Manoela Popescu
In context pandemic, în care totul pare să se prăbușească în jur şi în care cu greu găsim motive de bucurie şi puncte de ancorare în construirea unui viitor luminos, orice veste bună reprezintă un motiv de sărbătoare şi de celebrare a tuturor celor care, depășind frici, temeri şi incertitudini, luptă pentru unitate, solidaritate, pace şi prosperitate în lume. In prima jumătate a lunii septembrie (11.09.2020), anunțul Comisiei Europene că orașul Cluj-Napoca a fost selectat alături de Espoo (Finlanda), Helsingborg (Suedia), Leuven (Belgia), Valencia (Spania) și Viena (Austria) şi se află pe lista scurtă pentru premiul Capitala Europeană a Inovării a oferit prilej de bucurie tuturor românilor. Premiul face parte din eforturile Uniunii Europene de a crește gradul de conștientizare cu privire la beneficiile inovării urbane „cu” și „pentru” cetățeni, sprijinirea orașelor în abordarea provocărilor societale relevante și consolidarea rezilienței lor urbane. După interviurile cu cele douăsprezece orașe selectate inițial, juriul format din experți independenți a desemnat șase orașe finaliste. Cele 12 orașe eligibile din 9 țări pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării 2020, selectate de Comisia Europeană şi anunțate miercuri, 5 august a.c. sunt: Cluj-Napoca din România, Espoo din Finlanda, Ghent şi Louvain din Belgia, Groningen în Olanda, Helsingborg din Suedia, Leeuwarden din Olanda, Linz și Viena din Austria, Milano din Italia, Reykjavik din Islanda şi Valencia din Spania. Se știe că orașul câștigător va primi 1 milion de euro pentru „a-și sprijini activitățile de inovare și a-și consolida capacitatea de a conecta indivizii, sectorul public, universitățile și întreprinderile pentru a aduce beneficii societății comunităților sale”. Cei cinci finaliști vor primi fiecare câte 100.000 de EUR (lepetitjournal.com). Toate orașele finaliste vor fi incluse în rețeaua iCapital Alumni.
Câștigătorul și cei cinci finaliști vor fi anunțați pe 24 septembrie la o ceremonie virtuală de premiere. În cadrul aceluiași eveniment, Comisia Europeană va acorda, de asemenea, Premiul UE pentru femei inovatoare 2020, Premiul EIC Horizon pentru tehnologie înaltă accesibilă pentru ajutor umanitar și Premiul Horizon Impact 2020. Concursul „Capitala europeană a inovării” (iCapital) fiind, de asemenea, finanțat în cadrul programului Orizont 2020, programul de cercetare și inovare al UE, care recunoaște „inițiativele excelente care poziționează orașele europene drept terenuri de testare pentru inovație” (ec.europa.eu). Deci, finanțat prin Orizont 2020, programul de cercetare și inovare al UE, premiul recunoaște inițiative excelente care transformă orașele europene în centre de testare a unor inovații. Orașele finaliste nu se tem de marile provocări cu care se confruntă și caută soluții și activități de jos în sus care să permită dezvoltarea unor ecosisteme de inovare dinamice în jurul lor. Obiectivul principal al acestui premiu fiind îmbunătățirea inovației în Europa și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, prin capacitatea lor de a conecta oameni, locuri, actori publici și privați. Concursul se înscrie în direcția strategică stabilită de grupul PPE în ceea ce privește inovarea la nivel european, care trebuie să îmbunătățească viața de zi cu zi a cetățenilor, să pregătească cetățenii, industriile și universitățile europene pentru următorul val digital, să garanteze că toate persoanele au acces la oportunități digitale, să beneficieze de o finanțare ambițioasă.
Criteriile de eligibilitate arată un oraș participant la acest concurs situat într-unul dintre statele membre ale UE sau într-o țară asociată cu Orizont 2020, cu o populație de peste 100 000 de locuitori (în țările în care nu există astfel de orașe, cel mai mare oraș este considerat eligibil) şi care nu a câștigat încă concursurile pentru premiile Capitalei Europene a Inovării. Câștigarea premiului însemnând o creștere a imaginii orașului datorită faptul că acesta a dezvoltat și implementat politici inovatoare; a îmbunătățit rolul cetățenilor în găsirea soluțiilor locale și participarea la procesul decizional; a facilitat atractivitatea orașului față de investitori, industrie, talente de top și persoane antreprenoriale; a ajutat la deschiderea de conexiuni cu ceilalți și la cooperarea cu aceștia, inspirând astfel și ajutând la identificare cele mai bune practici care trebuie reproduse în toată Europa. De aceea, premiul va fi acordat conform următoarelor criterii cumulative: experimentarea – concepte inovatoare, procese, instrumente și modele de guvernanță inovatoare care demonstrează angajamentul orașului de a acționa ca un test pentru practici inovatoare și asigurând integrarea acestor practici în procesul de dezvoltare urbană; angajamentul – creșterea oportunităților pentru o gamă mai largă de cetățeni și asigurarea adoptării ideilor lor; extinderea – prezentarea potențialului orașului de a atrage noi talente, resurse, finanțare, investiții și de a deveni un model pentru alte orașe; împuternicirea – impact concret și măsurabil legat direct de implementarea de practici inovatoare.
De regulă, premiile recunosc realizările remarcabile și stimulează eforturile în căutarea unor scopuri nobile, fiind un mijloc foarte eficient de abordare a provocărilor prin apropierea oamenilor și dezvoltarea ideilor creative. Comisia Europeană folosește aceste premii pentru a încuraja inovația și a crea modele pentru a-i inspira pe ceilalți.
„Capitala europeană a inovării” este un premiu pentru orașele europene care au valorificat cu succes inovația pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenii lor și pentru a depăși provocările societale, precum inegalitatea, schimbările climatice, mobilitatea și planificarea urbană și soluții digitale. Premiul susține faptul că orașele reprezintă jucători cheie în conducerea unei schimbări locale către o societate mai durabilă, concentrându-se pe dezvoltare, inovare, pe o cultură a implicării și participării civice, construind în același timp ecosisteme înfloritoare. Autoritățile publice lucrează împreună cu antreprenori, cercetători și cetățeni pentru a găsi cele mai bune soluții urbane. Orașele europene câștigătoare până în 2020 au demonstrat că nu există nicio limită pentru inovație – inovarea în orașele europene are loc în toate sectoare și domeniile de activitate.
In 2019, regiunea metropolitană Nantes a fost desemnată Capitala Europeană a Inovării. Nantes construiește un oraș bazat pe participarea cetățenilor la elaborarea politicilor de inovare. Astfel, spre exemplu, autoritățile au dezvoltat o serie de instrumente care implică oamenii în evoluția orașului, de exemplu ca „Mari dezbateri” pentru elaborarea politicilor sau o hartă a serviciilor oferită de cetățeni. Iar în vederea promovării inovării a creat o serie de acceleratoare de afaceri, incubatoare pentru IMM-uri și evenimente de inovare. Orașul sprijină parteneriatele care transformă inovația tehnică în inovație socială. Nantes este membru activ al unor astfel de rețele de oraș ca Eurocities și participă la transfrontaliere programe de inovare precum mySMARTLife, proiect de reducere a emisiilor de carbon. Cu ocazia decernării premiului pe 25 septembrie la Bruxelles, unde au avut loc Zilele Cercetării și Inovării în Europa, Comisia Europeană, salutând orașul câștigător, a precizat faptul că „Acest titlu a fost acordat Nantes ca recunoaștere a capacității sale impresionante de a exploata inovația pentru a îmbunătăți viața cetățenilor săi și a modelului său de guvernare deschisă și colaborativă”. Cu alte cuvinte, Nantes a câștigat competiția deoarece a pus cetățenii în centrul politicilor de inovare, conform devizei grupului PPE: “Noi punem oamenii în centrul inovării”.
Atena a fost Capitala Europeană a Inovării în 2018. Începând din 2010 (când orașul s-a confruntat cu reduceri majore ale resurselor și o presiune mare asupra serviciilor publice )şi până în 2018 orașul a fost renovat, politicile publice fiind un rezultat al participării cetățenilor la reînvierea economiei locale, la construirea infrastructurii și la recâștigarea încrederii locuitorilor în orașul lor. Cooperarea cu cetățenii și societatea civilă a fost esențială. Orașul a profitat la maximum de resursele limitate prin direcționarea instruirii, infrastructurii și finanțării către comunitate, afaceri și inițiative conduse de ONG-uri. Acestea au ajutat la regenerarea cartierelor, integrarea refugiaților, îmbunătățirea educației și a creșterii accesului digital. Orașul are acum afaceri noi, un mediu urban mai atractiv, o scenă culturală reînviată și servicii mai bune. Procesele de susținere a inovării au fost responsabile și transparente, în timp ce cetățenii au fost consultați asupra deciziilor pe tot parcursul proceselor respective.
Paris, orașul luminilor, a fost în 2017 Capitala Europeană a Inovării. Paris a favorizat secole de inovație științifică, filosofică și artistică, de la Iluminismul secolului al XVIII-lea până la Turnul Eiffel. În ultimii ani, stimulată de o mare concentrație de studenți și instituții de învățământ superior, această cultură a creat comunități puternice de dezvoltare și activiști locali. Pentru a împinge această energie către provocări precum schimbările climatice, lipsa terenurilor, integrarea migranţilor, transportul și creșterea durabilă, municipalitatea și locuitorii creează împreună soluții. Parisul a oferit inovatorilor spații municipale neutilizate, construind peste 100.000 de metri pătrați de incubatoare de start-upuri și finanțând inițiative cetățenești. Cooperarea se extinde la implicarea mai multă a locuitorilor în gestionarea orașului, de exemplu în reproiectarea drumurilor pentru a crește spațiul pietonal. În plus, parteneriatele cu alte guverne locale și companii private reînvie cartierele și dezvoltă abilități de lucru în secolul XXI. Această abordare „Reinventează Parisul” a făcut ca orașul să fie atât un finalist în cadrul premiilor iCapital 2016, cât și un câștigător în 2017. Succesul Parisului a inspirat o inițiativă „Reinventarea orașelor” a Comisiei Europene. Parisul este acum un oraș mai inclusiv, mai durabil și pregătit pentru a face față provocărilor moderne.
Alături de aceste Capitale Europene ale Inovării, printre câștigători se mai numără Barcelona, Capitala Europeană a Inovării în 2014 şi Amsterdam, orașul câștigător din 2016.
In aceste clipe de incertitudine, găsirea unor soluții la nivel individual şi/sau colectiv devine un obiectiv prioritar, iar inovarea este cu siguranță una dintre modalitățile prin care putem construi un viitor durabil, verde şi digital. Referindu-se la inovare, Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat că aceasta este „esențială pentru ca orașele să asigure o redresare durabilă după perioade dificile. Atunci când orașele își alimentează ecosistemele de inovare, astfel încât actorii din domeniul inovării și cetățenii să se întâlnească și să colaboreze, ele își stimulează dezvoltarea și reziliența” (ec.europa.eu). Conform Documentului de poziție al grupului PPE privind inovarea, aceasta s-a „aflat întotdeauna în centrul ADN-ului european: este important ca europenii să viseze din nou la o Europă care să stimuleze inovarea la nivel mondial. Prosperitatea societăților noastre europene, precum și securitatea noastră socială în viitor depind în mare măsură de inovare” (www.eppgroup.eu). O Europă care inovează este o Europă rezilientă care poate depăși cu succes criza pandemică de COVID-19.