Spațiul Schengen – Apariție și dezvoltare

Dan Scarlat

Spațiul Schengen reprezintă zona fără granițe din interiorul Uniunii Europene care permite libera circulație a cetățenilor statelor membre UE, a cetățenilor din afara UE dar care locuiesc în UE precum și a turiștilor, studenților de schimb sau a oamenilor de afaceri. Este astfel cea mai clară definiție a unității dar și libertății de care se pot bucura cetățenii statelor membre sau nemembre UE (in prezent, 4 state pot afirma că fac parte din zona Schengen fără a fi membre ale Uniunii Europene: Norvegia, Elveția, Islanda, Liechtenstein)[1].

Pentru a înțelege mai bine ce reprezintă această zonă, trebuie întâi explicat parcursul care a dus la crearea acesteia.

Libertatea de mișcare a forței de muncă reprezintă unul dintre pilonii principali ai Tratatului de la Roma (1957 – Tratatul de constituire a Comunității Economice Europene) și a reprezentat primul pas care a permis migrarea forței de muncă în cadrul statelor membre. Cu toate acestea, verificările la granițele erau frecvente, chiar dacă nu împiedicau circulația. Această etapă a continuat până în 1970 când viziunea principală asupra Uniunii Europene a devenit una ce avea la bază aspectul social, iar pasul decisiv fiind luat totuși în afara granițelor EU, mai precis când Belgia, Olanda și Luxemburg au decis crearea unei zone comune de tranzit, idee preluată în 1984 de Franța și Germania de Vest care au semnat un acord bilateral care elimina nevoia controalelor la granița comună, facilitând astfel schimburile economice[2]. Cele două state au preluat acest concept și l-au prezentat mai departe în cadrul Consiliului European de la Fontainbleu din 25-26 iunie 1984, urmând să fie definite criteriile care trebuiau îndeplinite pentru libera mișcare a cetățenilor.

Acordul de la Schengen (14 iunie 1985) a reprezentat pasul decisiv în crearea ”spațiului Schengen”, Franța, Germania de Vest, Belgia, Luxemburg și Olanda au convenit asupra eliminării graduale a granițelor interne dar întărirea coronalelor la granițele externe[3].

5 ani mai târziu, la data de 19 iunie 1990 a fost semnată o Convenție ce acoperea eliminarea controalelor la granițelor interne, standardizarea emiterilor cardurilor visa, înființarea SIS (Schengen Information System[4] – cea mai mare bază de date pentru schimbul de informații de securitate și managementul frontierelor din Europa).

Schengen Information System permite:

  1. Cooperarea polițiștilor de frontieră precum și a autorităților care eliberează vize sau supervizează migrația;
  2. Cooperarea agențiilor naționale responsabile cu supravegherea respectării legilor permițând acestora să creeze și să se consulte cu privire la alertele pentru persoanele dispărute sau asupra celor acuzate de acte ilegale;
  3. Cooperarea în domeniul auto, ceea ce permite verificarea statusului legal al autovehiculelor, în vederea înregistrării acestora.

 

Urmează o ”aderare” a statelor europene la zona Schengen. Astfel în ordinea implementării regulamentelor ”zonei Schengen”, aderă Portugalia, Spania, Italia și Austria în 1997, Grecia în 2000, Danemarca, Finlanda, Suedia, Islanda, Norvegia în 2001, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Ungaria, Malta, Lituania, Slovacia, Slovenia, Polonia în 2007, Elveția în 2008, și Liechtenstein în 2011.

Trebuie precizat că doar calitatea de membru al Uniunii Europene nu garantează și aderarea la zona Schengen. Deși și-au exprimat dorința de a face parte, state precum Cipru, România, Bulgaria, Gibraltar sau Croația încă nu au fost acceptate.

Mai există încă două categorii. Statele Monaco, San Marino, sau Vatican deși au statut de ”open-borders” nu fac parte din zona unde nu este necesară o viză, iar insulele Azore, Madeira sau Canare, fac parte din zona Schengen deși nu se află pe continent[5].

Deși zona Schengen a început doar ca o cale de a ajuta forța de muncă, cu timpul a devenit mult mai mult. A devenit un instrument economic major în dezvoltarea Uniunii Europene, sectoare cum ar fi turismul fiind catalogate ca principalele beneficiare, dar de asemenea, capacitatea de a transporta rapid bunuri dintr-un stat membru în altul se dovedește esențial pentru economia europeană. Pentru cetățenii europeni, eliminarea controalelor, a însemnat nu doar eliminarea unui impediment minor, ci chiar a ajutat la dezvoltarea identității europene și la armonizarea valorilor europene.

[1] The Schengen Agreement – History and the Definition (schengenvisainfo.com)

[2] 35 years since the signing of the Schengen Agreement – Consilium (europa.eu)

[3] The Schengen Agreement – Federal Foreign Office (auswaertiges-amt.de)

[4] Schengen Information System (europa.eu)

[5] Schengen Area – Visa Information for Schengen Countries (schengenvisainfo.com)

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email
Share on print
Print

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top