Manoela Popescu
În comunicarea sa privind Pactul verde european, adoptată la 11 decembrie 2019, Comisia Europeană s-a angajat să revizuiască prevederile referitoare la publicarea informațiilor nefinanciare ale Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și Consiliului. În acest context, în documentul său intitulat „Plan de acțiune: finanțarea creșterii durabile”, Comisia a stabilit măsuri care vizează atingerea următoarelor obiective: redirecționarea fluxurilor de capital către investiții durabile în vederea realizării unei creșteri durabile și favorabile incluziunii; gestionarea riscurilor financiare induse de schimbările climatice, epuizarea resurselor, degradarea mediului și problemele sociale; promovarea unei transparențe și unei viziuni pe termen lung în activitățile economice și financiare. Iar publicarea de către companii a unor informații relevante, comparabile și de încredere cu privire la durabilitate este o condiție prealabilă pentru atingerea acestor obiective.
În vederea punerii în aplicare a acestui Plan de acțiune, Parlamentul European și Consiliul au adoptat o serie de acte precum Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului, care reglementează modul în care participanții de pe piața financiară și consilierii financiari trebuie să publice informații despre sustenabilitate pentru investitorii finali și proprietarii de active și Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului, care creează un sistem de clasificare a activităților economice durabile din punct de vedere ecologic (https://data.consilium.europa.eu).
Iar pe 21 iunie 2022, Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord politic provizoriu cu privire la Directiva privind raportarea sustenabilității corporative (CSRD). Propunerea urmărește să abordeze deficiențele normelor existente privind divulgarea informațiilor nefinanciare, care au fost de o calitate insuficientă pentru a permite ca acestea să fie luate în considerare în mod corespunzător de către investitori. Aceasta deoarece astfel de deficiențe împiedică tranziția către o economie durabilă. Ca atare, din 2024, companiile mari vor trebui să dezvăluie public informații despre modul în care funcționează și gestionează riscurile sociale și de mediu. Directiva de raportare a durabilității corporative (CSRD) va face întreprinderile mai responsabile, obligându-le să dezvăluie impactul lor asupra oamenilor și asupra planetei. Acest lucru urmărește să pună bazele standardelor de raportare a durabilității la nivel global.
Noile cerințe UE de raportare a durabilității se vor aplica tuturor companiilor mari (cu peste 250 de angajați și o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro), indiferent dacă sunt listate sau nu. Companiile vor trebui să raporteze cu privire la impactul lor asupra mediului, drepturilor omului, standardelor sociale și eticii muncii, pe baza standardelor comune.
De asemenea, acordul CSRD prevede că informațiile furnizate de companii cu privire la impactul lor asupra climei sau a drepturilor omului vor fi auditate și certificate în mod independent. Raportarea financiară și de sustenabilitate va fi pe picior de egalitate, iar investitorii vor avea în sfârșit acces la date fiabile, transparente și comparabile.
În ceea ce privește companiile din afara UE cu activitate substanțială pe piața UE (150 de milioane de euro în cifră de afaceri anuală în UE) vor trebui să respecte reguli echivalente de raportare. Câteva IMM-uri listate pe piețele publice vor fi supuse unor standarde de raportare mai ușoare (https://www.europarl.europa.eu).
Potrivit grupului PPE, acordul cu privire la Directiva de raportare a durabilității corporative (CSRD) este un succes, deoarece au „reușit să evite birocrația grea pentru companiile europene”. Astfel, CSRD va înlocui actuala directivă de raportare non-financiară (NFRD). Acesta va obliga companiile cu peste 250 de angajați să raporteze anual cu privire la contribuția lor la obiectivele de protecție a climei. Acordul, subliniază grupul PPE, prevede că rapoartele de sustenabilitate și cele financiare nu trebuie auditate separat. Grupul PPE apreciază că un „audit comun va economisi o mulțime de bani afacerilor noastre europene. În aceste vremuri dificile cauzate de pandemie, criza energetică și războiul din Ucraina, nu trebuie să-i împovăram mai mult”. În plus, Grupul PPE a luptat cu succes împotriva încercărilor de a extinde obligațiile de raportare la toate întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri). Ca atare, acordul prevede acum ca doar IMM-urile listate să intre în domeniul de aplicare. Conform grupului PPE, „Standardele de raportare pot fi utile pentru a crea condiții de concurență echitabile pentru toate întreprinderile și accesul acestora la finanțare. Cu toate acestea, aceste standarde trebuie să fie realizabile din punct de vedere al timpului și al conținutului. Mai mult, și cel mai important, trebuie să ofere o valoare adăugată fiecărei companii care le măsoară și le raportează”. De aceea grupul PPE a militat pentru a oferi mai mult timp afacerilor să se adapteze la noua legislație (https://www.eppgroup.eu).
Categoric, acest acord este o veste excelentă pentru toți consumatorii europeni. Aceștia vor fi acum mai bine informați cu privire la impactul afacerilor asupra drepturilor omului și asupra mediului. Aceasta înseamnă mai multă transparență pentru cetățeni, consumatori și investitori. Înseamnă, de asemenea, mai multă lizibilitate și simplitate în informațiile furnizate de companii, care trebuie să își joace pe deplin rolul în societate. Specialiștii apreciază că, prin acest text, Europa se află în fruntea cursei internaționale către standarde, stabilind standarde înalte în conformitate cu ambițiile noastre de mediu și sociale.
Ce înseamnă efectiv acest acord? Înseamnă că Directiva privind raportarea de sustenabilitate corporativă modifică Directiva de raportare non-financiară din 2014. Adică, introduce cerințe de raportare mai detaliate și se asigură că marile companii sunt obligate să raporteze probleme de sustenabilitate, cum ar fi drepturile de mediu, drepturile sociale, drepturile omului și factorii de guvernanță. De asemenea, CSRD introduce o cerință de certificare pentru raportarea de sustenabilitate, precum și accesibilitatea îmbunătățită a informațiilor, prin solicitarea publicării acesteia într-o secțiune dedicată a rapoartelor de management al companiei.
Cine va intra sub incidența directivei? Normele UE privind informațiile nefinanciare se aplică companiilor mari din UE cotate și necotate (mai mult de 20 de milioane EUR în total bilanț/ peste 40 de milioane EUR cifră de afaceri netă / peste 250 de angajați). Aceste companii sunt, de asemenea, responsabile de evaluarea informațiilor la nivelul filialelor lor. Regulile se aplică și IMM-urilor cotate, ținând cont de caracteristicile specifice ale acestora. Un opt-out va fi posibil pentru IMM-uri în timpul unei perioade de tranziție, ceea ce înseamnă că vor fi exceptate de la aplicarea directivei până în 2028. Pentru companiile non-europene, cerința de a furniza un raport de sustenabilitate se aplică tuturor companiilor care generează o cifră de afaceri netă de 150 milioane EUR în UE și care au cel puțin o filială sau sucursală în UE. Aceste companii trebuie să furnizeze un raport cu privire la impactul asupra mediului, social și al guvernării.
Obiectivul CSRD propus este de a îmbunătăți raportarea de sustenabilitate pentru a exploata mai bine potențialul pieței unice europene și pentru a contribui la tranziția către un sistem economic și financiar pe deplin durabil și incluziv, în conformitate cu Pactul verde european și Obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU.
În ceea ce privește aplicarea CSRD, s-a stabilit o abordare graduală a raportării: 1 ianuarie 2024 pentru companiile care fac deja obiectul directivei de raportare nefinanciară; 1 ianuarie 2025 pentru companiile care nu fac în prezent obiectul directivei de raportare non-financiară; și 1 ianuarie 2026 pentru IMM-urile cotate, instituțiile de credit mici și necomplexe și întreprinderile de asigurare.
Cine asigură calitatea raportării? Raportarea trebuie să fie certificată de un auditor sau de un certificator independent acreditat. Raportarea companiilor non-europene trebuie, de asemenea, să fie certificată, fie de către un auditor european, fie de către unul stabilit într-o țară terță (https://www.iasplus.com).
Acest acord provizoriu va fi supus aprobării de către Consiliu și Parlamentul European. Din partea Consiliului, acordul politic provizoriu este supus aprobării de către Comitetul Reprezentanților Permanenți (Coreper), înainte de a parcurge etapele oficiale ale procedurii de adoptare. Directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (https://www.consilium.europa.eu).
Privind retrospectiv, acest acord este rezultatul unui demers politic important, care a început în 2019, când Comisia Europeană s-a angajat să revizuiască prevederile referitoare la publicarea informațiilor nefinanciare ale Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și Consiliului, prin Comunicarea sa privind Pactul verde european. Însă, abia la 21 aprilie 2021 Comisia Europeană și-a prezentat propunerea de Directivă a Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Directivei 2013/34/UE, a Directivei 2004/109/CE, a Directivei 006/43/CE și Regulamentul (UE) nr. 537/2014, în ceea ce privește publicarea informațiilor în sustenabilitatea corporativă (https://ec.europa.eu).
Propunerea urmărea astfel să completeze lacunele din normele de informare existente extra-financiare, considerându-se că publicarea informațiilor despre sustenabilitate ar putea atrage investiții suplimentare și finanțare pentru a facilita tranziția spre o economie durabilă descrisă în Pactul verde european. Principalele noutăți ale propunerii erau: extinderea sferei obligațiilor de informare către alte companii, inclusiv toate companiile mari și toate companiile listate pe o piață reglementată (cu excepția microîntreprinderilor listate), necesitatea asigurării informațiilor privind durabilitatea, precum și detalierea informațiilor pe care firmele trebuie să le publice și să le prescrie într-o secțiune dedicată rapoartelor de management al afacerilor (https://ec.europa.eu).
Au urmat apoi discuțiile în cadrul Consiliului începând cu 7 iunie 2021 sub președinția portugheză. Iar grupul „Dreptul societăților comerciale” a reușit să facă progrese semnificative. Astfel, la 8 decembrie 2021, grupul a examinat un prim text de compromis prezentat de președinția slovenă, iar la 13 și 20 ianuarie 2022, grupul a continuat observațiile și intervențiile făcute de delegații și și-a continuat discuțiile pe baza unui text de compromis ajustat. La 28 ianuarie 2022, președinția a prezentat un text de compromis revizuit. În cadrul reuniunilor sale din 3 și 9 februarie 2022, grupul a examinat acest text de compromis revizuit. La 16 februarie 2022, Coreper și-a susținut textul de compromis prezentat de Președinție, care a fost aprobat cu o completare care urmărea să prevadă o perioadă de tranziție în care s-ar acorda flexibilitate IMM-urilor pentru furnizarea de informații privind lanțurile valorice. Acest nou text sună după cum urmează: „În plus, în primii trei ani de aplicare a prezentei directive, în cazul în care nu sunt disponibile toate informațiile necesare referitoare la relațiile comerciale și lanțul de aprovizionare, compania include informațiile de care dispune și o declarație precum că relațiile de afaceri și companiile din lanțul său valoric nu au pus la dispoziție informațiile necesare”. În ceea ce privește domeniul de aplicare propus de Comisia Europeană, Consiliul l-a modificat astfel încât cerințele de raportare să nu fie prea împovărătoare pentru IMM-urile cotate (obligațiile nu se aplică altor IMM-uri) și să aibă suficient timp pentru a se adapta la noile reguli. Aceasta mai ales pentru faptul că, în ceea ce privește IMM-urile, mai multe delegații au dorit să excludă toate IMM-urile din domeniu. (https://www.consilium.europa.eu).
Astfel, Consiliul a primit mandatul de a continua discuțiile cu Parlamentul European, care au început în primăvara acestui an, ca urmare a adoptării, sub impulsul președinției franceze, la 24 februarie 2022, a poziției cu privire la Directiva privind raportarea asupra durabilității corporative (CSRD). Textul propune un domeniu de aplicare mai larg, clarificare și extindere a cerințelor de divulgare a informațiilor și garantează că o astfel de dezvăluire respectă standardele UE obligatorii. Categoric, aceste schimbări vor crește responsabilitatea corporativă, vor evita discrepanțe între standardele naționale și vor facilita tranziția către o economie durabilă.
Dar de ce a fost nevoie de o astfel de modificare a Directivei privind raportarea asupra durabilității corporative? În principiu, s-a urmărit să se remedieze deficiențele normelor existente privind publicarea informațiilor nefinanciare, a căror calitate și comparabilitate au fost insuficiente pentru a le permite să fie luate în considerare în mod corespunzător de către investitori. Deoarece aceste neajunsuri împiedică tranziția către o economie durabilă. Regulile introduse de Directiva de raportare nefinanciară au stabilit principii importante pentru dezvăluirea anuală a informațiilor privind sustenabilitatea de către companiile mari. În special, conform principiului „dublei materialități”, companiile sunt obligate să raporteze cu privire la impactul problemelor de sustenabilitate asupra activității lor, dar și asupra propriului impact asupra oamenilor și asupra mediului. Aceasta deoarece, multe elemente arătau că informațiile publicate de companii erau adesea insuficiente. Adesea, informațiile considerate importante de către investitori și alte părți interesate nu erau incluse în rapoartele companiei. De asemenea, informațiile publicate erau dificil de comparat între companii, iar utilizatorii se îndoiau adesea de fiabilitatea lor. Evident, problemele legate de calitatea informațiilor de sustenabilitate au repercusiuni, prin aceea că îi privează pe investitori de o imagine de ansamblu fiabilă a riscurilor la care sunt expuse companiile în materie de sustenabilitate.
Mai mult decât atât, această directivă confirmă rolul principal al Uniunii Europene în definirea standardelor durabile. Armonizarea datelor de sustenabilitate va fi posibilă prin definirea standardelor de raportare de sustenabilitate, care vor fi adoptate prin act delegat de către Comisia Europeană, la consultanța tehnică din partea Grupului Consultativ European de Raportare Financiară (EFRAG) și a mai multor agenții europene. De asemenea, Comisia Europeană intenționează să impună accesul digital la informațiile privind durabilitatea.
Aceasta ne conduce la ideea că dezvăluirea anuală a informațiilor privind sustenabilitatea de către companiile mari și de către IMM-urile cotate va crea o transparență cu privire la impactul entităților juridice asupra mediului și dezvoltării durabile.
