Dan Scarlat
Invazia din Ucraina a readus în prim plan riscul unui conflict militar in Europa. Deși acest risc a fost ignorat timp de decenii, devenind treptat mai mult un vis urât decât o posibilă realitate, capitalele europene au fost nevoite să se trezească la realitate în 24 februarie 2022.
Statele europene au fost obligate să realizeze ”un audit” al propriilor forțe militare, iar rezultatele nu au fost deloc încurajatoare. Deși situația nu este la fel de dramatică cum se dovedește a fi în Federația Rusă, în principal datorită ”obligativității” statelor membre NATO de a aloca anual 2% din PIB forțelor armate, propriile analize demonstrează că aproape toate statele europene și membre NATO nu se află la standardele la care se așteptau. Situația cea mai serioasă poate fi considerată cea în care se află forțele armate germane, Bundeswehr. Această realizare l-a obligat chiar pe Cancelarul german Olaf Scholz să declare public nu doar că statul german va respecta cota de 2% stabilită de NATO, dar chiar va suplimenta fondurile alocate Ministerului Apărării cu 100 de miliarde de dolari.
Un an mai târziu, și situația la nivel european nu s-a îmbunătățit considerabil, fiecare stat având proiecte în derulare sau abia începând derularea acestora. Cu o singură excepție. Polonia, care a demarat o campanie accelerată de modernizare și pregătire, în prezent cheltuind aproape 4% din PIB pentru cheltuielile militare[1].
Președintele francez, Emmanuel Macron este un susținător al conceptului de ”autonomie strategică”, adică de obținere a independenței atât din punct de vedere militar cât și tehnologic, față de Statele Unite.
Deși acest concept are susținători și în interiorul Uniunii Europene, independența militară față de Statele Unite are implicații mult mai adânci. Pentru a realiza amploarea acestui proiect/concept cel mai bine putem privi efectele dezastroase ale retragerii americane din Afganistan. În momentul în care Washington declară că se retrage din Afganistan, trupele europene sunt obligate să se retragă rapid împreună cu cele americane, nefiind capabile să continue operațiunile.
Pentru a obține independența strategică visată, trebuie să putem aprecia corect și suplini lacunele existente în cadrul Uniunii Europene.
Independența față de puterea militară americană presupune dezvoltarea capacității de a o înlocui, iar în prezent, toate statele europene adunate nu pot acoperi anumite elemente cheie care lipsesc din ”arsenalul european”[2].
Dacă este să discutăm despre crearea unei forțe militare europene care să fie capabile să stăvilească măcar tendințele Rusiei, ar trebui creată o structură militară care să aibă la bază arhitectura NATO, dar din care Statele Unite să nu facă parte. Nimeni nu se opune ideii de a fi capabili să înlocuim SUA, dar care ar fi motivul? Rolul NATO este exact acela de a opri orice tentativă rusească de expansiune în Europa[3].
Dacă se dorește crearea unei forțe europene, care să îndeplinească și alt rol pe lângă cel asigurat de NATO, care ar fi acesta? E clar că nici un stat european nu dorește să invadeze alte state din Africa sau Orientul Mijlociu, iar dacă ar fi necesară intervenția în nordul Africii sau Orientul Mijlociu, cum ar fi decisă o asemenea acțiune? Ar fi nevoie de un vot în unanimitate sau doar o majoritate? Izbucnirea unui conflict în Tunisia, Libia, Siria, ar provoca clar un nou val de imigranți care doresc să ajungă în UE. State gen Spania, Italia, Portugalia, Grecia ar putea decide intervenția, dar nu poți obliga Polonia, Ungaria, Romania sau statele baltice să intervină, acestea din urmă preferând să se păzească de orice pericol ce ar putea veni din est.
Un alt aspect important este identificat când analizăm în paralel doctrina militară americană și cea rusească. În cadrul doctrinei americane, lanțul logistic este cel care împinge și stabilește limitele acțiunilor militare, pe când în cazul strategiei rusești, partea militară se avântă cât mai departe, până rămâne fără combustibil, muniție sau hrană (exemplu cel mai clar în acest sens a fost dat când o coloană de 60 de kilometrii de vehicule militare a rămas blocată[4]). Partea logistică militară este exact ceea ce lipsește în cadrul forțelor armate europene. Toate armatele europene nu au fost niciodată forțate să-și dezvolte un adevărat lanț logistic, deoarece distanțele pe care trebuiau să acționeze erau relativ scurte și doar pe uscat, unde avea la îndemână drumuri sau căi ferate, în caz de nevoie, transportul putând fi ușor asigurat din Portugalia până în Polonia.
Un alt aspect demn de menționat este și existența Forțelor de menținere a păcii din cadrul Organizației Națiunilor Unite, acestea desfășurându-și activitatea pe tot globul.
Este aproape imposibil ca un stat de cum ar fi Ungaria, România sau chiar statele baltice să poată să-și împartă forțele armate în două sau chiar trei arii distincte.
Cheltuielile cu crearea unei astfel de structuri europene, menținerea ei și pur și simplu desfășurarea de simple antrenamente, sunt mult prea mari în această perioadă în care Uniunea Europeană și-a propus deja țeluri mult mai greu de atins (dar cruciale) cum ar fi atingerea neutralității emisiilor gazelor cu efect de seră.
[1] Poland to ramp up defense budget to 4% of GDP – DW – 01/30/2023
[2] Europe’s growing military power —Your questions answered (investigate-europe.eu)
[3] Support for EU army grows across Europe following Russian invasion of Ukraine | YouGov
[4] Ukraine: Why has Russia’s 64km convoy near Kyiv stopped moving? – BBC News
