Scarlat I
Pe lângă migranții economici, sociali sau politici, migrantul climatic va deveni o altă categorie de imigranți care trebuie să beneficieze de protecția diverselor state naționale sau instituții internaționale.
Pe măsură ce oamenii continuă să folosească combustibil fosil, gaze cu efect de seră continuă să fie emanate în atmosferă. Oceanele și mările planetare au reușit până în prezent să absoarbă aproximativ 90% din căldura produsă de acestea, dar acestea încep să fie afectate din ce în ce mai grav și aproape iremediabil[1]. Începând cu 1880, nivelul mărilor și a oceanelor a crescut cu aproximativ 23 de centimetrii, dar se estimează o creștere accelerată, de până la 30 de centimetrii până în 2050. Dilatarea termică, topirea ghețarilor sau pierderea calotei glaciare sunt cei trei factori principali care au condus la creșterea nivelului apelor.
Chiar și o creștere mică a nivelului apei poate avea consecințe catastrofale asupra unor anumite state, cel mai expuse fiind unele state insulare cum ar fi Kiribati, Papua Noua Guinee sau Tuvalu.
Cei 1500 de locuitori ai insulelor Carteret[2] din Papua Noua Guinee sunt pe cale să devină primii migranți climatici, nivelul apei crescând cu 10 centimetrii în ultimii 20 de ani, inundând zonele agricole și locuințele din aceste mici insule. Cei mai mulți dintre locuitori au nevoie de hrană (acoperirea zonelor agricole cu apa sărată a Oceanului Pacific face imposibilă orice activitate agricolă).
În aceeași situație se află și Carti Sugtupu, o insulă din arhipelagul San Blas din Panama, în următoarele decenii toată insula urmând a dispărea sub ape, împreună cu alte 364 de insule mici din cadrul acestui arhipelag.
Australia este una dintre puținele țări dezvoltate care a întreprins deja măsuri pentru a accepta imigranți climatici. Tratatul de Uniunea Australia-Tuvalu este primul acord în acest sens ce permite celor peste 11,000 de locuitori ai micii micului stat, format din 9 insulițe, să se mute în Australia[3].
Semnat între Prim Ministrul australian Anthony Albanese și cel Kausea Natano (reprezentând Tuvalu), acest tratat este primul care se ocupă în mod specific de mobilitatea legată de climă, fiind considerat ca o ”rază de speranță” de Natano. În ultimii ani, mai mulți locuitori din Tuvalu și nu numai, au cerut azil atât în Australia dar și în Noua Zeelandă, dar au fost refuzați deoarece schimbarea climatică nu era recunoscută în cadrul Convenției pentru Refugiați din 1951, chiar termenul de ”refugiat climatic” nefiind recunoscut în mod legal de Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați.
Situația dramatică cu care se confruntă micul stat insular a fost făcută publică chiar de reprezentanții acesteia în 2021 în cadrul Conferinței Națiunilor Unite care a avut loc la Glasgow (COP26), apelul fiind repetat și în cadrul COP27 care a fost susținut în Egipt. Având în vedere ritmul actual de creștere al nivelului oceanelor, peste jumătate din teritoriul Tuvalu va fi acoperit de ape până în 2050. Dispariția acestui stat este aproape garantată, neexistând șanse ca, în ciuda oricăror eforturi de reducere a efectelor asupra climei, nivelul apei să scadă sau măcar să rămână stabil.
Se estimează că aproximativ 1,2 miliarde de persoane vor fi strămutate ca urmare a schimbărilor climatice, până în 2050[4]. Ignorând efortul financiar necesar relocării celor 1,2 miliarde de persoane, si chiar costul uman (sperând că nu va exista un impact serios și că procesul de strămutare va fi făcut la timp și fără pierderi de vieți omenești), se ridică o problemă neașteptată. Costul social și cultural nu poate fi estimat în acest moment. Până în prezent, conceptul de pierdere al teritoriului se referea doar în cazul unor conflicte armate, militare, dar în această nouă realitate cu care urmează să ne confruntăm, pierderea teritoriului statal înseamnă chiar dispariția acestuia. Un stat cum ar fi Tuval, pierde fizic teritoriul, iar locuitorii urmează să-și continue viața într-o altă societate, cu alte legi, reguli și tradiții, fără posibilitatea de a se mai putea întoarce pe tărâmul pe care s-au născut, pierzând treptat propria identitate națională și propria cultură. Vorbim astfel de dispariția culturilor și tradițiilor permanent, fără o reală posibilitate de menținere a acestora.
Orice populație care va fi forțată să-și părăsească pământul unde s-au născut membrii actuali cât și strămoșii acestora, va deveni o minoritate în cadrul altui stat, fiind ”forțați” să adopte cultura și să se adapteze noilor societăți unde urmează să fie acceptați, iar pierderea oricărei culturi este o pierdere tristă și permanentă a patrimoniului global.
[1] Sea level rise, facts and information (nationalgeographic.com)
[2] Papua New Guinea: The World’s First Climate Change ‘Refugees’ – Business & Human Rights Resource Centre (business-humanrights.org)
[3] Australia offers refuge to Tuvaluans as rising sea levels threaten Pacific archipelago (france24.com)
[4] There could be 1.2 billion climate refugees by 2050. Here’s what you need to know | Zurich Insurance
