Trupoiu Mihai
De-a lungul timpului, Suedia a fost unul dintre cele mai primitoare state, politicile privind emigrația fiind deseori lăudate de multe guverne occidentale. Dar chiar și în aceste condiții, statul nordic s-a văzut pus în situația de a aborda o linie mai dură, în principal datorită propriului eșec în ce privește felul de a realiza asimilarea emigranților, lucru admis chiar de fostul Prim Ministru al Suediei, Magdalena Andersson[1]. În urma violențelor izbucnite în aprilie 2022, societatea suedeză și în special clasa politică suedeză s-a văzut nevoită să admită public propriul eșec. Revoltele violente au izbucnit după ce politicianul suedez-danez Rasmus Paludan a ars Coranul în timpul unui miting, iar în urma acestor ciocniri violente între poliție și locuitorii mai multor cartiere ocupate predominant de refugiați musulmani. Andersson a admis că atât islamismul cât și extremismul de dreapta au fost lăsate să se dezvolte în societatea suedeză, acestea ducând la apariția unui efect de segregare, astfel încât să existe ”două societăți paralele[2]” în Suedia.
Pentru a putea explica mai bine situația trebuie întâi să facem o scurtă istorie a fenomenului în Suedia. Până în 1985, responsabilitatea primirii solicitărilor de azil revenea instituțiilor care se ocupau cu ocuparea forței de muncă, adică nici nu exista o instituție care să se ocupe special de emigranți sau refugiați. Abia în 1985 această funcție a fost preluată de Consiliul Suedez pentru Imigrări, predecesorul agenției Suedeze pentru Migrație[3], deoarece la mijlocul anilor ’80 au început să crească numărul solicitărilor de azil din partea refugiaților sosiți din Iran, Irak, Siria sau chiar Eritreea.
În urma războiului din fosta Iugoslavie, Suedia a primit aproximativ 100,000 de refugiați, ca mai apoi în 2015, datorită războaielor și a actelor de terorism din Orientul Mijlociu, peste 163,000 de cereri de azil au fost înregistrate doar în acel an. Toate acestea în contextul în care populația totală a statutului suedez este de 10,6 milioane de persoane. Cu o rată de fertilitate de 1,8 – 1,6, adică sub pragul minim necesar de 2,1 (cât este necesar pentru o societate să păstreze numărul de persoane), populația Suediei a crescut de la 8,3 milioane în 1985, până la 10,6 milioane în prezent.
Anul 2016 a marcat pentru prima oară trecerea de la legislația cea mai permisivă din Uniunea Europeană, în ce privește emigrația și refugiații în căutare de azil, la reprezentarea minimă a legislației europene în domeniu, doar atât cât să nu poată fi acuzați de încălcarea acesteia. Controale la frontieră, reducerea numărului de permise de ședere temporară, limitarea oportunităților de reîntregire a familiei (persoanele care primeau azil nu mai puteau să-și aducă alți membri ai familiei în Suedia, la fel de facil ca înainte), toate aceste măsuri au redus drastic numărul solicitărilor. S-a ajuns ca în 2019, numărul solicitanților de azil în Suedia să fie de 22,000, majoritatea din Orientul Mijlociu.
În 2022, numărul imigranților din Suedia era de 102,436 de persoane, în scădere de la 163,005 câți erau înregistrați în 2016.
În cadrul Eurobarometrului Standard 95 din 2021, sondajul de opinie arată că aproximativ 41% din suedezi consideră criminalitatea ca fiind o sursă importantă de îngrijorare, comparativ cu 9% cât este media din Uniunea Europeană. Adică aproape jumătate din populația Suediei considera criminalitatea ca fiind un real pericol cu care se confrunta societatea suedeză, iar clima și mediul înconjurător se afla pe locul al doilea cu 31%[4], iar situația economică reprezenta o problemă pentru doar 8% din totalul respondenților. Deci criminalitatea reprezenta o problemă de 5 ori mai mare decât nivelul de trai.
Cu toate acestea criminalitatea este strâns legată de situația economică, dar diferența este că situația economică este evaluată la nivelul Suediei, cu mult peste situația europeană.
Acesta este motivul pentru care în mod paradoxal s-a creat segregarea de care vorbeam mai devreme și care era recunoscută oficial. Din punct de vedere financiar putem începe cu alocația acordată fiecărui copil, nu doar celor suedezi, ci chiar și în cazul refugiaților. Pentru fiecare copil, statul acordă aproximativ 120 de euro pe lună, de la nașterea acestuia până la 16 ani (și în cazuri speciale până la 20 de ani). În mod direct, familiile care au emigrat din Orientul Mijlociu sau Africa tind să aibă în general mai mulți copii, adică și sumele primite lunar cresc în mod direct, deoarece mai mulți copii înseamnă și mai mulți bani din alocații. Există și alte beneficii de care beneficiază în mod direct familiile cu mai mulți copii, cum ar fi ajutoarele financiare pentru accesarea unui spațiu de locuit (statul suedez acoperă o parte din chirie sau pot acorda direct case construite din fonduri publice). Toate aceste beneficii afectează în mod direct economia suedeză, deoarece mult mai mulți oameni beneficiază de ajutor financiar decât sunt angajați pe piața muncii, dar deoarece ajutorul financiar este atât de mare, nu este necesar ca ambii membrii să lucreze pentru a putea întreține o familie. În cadrul familiilor care au emigrat în Suedia, persoanele de sex feminin au o tendință mai mare de a nu se angaja pe piața muncii (fie datorită culturii din care fac parte fie datorită lipsei acestei necesități, o familie cu 2 sau 3 copii, putând fi întreținută de un singur adult angajat).
Aceste diferențe financiare nu doar că duc în mod direct la apariția unei diferențe între persoanele născute în Suedia și cele care vin din afara statului nordic, dar contribuie și la păstrarea unei bariere sociale, nemaiexistând nevoie de a se angaja, nu mai există nici șansa de a se integra în societate.
Prin reducerea ratei de angajare și chiar descurajarea imigranților de a căuta un contract de muncă permanent, reduce gradul de integrare al acestora și contactul pe care aceștia îl au cu societatea suedeză, iar politicile în domeniul locuințelor publice nu face decât să concentreze aceste diferențe în interiorul diverselor cartiere, formându-se astfel un tip de ghettou, în funcție de particularitățile individuale ale fiecărei familii.
Din păcate doar încercarea de a reduce la minim politicile privind emigrația și refugiaților politici sau economici nu va avea ca efect rezolvarea efectului de segregare existent în societatea suedeză. În mod paradoxal, deși statul suedez a înțeles că diferențele economice sunt un factor important, a ales să continue, cel puțin până în prezent, calea greșită pe care se află. În loc să reducă parțial ajutoarele sociale acordate emigranților și oferirea acestora de posibilități reale de a intra în piața muncii, favorizând astfel contactul și integrarea, Suedia va continua să ”arunce” în continuare cu bani, în speranța că această problema va fi rezolvată tocmai prin metoda care a creat-o de la început.
[1] Swedish PM says integration of immigrants has failed, fueled gang crime | Reuters
[2] Government says integration of immigrants “been too poor” – Radio Sweden | Sveriges Radio
[3] Migration in Sweden – Empowering Migrants for Employment EME (ememethods.net)
[4] Standard Eurobarometer 95 – Spring 2021 – September 2021 – – Eurobarometer survey (europa.eu)
