Manoela Popescu
Vestea că Budapesta se opune taxei de 15% pe profitul multinaționalelor, care urmează să intre în vigoare la 31 decembrie 2023, a venit facil după ce Ungaria a spus de mai multe ori „Nem” („nu” în maghiară): la embargoul asupra petrolului rusesc, la sancțiunile împotriva Patriarhului Ortodox Rus, Kirill. Se pare că, de la realegerea sa triumfătoare la alegerile legislative din 3 aprilie a.c., Viktor Orban pare să aibă acest răspuns la propunerile Europei. Chiar dacă nu sunt toate de aceeași amploare și natură, amenințările de blocare declarate de Viktor Orban în numele apărării „intereselor Ungariei” se leagă de Bruxelles, deși unii specialiști îl suspectează pe premierul maghiar că este un apropiat al lui Vladimir Putin, președintele rus. În acest sens, președintele grupului PPE, Manfred Weber, declara unui cotidian german (Tagesspiegel) pe 2 iulie a.c., că Viktor Orban face un joc foarte particular la masa europeană și că dacă sunt anumite chestiuni de politică externă, unde decizia îi aparține, anumite proiecte trebuie decise în unanimitate în Uniunea Europeană (https://www.lemonde.fr).
Decizia lui Viktor Orban vine în contextul în care aliații săi tradiționali ai grupului de la Vișegrad (Polonia, Cehia, Slovacia) i-au întors în mod deschis spatele, de când acesta a refuzat să se angajeze în apărarea Ucrainei. Atent să nu meargă spre o izolare categorică față de occident, interesul major fiind cel al fondurilor UE, totuși, Viktor Orban pare să izoleze țara de zece milioane de locuitori pe care o conduce cu mâna de fier de doisprezece ani încoace. Astfel că, nu s-a opus niciodată ajutorului militar pe care partenerii săi l-ar putea oferi Kievului și a ajuns să aprobe toate pachetele de sancțiuni decise ca represalii pentru invadarea Ucrainei, chiar dacă a obținut o derogare în ceea ce privește embargoul petrolului rusesc și asta după săptămâni dureroase de negocieri. Și aceasta deoarece crede că respectivele sancțiuni ar fi inutile și că este nevoie de încetarea imediată a focului și de negocieri de pace (https://www.lemonde.fr). Evident, din această perspectivă, Viktor Orban are dreptate: Europa are nevoie de o încetarea a conflictului armat dintre Rusia și Ucraina
Trebuie spus că UE spera să fie prima care ratifică proiectul adoptat în 2021 de 140 de țări sub egida Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Însă, vineri, 17 iunie, la finalul Consiliului miniștrilor europeni de finanțe, în cadrul căruia Ungaria s-a opus adoptării de către Uniunea Europeană (UE), la 31 decembrie 2023, a unui impozit minim de 15% din profiturile marilor multinaționale, ministrul francez, Bruno Le Maire, afirma laconic că „Asta face parte din farmecul acestei negocieri. Sunt avansuri, sunt eșecuri”. Aceasta deoarece, la acel moment, Franța, care a deținut președinția rotativă a Consiliului UE până la 1 iulie 2022 și care a fost forța motrice în materializarea substanței acestui proiect, spera să poată păstra pe lista ei o reformă fiscală globală, capabilă să pună capăt paradisurilor fiscale cu cotă zero și strategiilor de dumping fiscal. Decizia ar fi fost, de asemenea, deosebit de binevenită în Franța, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor legislative. Cum Ungaria și-a dat totuși aprobarea pentru această reformă alături de comunitatea internațională, la sfârșitul lui 2021, la nivelul OCDE, Bruno Le Maire declara că „Trebuie să ajungem la adoptarea definitivă a acestui proiect de directivă în zilele următoare”, sugerând astfel negocieri politice finale pentru a reuni Budapesta și pentru a adopta textul în unanimitate de către cele 27 de state membre UE.
Dar de ce se opune Ungaria acestei reforme, după ce pe 8 octombrie 2021 a fost de acord? Se pare că acest subiect are o conotație diplomatică și nu fiscală și se referă la relațiile complicate pe care Ungaria le are de ceva timp cu Uniunea Europeană. Oficial, vetoul Budapestei se bazează pe contextul inflației ridicate și pe faptul că introducerea unei astfel de taxe minime globale va cauza „prejudicii grave economiilor europene”. Însă, la Bruxelles, răspunsul de la Budapesta este interpretată diferit, mai ales în toiul discuțiilor privind accesul la planul european de redresare pentru o sumă totală de 750 de miliarde de euro, pe care Comisia Europeană intenționează să-l condiționeze de întărirea politicii anticorupție a țării. De altfel, Ungaria nu este singura care a beneficiat de această reformă pentru a obține anumite beneficii. La începutul lunii iunie a.c., Polonia a amenințat și că va boicota adoptarea textului de transpunere fiscală. Varșovia a cerut ca acest impozit minim global să fie legat de a doua parte a reformei concepute și pilotate de OCDE, încă în proces de finalizare tehnică, și referitoare la o repartizare mai echitabilă a impozitelor multinaționalelor între țările lor de origine (cele sediul central) și unde își realizează cu adevărat profituri (țările în care se află piețele și clienții lor) (https://www.lemonde.fr).
La acel moment, mai multe state membre, printre care Franța și Germania, au căutat o soluție alternativă, spre exemplu, „cooperarea sporită” între capitalurile voluntare sau adopția de la țară la țară. Iar ministrul francez al economiei a crezut și a luptat pentru a convinge Ungaria să-și ridice vetoul asupra directivei de scădere a impozitului minim pentru multinaționale, întocmită anul trecut sub egida OCDE, înainte de 30 iunie, data încheierii președinției franceze a UE. Însă a fost imposibil să se obțină acordul Ungariei dat fiind faptul că aceasta folosește reforma pentru a obține undă verde pentru planul său de redresare, încă blocat de Bruxelles pe probleme de stat de drept. Bruno Le Maire, care petrecuse luni de zile convingând Polonia, a studiat alte opțiuni cu comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni. Una dintre opțiunile studiate a fost crearea unei „cooperări consolidate” între statele membre care doresc să aplice „pilonul 2” (cota minimă de impozitare) din acordul OCDE. Introdusă prin Tratatul de la Amsterdam în 1997, cooperarea consolidată permite unui grup de state membre să avanseze într-un anumit domeniu fără altele. Tratatul de la Lisabona a extins posibilitățile, cu condiția să existe cel puțin nouă participanți. Asta, în timp ce, miniștrii europeni de finanțe au luat în considerare chiar transcrierea în legislația națională a proiectului de impozitare minimă, stat cu stat. Cu alte cuvinte, fiecare stat va stabili această cotă minimă pentru că nu este nevoie reală de o directivă europeană pe acest pilon al reformei. Această abordare ar fi similară cu cea adoptată privind taxa digitală („taxa Gafa”): Spania, Italia, Austria și Franța au adoptat fiecare o versiune națională, cu propriile reguli. În Franța, această taxă, care a adus anul trecut 474 de milioane de euro și a fost creată în 2019, este o taxă de 3% din cifra de afaceri și vizează companiile a căror cifră de afaceri anuală la nivel mondial provine din servicii digitale depășește 750 de milioane de euro și din care cel puțin 25 de milioane euro corespund cifrei de afaceri legate de Franța. „Taxa Gafa” ar trebui să dispară atunci când va intra în vigoare „pilonul 1” al reformei OCDE privind redistribuirea profiturilor celor mai mari 100 de companii mondiale (https://www.lesechos.fr).
Privind retrospectiv la acordul asupra reformei fiscale a multinaționalelor, ne amintim că Irlanda, Ungaria și Estonia au semnat cu întârziere acordul OCDE. Pe 8 octombrie 2021, după douăzeci de zile de negocieri de ultimă oră, tensiuni diplomatice la cel mai înalt nivel, apeluri încrucișate de la un capăt la altul al planetei și tactici diverse, mediate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare economică (OCDE), a văzut lumina zilei un impozit minim global asupra celor mai mari și mai profitabile multinaționale pe care, la început, puține state și l-au dorit. Acesta a fost supus aprobării șefilor de stat și de guvern ai G20 (cele mai bogate 19 țări, plus Uniunea Europeană) la Summitul de la Roma, de pe 30 și 31 octombrie 2021. Stabilirea unei rate minime globale (fixată la 15%), concepută ca o armă împotriva paradisurilor fiscale și a strategiilor de dumping, este punctul cheie al reformei. La acel moment erau semnatare 136 de țări, inclusiv Statele Unite, China și India, adunate in extremis cu câteva minute înainte de oficializarea compromisului. Patru țări lipseau Kenya, Nigeria, Pakistan și Sri Lanka.
Ce înseamnă acest impozit de 15%? În principiu, orice companie dintr-una dintre țările acordului va fi în cele din urmă impozitată cu 15% din profiturile sale, indiferent de țările în care își desfășoară activitatea. Astfel, o companie americană cu profituri într-un paradis fiscal, și care, ca atare, nu plătește în prezent impozite, va fi acum obligată să returneze 15% SUA. Un alt exemplu: o companie franceză, impozitată la cota de 9% într-o altă țară cu impozitare redusă, va trebui să plătească Franței diferența, adică un impozit suplimentar de 6%.
Companiile supuse acestui impozit sunt numeroase, adică toate companiile care generează peste 750 de milioane de euro venituri anuale și care își au sediul într-una dintre cele 137 de țări semnatare, inclusiv 26 din cele 27 de state membre ale UE, cu excepția Ciprului. Companiile vor putea însă să-și deducă, în primul an, 10% din cheltuielile cu salariile și 8% din valoarea activelor corporale (bunurile pe care le dețin și le utilizează efectiv) din baza lor de impozitare. Procente care vor scădea treptat până la 5%, în ambele cazuri, după cinci ani. Astfel, o companie web care realizează profit de 10 miliarde de euro în Irlanda și care are cheltuieli salariale de 4 miliarde de euro și active necorporale de 3 miliarde de euro, va trebui să plătească 1,4 miliarde de euro impozite către statul irlandez în 2023.
Companiile chineze prezente în maximum cinci țări și care dețin mai puțin de 50 de milioane de euro în active în străinătate vor fi scutite de această taxă globală timp de 5 ani. Evident, entitățile publice, organizațiile internaționale, organizațiile non-profit, fondurile de pensii și fondurile de investiții nu sunt, cu unele excepții, afectate de această parte a reformei.
Potrivit OCDE, reforma ar trebui să limiteze foarte mult evaziunea fiscală a multinaționalelor și să genereze „150 de miliarde de dolari venituri fiscale suplimentare” în fiecare an. De asemenea, pe 8 octombrie 2021, țările semnatare au convenit asupra unei mai bune partajări a impozitului celor mai profitabile 100 de multinaționale, cele a căror cifră de afaceri depășește 20 de miliarde de euro. Din această categorie fac acum parte marile companii digitale americane, dar și companii din alte sectoare (Nike, Coca-Cola, Cargill etc.) sau de pe alte continente (Carrefour, LVMH, Nestlé sau Heineken, ca să numim doar Europa). După șapte ani, pragul ar scădea la 10 miliarde de euro. Pe de altă parte, industriile extractive și serviciile financiare reglementate, dintre care unele au cifre de afaceri de câteva sute de miliarde de dolari, sunt excluse din acest prim pilon al acordului. Pentru companiile în cauză, 25% din „profiturile excedentare” (profituri care depășesc 10% din cifra de afaceri) vor fi distribuite țărilor în care sunt utilizate și consumate bunurile și serviciile lor (ponderea depinde de cifra de afaceri realizată în fiecare țară), și nu doar acelor țări în care se află birourile lor. Astfel, pentru o companie web care realizează, de exemplu, profituri de 15 miliarde de euro, la o cifră de afaceri de 100 de miliarde de euro (profitabilitate de 15%), 1,25 miliarde de euro în impozite vor fi, prin urmare, teoretic, repartizate între diferitele țări în care respectiva companie web își desfășoară activitatea. Însă doar statele în care companiile în cauză generează peste un milion de euro cifră de afaceri vor beneficia de reformă. Pragul se ridică la 250.000 de euro dacă PIB-ul statului este mai mic de 40 de miliarde de euro, pentru a favoriza țările mai puțin bogate.
În esență, este vorba astfel de 125 de miliarde de dolari care, conform OCDE, ar fi distribuite mai echitabil. Companiile ar fi încurajate astfel să înceteze să își domicilieze artificial veniturile în state cu impozitare avantajoasă.
Trebuie precizat faptul că, dacă impozitul global de 15% (al doilea pilon) poate fi introdus direct de fiecare stat în legislația sa, repartizarea profiturilor excedentare (primul pilon) necesită un acord multilateral. Acesta trebuie elaborat de OCDE în 2022, apoi ratificat de toate parlamentele naționale, inclusiv de Congresul american (https://www.touteleurope.eu).
În acest context, opinia grupului PPE este că “Decizia guvernului Ungariei de a opri acordul OCDE este ilogică și inconsecventă”. Motivele prezentate, în special impactul războiului din Ucraina, nu au sens. Acordul global OCDE este, fără îndoială, un succes politic, iar acțiunea Ungariei este una iresponsabilă și împotriva intereselor economiei europene. Potrivit grupului PPE, a sosit momentul să punem capăt efectiv planificării fiscale agresive în întreaga lume și în cadrul UE pentru a ne asigura că marile companii își plătesc cota echitabilă din impozite. În acest sens, acordul OCDE, susținut de 137 de țări, care a inclus Ungaria, este o contribuție foarte importantă la acest obiectiv (https://www.eppgroup.eu).
Markus Ferber, purtătorul de cuvânt al grupului PPE pentru afaceri economice, afirmă că această luptă de a ajunge la un acord cu privire la impozitarea minimă devine o farsă odată ce, după guvernul polonez, vine rândul guvernului de la Budapesta să facă presiune. Aceasta deoarece motivele lor nu au nimic de-a face cu politica fiscală. Ca atare, grupul PPE consideră că acest lucru determină o reflecție asupra procedurilor de vot ale Consiliului. Aceasta deoarece neputința de a transpune un acord global precum acordul fiscal OCDE dăunează reputației și fiabilității UE pe scena internațională. Mai ales că, așa cum sublinia purtătoarea de cuvânt a grupului PPE în Subcomisia pentru probleme fiscale, Lídia Pereira, „Cota minimă efectivă de impozitare de 15% este o soluție concretă și ambițioasă. Ar permite combaterea paradisurilor fiscale, păstrând în același timp competitivitatea companiilor europene. Ar asigura o concurență fiscală echitabilă, loială și transparentă” (https://www.eppgroup.eu).
Cert este că doar împreună putem introduce o taxă minimă globală pentru a ne asigura că economia prosperă în condiții de concurență mai echitabile. Sperăm că guvernele lumii vor lăsa deoparte interesele proprii, care maschează derapaje ale asigurării drepturilor omului și ale statului de drept sau ambiții politice incerte, pentru binele general.
