeană (iulie 2020) estimează în 2020 un impact economic negativ al crizei, foarte semnificativ, asupra UE și a zonei euro, previzionând faptul că impactul său direct va duce la o scădere a PIB-ului real (-8,3%) al UE și al zonei euro (-8,7%). Cu toate acestea, în 2021, Comisia Europeană prognozează o revenire substanțială de + 5,8% pentru UE și + 6,1% pentru zona euro.
Conform perspectivelor economice ale OCDE din 16 septembrie 2020, activitatea economică globală se va contracta în 2020 (-4,5%) înainte de a-și reveni în 2021 (+ 5,0%). PIB-ul din zona euro va scădea cu 7,9%, înainte de a reveni la + 5,1% în 2021. Așa cum arată și sondajul lunar al IHS Markit în rândul manageri de achiziții (PMI), căderea prognozei pentru Franța (-9,5%) și Italia (-10,5%) în 2020 este mai sever decât pentru economia germană (-4,6%). În schimb, în 2021, previziunile arată că Franța și Italia vor înregistra o creștere mai semnificativă a PIB-ului lor (+ 5,8% și + 5,4%) decât cea a Germaniei (+ 4,6%). În ceea ce privește Statele Unite, OECD așteaptă o scădere a PIB-ului de 3,8% în 2020 și o revenire de + 4,0% în 2021. Pentru China, prognozele de creștere rămân pozitive: +1 , 8% în 2020 și + 8% în 2021 (economie.fgov.be).
La nivelul UE, potrivit Comisiei Europene, atenuarea impactului social al crizei va fi unul dintre obiectivele generale ale Facilității de Recuperare și Reziliență (RRF), deoarece este nevoie de un răspuns coordonat la nivel european pentru a asigura o coeziune socială și teritorială. Însă, potrivit grupului PPE, prin Markus Ferber, salvarea economiilor, redresarea și dezvoltarea lor nu necesită doar un răspuns coordonat, ci, mai ales, construirea unei armonii între economie și ecologie, dată fiind complexitatea relației dintre dimensiunile crizei pandemice de COVID-19 (dimensiunea sănătății, dimensiunea economică, dimensiunea socială și dimensiunea mediului).
Succesul politicilor economice și sociale ale zonei euro 2020, conform lui Paolo Gentiloni, membru al Comisiei, va fi asigurat de următoarele trei elemente: revoluția de calificare pentru a profita de oportunitățile de locuri de muncă oferite în procesul de recuperare și, în special, pentru a face față tranzițiilor ecologice și digitale; îmbunătățirea calității locurilor de muncă (salariile minime echitabile sunt un element esențial); abordarea sărăciei și a inegalităților. In dezbaterea din Parlamentul European a Raportului <Titre>referitor la ocuparea forței de muncă și politicile sociale ale zonei euro 2020</Titre> <DocRef>(2020/2079(INI)), Paolo Gentiloni afirma că, în luna octombrie, Comisia va prezenta un cadru european pentru un salariu minim în vederea reducerii inegalității salariale și a sărăciei pentru lucrătorii cei mai vulnerabili, cu respectarea tradițiilor naționale și a rolului partenerilor sociali în negocierile colective. Iar referitor la sărăcia unei părți importante din populația UE, mai ales după criza pandemică, Comisia are în vedere ca în 2021 să prezinte „ </DocRef>Garanția europeană pentru copii”, în vederea asigurării accesului la aceleași servicii și la aceleași oportunități a tuturor copiilor, indiferent de originea lor (www.europarl.europa.eu). Această Garanție pentru copii, alături de alte resurse ale UE (Fondul social european, Garanția pentru tineri) trebuie să fie, potrivit grupului PPE (José Manuel Fernandes), bine utilizate și puse la dispoziția, în special, a instituțiilor de solidaritate socială. Grupul PPE militând pentru o economie durabilă, competitivă, rezilientă, care să asigure demnitatea cetățenilor ei. In acest sens, grupul PPE consideră că este necesară permanentizarea instrumentului SURE, creșterea fondurilor alocate programului InvestEU și a altor fonduri pentru a asigura o redresare rapidă a UE.
