Scarlat I
În iunie, membrii statelor Uniunii Europene urmează să-și aleagă din nou reprezentanții la nivelul Parlamentului European. Membrii acestei instituții europene sunt direct aleși de către cetățenii statelor membre, din cadrul partidelor politice naționale. Parlamentul European reprezintă prima instituție oficială europeană dar și cel mai mare grup politic trans-național ales democratic. Cele 705 de poziții parlamentare (în scădere de la 751 înainte de Brexit) sunt conduse de 1 Președinte și 14 vice-președinți, aceștia fiind aleși prin vot secret din cadrul noilor membrii[1].
Așa cum și în interiorul statelor există partide politice și în interiorul Parlamentului European, membrii politici aleși, în funcție de ideologia și doctrina partidului național din care fac parte, se regăsesc în cele 9 partide politice europene, fie că fac parte din cadrul EPP (European Peoplețs Party- cel mai mare partid politic european), S&D (Progressive Alliance of Socialist and Democrats), sau chiar independenți, exact ca în cazul partidelor și membrilor naționali.
Alegerile de anul acesta au posibilitatea de a avea repercusiuni mai puternice atât la nivel intern (în cadrul UE) cât și internațional. În ultimii ani, partidele ”verzi” au început să aibă din ce în ce mai multă influență, devenind actori importanți la nivelul PE, dar în același timp, chiar dacă nu la același nivel, partidele de extremă dreapta au început treptat să fie din ce în ce mai prezente atât în interiorul diverse state membre EU cât și la nivelul parlamentar european. Se estimează că în urma alegerilor din iunie 2024, partidele naționaliste sau populiste să ocupe considerabil mai multe locuri parlamentare decât în cadrul alegerilor trecute.
Oricât de periculoasă ar fi ideea ca naționalismul și extremismul să revină în cadrul politicii europene, cel puțin momentan aceasta posibilitate nu există. Fie că vorbim de AfD (Germania), Rassemblement National (Franța) sau Freiheitliche Partei Osterreichs (Austria), capacitatea acestor partide care se află la extremele eșichierelor politice nu pot în prezent să fie un competitor serios nici în fața EPP și nici în fața S&D, iar o posibilă alianță a acestor două grupuri parlamentare europene (creată cu scopul de a putea contracara orice tendința posibilă extremistă) ar fi o forță de-a dreptul covârșitoarea.
În mod adițional există o tendința recunoscută atât la nivel național cât și internațional care face ca partidele extremiste europene să nu obțină influența politică pe care o doresc. Cu cât politicile adoptate de partidele naționale sunt mai extreme cu atât acestea sunt privite cu mai multă reticență atât în cadrul societăților naționale cât și internaționale. Alegătorii europeni, chiar dacă sunt euro-sceptici, sau anti-imigrație, refuză să susțină ideile care sunt identificate ca extreme sau conduse de ură sau rasism. Lecțiile învățate de-a lungul istorie nu sunt uitate atât de ușor pe continentul european, iar ororile războaielor și a actelor generate de rasism sau pur și simplu de discriminare sunt recunoscute și respinse aproape automat. Se poate da ca exemplu clar în această situație, răspunsul avut de societatea civilă germană în fața descoperirilor legate de AfD, care s-a demonstrat că dorea să urmărească o politică agresivă de deportare a imigranților ilegali și chiar legali (dar care nu erau ”corespunzător” integrați în societatea germană)[2].
Deși era bine cunoscut la nivel național că AfD este un partid cu puternice tendințe extremiste, nu au existat demonstrații de amploare împotriva acestuia, cel puțin până când dorințele ascunse ale acestora nu au fost făcute publice. Chiar dacă la nivel politic, doctrina AfD nu s-a schimbat, conștientizarea publicului de gradul ridicat de extremism/rasism care conduce Afd, a generat proteste masive la nivel național, comparând acest partid cu naziștii din al Doilea Război Mondial. Cu cât un partid de dovedește a avea tendințe mai extreme, cu atât rezistența societății în fața lui devine mai puternică.
Aceasta este o situație diferită față de partidele naționaliste, dar care nu dau dovadă de extremism sau rasism, cum ar fi cazul Fratelli d’Italia (Italia), partid care desi este considerat ca fiind o creație cu rădăcini fasciste, politica conservatoare adoptată de Georgia Meloni, a condus partidul la obținerea primului loc în cadrul alegerilor din 2022.
Chiar dacă s-a dovedit în mod repetat că votanții europeni pot să facă diferența între conservatorism/naționalism moderat și extremism există în continuare pericolele la care trebuie să fim atenți. Orice partid extremist poate să-și tempereze discursul în dorința de a obține cât mai multe voturi și de a obține o poziție politică cât mai favorabil, dar o temperare a discursului nu înseamnă în mod obligatoriu și o eliminare a tendințelor extremiste.
Creșterea in popularitate a partidelor de dreapta în ultimii ani, pe toată suprafața Uniunii Europene creează totuși un real pericol, pur și simlu datorită faptului că cetățenii încep să se obișnuiască cu prezența acestora, iar treptat treptat să accepte idei politice care în urmă cu 3-4 ani nu ar putut fi nici măcar exprimate public.
Actuala clasă politică europeană, fie de centru dreapta sau centru stânga, va fi răspunzătoare de rolul pe care partidele extremiste îl vor avea atât în cadrul parlamentului European cât și în cadrul statelor naționale. Dacă nevoile cu care se confruntă alegătorii europeni sunt ignorate repetat, aceștia vor fi nevoiți să caute un partid politic care să îi ajute, iar partidele naționaliste sunt terenul cel mai propice pentru a dezvolta idei și doctrine care nu sunt compatibile cu valorile democratice promovate și nici apreciate de Uniunea Europeană și membrii acesteia.
[1] Electing the European Parliament’s President (europa.eu)
[2] What’s behind mass protests against Germany’s far-right AfD party? | News | Al Jazeera
