Manoela Popescu
O analiză asupra fenomenului migrator relevă rolul și importanța migrației popoarelor asupra formării și dezvoltării națiunilor. Se pare că primii migratori au fost cei care au generat apariția multor popoare din Asia și Europa, de la sfârșitul perioadei antice și începutul sclavagismului timpuriu. Perioada fiind denumită epoca marilor migrații ale popoarelor. Încă de pe atunci cauzele migrațiilor erau complexe, la baza deplasărilor de populații fiind motive politice, economice, sociale, demografice și climatice. Conform definiției Organizației Internaționale pentru Migrație din 2015, migraţia este “o mișcare a populației, care cuprinde toate tipurile de deplasări ale persoanelor, indiferent de distanță, compoziție a grupului de migranți și cauze; aceasta include migrația refugiaților, a persoanelor strămutate, a migranților economici și a persoanelor care se deplasează din alte motive, inclusiv pentru reîntregirea familiei”. Este adevărat că specia umană s-a deplasat permanent, migrând dintr-un loc în altul cu diferite motivații, însă experiențele migrației sunt și vor fi diferite pentru fiecare individ, în parte. Studiind exemplele trecute ale migrației pot fi înțelese evenimentele fenomenului migrator din prezent, care capătă noi valențe în contextul pandemiei de COVID-19.
Proces străvechi, cu implicații majore asupra vieții socio-economice a tuturor națiunilor lumii, migrația trebuie abordată din perspectiva factorilor declanșatori, a procesului în sine și a implicațiilor asupra dezvoltării țărilor implicate în proces. Conform grupului PPE, migrația trebuie abordată dintr-o perspectivă globală, iar solidaritatea trebuie să fie principiul pe baza căruia este fundamentată și elaborată o Strategie exhaustivă a migrației la nivelul UE.
Referitor la definițiile cu care operează specialiștii acestui fenomen, se cunoaşte faptul că nu există o definiție universal acceptată a termenului de „migrant”. De regulă, migrantul este individul care din motive personale și fără intervenția unui factor extern constrângător se mută în altă țară sau în altă regiune pentru a-și îmbunătăți condițiile și perspectivele materiale și/sau sociale. Însă, Organizația Națiunilor Unite (ONU) definește migrantul ca pe o persoană care a locuit într-o țară străină timp de peste un an, indiferent de cauze, voluntare sau involuntare, și de mijloacele, legale sau ilegale, la care a recurs pentru a migra. Din perspectiva acestei definiții lucrătorii sezonieri în agricultură sau construcții, care se deplasează pentru perioade scurte de timp nu sunt considerați migranţi. Însă, în această accepțiunea a ONU, refugiații sunt considerați migranţi. Convenția din 1951 privind refugiații specifică faptul că o persoană care, „în urma […] unor temeri justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naționalității, apartenenței la un anumit grup social sau opiniilor sale politice, se află în afara țării a cărei cetățenie o are și care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu dorește protecția acestei țări” este refugiat. Iar Convenția din 1969 a Organizației Unității Africane (OUA) definește refugiatul ca fiind orice persoană constrânsă să își părăsească țara „din cauza agresiunii externe, a ocupației, a dominației străine sau a unor evenimente care tulbură în mod serios ordinea publică fie într-o regiune, fie în întreaga țară din care provine sau a cărei cetățenie o deține”. Statele au obligația să le ofere protecție refugiaților împotriva returnării în țara lor de origine, acces efectiv și neîngrădit la procedura de azil, precum și asistență materială, medicală și socială. Garantarea acestor drepturi derivând din Convenția de la Geneva din 1951 și Protocolul de la New York din 1967. Este evident că se face o diferență în procesul migrator legată de motivația pentru care oamenii se deplasează în alte țări sau regiuni. Interesant este faptul că, din perspectiva definiției date de Convenția din 1969 a Organizației Unității Africane (OUA) referitoare la refugiat, pandemia de COVID-19 generează noi paradigme a fenomenului migrator. Astfel, spre exemplu, dacă se consideră pandemia de COVID-19 un „eveniment care tulbură serios ordinea publică”, atunci cei care aleg să plece spre alte țări sau regiuni ca urmare a pandemiei ar putea fi considerați refugiați!? Adică oamenii care consideră că și-au simțit viața amenințată în timpul pandemiei de COVID-19 din varii motive în țara lor de origine pot alege să emigreze într-o altă țară, aceștia vor avea „statutul de refugiat”.
In fiecare an la data de 20 iunie este celebrată Ziua mondială a refugiatului, o zi internațională instituită printr-o rezoluție de Organizația Națiunilor Unite în 2001 pentru a onora toți refugiații de pe glob. Cu această ocazie se celebrează puterea și curajul milioanelor de oameni care au fost nevoiți să aleagă calea pribegiei pentru a scăpa de conflict sau persecuție. Aceasta este o oportunitate de a crește gradul de conştientizare, de empatie și de înțelegere față de refugiați și de situația acestora, dar și pentru a recunoaşte şi a celebra curajul şi rezistența de care oamenii dau dovadă pentru reconstruirea vieţii lor. De asemenea, este o modalitate de a atrage atenţia lumii atât asupra drepturilor, cât şi asupra asperităţilor vieţii migranţilor, dar mai ales a refugiaţilor, în speranţa mobilizării voinţei şi resurselor politice în vederea asigurării prosperităţii acestor oameni, care caută un alt loc pe care să-l denumească “acasă”. De regulă, evenimentele şi activităţile desfăşurate de Ziua mondială a refugiatului, în multe țări de pe glob, care implică refugiați, autorități guvenamentale, comunități gazdă, entităţi juridice, asociaţii şi fundaţii, celebrități, oameni de știință creează oportunități pentru sprijinirea refugiaților.
Pandemia de COVID-19 a mutat toate aceste evenimente și activități în mediul online (www.unhcr.org), deși la Timișoara (la Muzeul Satului Bănățean Timișoara) a fost organizat un Picnic Intercultural, doar cu înscriere și respectarea distanțării sociale, accesul fiind limitat la maximum 35 persoane. La Timișoara, ziua a fost marcată de o nouă ediție a “Refugee Art Festival” (TRAF – ItheMigrant2020), eveniment dedicat refugiaților (lansat în 2017), din dorința de a atrage atenția publicului larg asupra fenomenului migrației din România. Ediția online din 2020 a fost despre toleranță, acceptare și interculturalitate. Biblioteca British Council, Consiliul Național Român pentru Refugiați, JRS România și UNHCR România au sărbătorit timp de o săptămână acest eveniment. Luptând pentru o lume mai incluzivă și egală, aceste organizații cred în puterea transformatoare a poveștilor și a educației. Respectul pentru diversitate trebuie să fie trezit și manifestat, iar toleranța, solidaritatea și coeziunea trebuie să facă diferența pentru cei implicați într-un proces migrator. Concertul live cu Beck Corlan live pe facebook TRAF – ItheMigrant a fost pentru acceptare și umanitate. UNHCR România a organizat împreună cu British Council Romania, Vertigo Dance School și alți partenerii o ediție 2020 a OmFest on the move, cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului, cu mișcare, muzică și film. Ediția din acest an făcând parte din seria de evenimente culturale Refugee ArtStart, care și-a propus să comunice prin muzică și dans cu copiii refugiați și migrați din București. Evenimentul de final al ediției 2020 dedicat Zilei Mondiale a Refugiatului a fost proiecția online a filmului documentar “În Trecere” (Off The Tracks), realizată în parteneriat cu One World Romania.
Referitor la refugiaţii din țara noastră, conform Inspectoratului General pentru Imigrări, în 2019 erau înregistrate 3.880 de persoane cu un statut de protecție, din care 1.550 aveau statut de refugiat, iar 2.330 de persoane beneficiau de statut de protecție (www.agerpres.ro). Pe de altă parte, în perioada 2016-2019, conform Eurostat 2019 (Sinteză statistică), România s-a confruntat cu probleme demografice grave din cauza îmbătrânirii rapide a populației, a ratei scăzute de natalitate și a emigrației. Începută în sec. al XIX-lea, migrația românilor nu a încetat în ultimele două decenii, ceea ce a creat probleme privind creșterea economică durabilă. În aproape trei decenii, România a pierdut 23,3 % din populația sa în vârstă de muncă din cauza emigrației (Banca Mondială, 2018). Conform studiului realizat de KPMG și Institutul Național de Cercetări Economice (INCE) al Academiei Române în perioada 1991-2018 au emigrat permanent din țara noastră peste 2,6 milioane de persoane, cărora li se adaugă și un flux important de emigranți temporari. Conform datelor INS, numărul de emigranți temporari din România a crescut de la 172.871 persoane în 2014, la 219.327 în anul 2017. Se pare că peste 3 milioane de persoane au părăsit țara, majoritatea din orașele mari; aceasta deoarece românii aleg să plece oriunde le-ar putea fi mai bine sub aspectul siguranței zilei de mâine. Emigrarea populației din zonele rurale sărace și a populației tinere (cu vârsta cuprinsă între 15 și 34 de ani) este semnificativă în regiunile Nord-Est și Sud-Muntenia. Deși principalele cauze ale emigrației sunt salariile mai mari, condițiile de muncă și serviciile publice mai bune, în special educația și sănătatea (Comisia Europeană, 2018), emigrarea persoanelor cu studii superioare este determinată și de calitatea scăzută a guvernanței publice (potrivit Fondul Monetar Internațional, 2016). În 2018, românii reprezentau cel mai mare grup de cetățeni ai UE în vârstă de muncă (20-64 de ani) care locuiau în alt stat membru (2.524.000 de persoane), conform Sintezei statistice a Eurostat 2019. O mare parte din acești români plecați pentru o viață mai bună în alte regiuni ale lumii s-au întors atinși de frica crizei pandemice de COVID-19. Ca urmare, în România au ajuns zeci de mii de migranți întorși acasă din țări ca Spania, Franța și Italia, devastate de pandemia COVID-19. Aceştia, ca și alți repatriați în țările lor de origine fiind considerați de unii drept cauză a răspândirii COVID-19. In acest context, la cererea grupului PPE, statele membre au aplicat politici de repatriere pentru migranții aflați în situații neregulamentare, printr-un program UE de repatrieri comune coordonat de Frontex. Organizația Internațională pentru Migrație și Agenția Frontex creând un sistem voluntar pentru a încuraja oamenii să se întoarcă în țările lor de origine în timpul crizei pandemice. Este adevărat că persoanele strămutate și comunitățile gazdă prezintă un risc crescut pentru răspândirea bolii, dar asta nu înseamnă că migranţii şi refugiații poartă vina crizei pandemice de COVID-19. Mai mult decât atât, nu ar trebui uitată suferința umană, sacrificiile asociate muncii într-o țară străină, dezrădăcinarea (care au existat dintotdeauna), precum și discriminările bazate pe etnie.
De altfel, trebuie precizat faptul că mulți dintre acești migranţi și refugiați au reprezentat un sprijin real al statelor lumii în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Spre exemplu, medicii și personalul medical din rândul migranţilor au reprezentat o resursă umană importantă pentru spitalele din Germania, iar în Republica Cehă un grup de mame din comunitatea vietnameză au organizat ateliere de cusut măști, precum și alte forme de sprijin. Astfel că acestea au cusut și au donat peste 13.000 de măști de protecție, precum și fondurile colectate pentru a ajuta spitalele să cumpere ventilatoare (ec.europa.eu/migrant-integration).
Schimbările de atitudini şi comportamente la migranţi și refugiați vor fi determinate de atitudinile și politicile publice referitoare la fenomenul migrator, pe care (la rândul lor) le vor influența. Categoric criza pandemică de COVID-19, precum și criza socio-economică pe care aceasta a generat-o ne oferă șansa, ca națiune, de a învăța, pe baza evaluării situației, din greșelile făcute în toată această perioadă și din neajunsurile întâmpinate. Însă pentru aceasta trebuie să existe mecanisme individuale și instituționale de evaluare-învățare. Să sperăm că vom fi mult mai interesați pe viitor de promovarea competitivității, de dezvoltarea sistemelor medicale, sociale și educaționale.
