Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România şi Bulgaria va fi închis

Comisia Europeană informează Consiliul UE şi Parlamentul European în legătură cu intenţia de a închide Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România şi Bulgaria, care va fi înlocuit de raportul anual privind statul de drept. Anunțul a fost făcut de vicepreședinta CE pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, care şi-a exprimat convingerea că acest lucru se va întâmpla în acest an.

“În ultimul raport MCV privind Bulgaria, din 2019, şi România, din 2022, Comisia a concluzionat deja că Bulgaria şi România au făcut suficiente progrese în îndeplinirea angajamentelor la momentul aderării la UE şi că toate condiţionalităţile din MCV au fost îndeplinite satisfăcător. Pentru a închide oficial MCV, ceea ce intenţionăm să facem, Comisia va adopta o decizie de revocare a deciziei din 2006 care introducea mecanismul, după ce va analiza observaţiile Consiliului şi ale Parlamentului European”, a afirmat Jourova,  în cadrul unei conferință de presă în care a prezentat raportul anual privind statul de drept.

“Astăzi lansăm faza finală. Comisia informează printr-o scrisoare Consiliul şi Parlamentul European de intenţia de a închide MCV pentru România şi Bulgaria, care va fi înlocuit pe deplin de ciclul anual privind statul de drept. Dacă informaţiile mele sunt corecte, Consiliul va face observaţii până la 25 august”, a declarat aceasta, potrivit Agerpres.

 

România: obiectivele de referință din cadrul mecanismului de cooperare și de verificare sunt îndeplinite în mod satisfăcător

Anul trecut în noiembrie, Comisia Europeană a adoptat cel mai recent raport privind măsurile luate de România pentru a-și îndeplini angajamentele privind reforma sistemului judiciar și combaterea corupției în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV).

Raportul a trecut în revistă progresele înregistrate în ceea ce privește recomandările restante și îndeplinirea obiectivelor de referință (benchmarksale MCV de la raportul MCV din iunie 2021. Raportul a constatat cu satisfacție eforturile semnificative depuse de România în vederea implementării acestor recomandări prin noi acte legislative, politici și instrumente menite să consolideze sistemul judiciar și combaterea corupției.

Comisia concluzionează că România a înregistrat progrese suficiente în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor pe care și le-a asumat în cadrul MCV la momentul aderării sale la UE și că toate obiectivele de referință pot fi închise în mod satisfăcător. Evaluarea ține totodată seama de evoluția situației statului de drept în UE și, în special, de implicarea deplină a României în ciclul raportului privind statul de drept.

De acum înainte, Comisia nu va mai monitoriza și nu va mai raporta cu privire la România în cadrul MCV, însă monitorizarea va continua în cadrul ciclului anual privind statul de drept. Raportarea va fi consolidată în Raportul anual al Comisiei privind statul de drept, la fel ca în cazul tuturor statelor membre.

Progresele înregistrate în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și combaterea corupției

Printre reformele importante se numără legile justiției adoptate recent și o nouă strategie pentru dezvoltarea sistemului judiciar. De asemenea, Comisia ia act de angajamentul României de a ține seama în cea mai mare măsură de avizul Comisiei de la Veneția cu privire la legile justiției și la alte aspecte, mai generale, în eventualitatea în care ar fi necesare acțiuni suplimentare.

În ceea ce privește combaterea corupției, instituțiile de stat își unesc forțele pentru a pune în aplicare o nouă strategie națională anticorupție, iar pe parcursul anului 2021 și în 2022 au continuat să se înregistreze rezultate pozitive în materie de eficacitate a investigării și a sancționării corupției la nivel înalt. Parlamentul a îmbunătățit procedura de ridicare a imunității politice, iar instituțiile române responsabile cu aplicarea normelor privind integritatea și conflictele de interese, precum și cu gestionarea și recuperarea activelor provenite din săvârșirea de infracțiuni au funcționat în mod eficace.

În fine, România înregistrează progrese rapide în ceea ce privește revizuirea codurilor sale penale, precum și consolidarea cadrului său de integritate. Finalizarea acestor reforme importante reprezintă, de asemenea, jaloane în cadrul Planului de redresare și reziliență al României, iar Comisia va continua să coopereze cu România în vederea realizării cu succes a acestora, în concordanță cu legislația UE și cu standardele internaționale anticorupție.

Este important ca România să continue să lucreze în mod consecvent la transpunerea în acte legislative concrete a angajamentelor restante specificate în raport și la continuarea punerii în aplicare a acestora, în cadrul ciclului anual al raportului privind statul de drept și cu sprijinul altor elemente ale setului de instrumente al UE privind statul de drept.(A.S.)

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email
Share on print
Print

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top