20 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa

Uniunea Europeană va marca în acest an mai multe jaloane aniversare importante, printre care și 20 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa, potrivit Reprezentanței Comisiei Europene în România.Tratatul de la Nisa a fost semnat pe data de 26 februarie 2001 și a intrat în vigoare la 1 februarie 2003. Tratatul de la Nisa urmărea să crească eficacitatea și legitimitatea instituțiilor UE și să pregătească Uniunea pentru următoarea sa mare extindere.

„Carta drepturilor fundamentale a fost semnată de preşedinții Parlamentului European, Comisiei şi Consiliului la Consiliul European de la Nisa. Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului UE, a Tratatelor de instituire a Comunităților Europene şi a anumitor acte conexe a fost semnat în prezența Preşedintelui Parlamentului European, Nicole Fontaine. Obiectivul Tratatului de la Nisa era acela de a modifica structura instituțională a Uniunii Europene pentru a face față provocărilor noii extinderi. Odată cu Tratatul de la Nisa, puterile legislativă şi de supraveghere ale Parlamentului au fost sporite, iar votul cu majoritate calificată în cadrul Consiliului a fost extins la mai multe domenii”, potrivit instituției europene.

CARE ERA ROLUL ACESTUI TRATAT?

Tratatul a fost semnat pentru pregătirea Uniunii Europene pentru ceea ce urma, și anume cea mai amplă extindere a sa. Era vorba, desigur, despre aderarea la UE a 10 țări membre noi, și anume Republica Cehă, Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia, toate în luna mai 2004, dar și altor două state – Bulgaria și România,  în ianuarie 2007.

Concret, tratatul își propunea să reformeze instituțiile Uniunii Europene pentru ca acestea să poată funcționa eficient într-o Uniune extinsă, având 27 de țări membre. Nu era prima oară când își propunea acest lucru, se mai întâmplase, dar fără succes, prin Tratatul de la Amsterdam, fiind un obiectiv ratat. Tratatul de la Nisa modifica Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul de instituire a Comunității Europene (TCE).

ASPECTE CHEIE URMĂRITE

Prin acest tratat s-a urmărit în primul rând sporirea legitimității și a eficienței instituțiilor UE în perspectiva creșterii numărului de membri ai UE.Metoda de definire a componenței Comisiei Europene s-a modificat, după cum urmează:

• • componența Comisiei se modifică progresiv, de la doi comisari pentru țările mai mari (Franța, Germania, Italia, Spania și Regatul Unit (¹)) și unul pentru celelalte țări la un număr maxim de 27 de comisari, fiecare țară membră având dreptul de a numi un comisar prin rotație, pe criterii de strictă egalitate;
  • de acum înainte, președintele Comisiei și comisarii sunt numiți prin vot cu majoritate calificată în Consiliu;
  • președintelui Comisiei i se atribuie competențe sporite în raport cu colegiul comisarilor, și anume de a repartiza sau a reorganiza responsabilitățile în rândul comisarilor și – cu aprobarea colegiului cu majoritate simplă – de a concedia unul dintre comisari, potrivit instituției europene.

Reforma Uniunii Europene a însemnat revizuirea următoarelor politici:

1. Politici sectoriale, și anume s-a realizat transferul complet al conducerii la nivel comunitar în cadrul uniunii vamale şi monetare, dar și garantarea funcţionării pieţei unice.
2. Domeniul constituţional, stabilindu-se responsabilităţi, dar și dreptul de suveranitate al statelor comunitare
3. Pentru a pune în aplicare obiective ale Tratatului de la Maastricht, s-au stabilit politici comune care să fie aplicate atât la nivel naţional, cât şi la nivel comunitar, cum ar fi desăvârşirea pieţei unice şi respectarea celor patru libertăţi -libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalurilor. Tototdată s-a stabilit  interzicerea discriminării, politica de protecţie a mediului, dar și coeziunea economică şi socială.
4. Politici complementare. S-a stabilit că implementarea legislativă este în primul rând de competenţa fiecărui stat membru, dar va fi susținută de UE. Este vorba despre politica socială, cultură, educaţie, sănătate, protecţia consumatorului, industrie, cercetare şi dezvoltare a suportului comunitar.
5. S-a decis ca în cazul forţei de muncă, a protecţiei civile și a turismului, acestea să nu fie de competenţa comunitară. (S.N.)