Despre situația de la granița de est a Ucrainei și consecințele schimbării de paradigmă politică prin care președintele Putin provoacă Occidentul.

Problema reală nu este dacă Rusia va invada sau nu Ucraina, probabilitatea ca aceasta să se întâmple fiind extrem de redusă. Rusia, un stat cu probleme economice, cu o armată mult inferioară capacităților armatei SUA, ca să nu mai adăugăm și armatele celorlalte state NATO, cu o populație de circa 200 milioane, prin comparație cu populația cumulată a țărilor NATO de aproape un miliard de locuitori, nu ar avea nici cea mai mică șansă într-o asemenea confruntare, lucru cunoscut bine și de decidenții de la Moscova.

De fapt, Rusia își dorește asigurarea unui spațiu-tampon în raport cu toți vecinii cu potențial de amenințare, Ucraina fiind aici un candidat important; această țară nu este una omogenă, una fiind realitatea Ucrainei de la vest de Nipru, iar cu totul alta cea de pe malul estic al fluviului.

Dacă Moscova are un interes imediat în raport cu Ucraina, acesta ar fi asigurarea unui coridor terestru între Crimeea și teritoriul Federației Ruse, lucru pe care, de fapt, încearcă să îl provoace membrii Dumei de Stat atunci când propun lui Vladimir Putin recunoașterea așa-ziselor republici populare Donețk și Luhansk (mai rămâne o relativ mică zonă de integrat acestui proiect – parte din litoralul mării de Azov).

De aceea, nu ar fi deloc exclus ca Rusia să accepte chiar și o federalizare a Ucrainei, pentru că o asemenea soluție ar îndepărta și mai mult visul iluzoriu al Kievului de a adera la NATO. De ce iluzoriu? În primul rând pentru că NATO nu integrează conflicte, neacceptând aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord a statelor ce nu au acorduri de recunoaștere a granițelor cu toți vecinii. În al doilea rând, aderarea unui nou stat presupune acordul consensual al statelor membre, fapt greu de prevăzut în contextul de azi, în cazul Ucrainei. Din punctul de vedere al Moscovei, federalizarea Ucrainei are împinge proiectul de aderare la calendele grecești.

Dar ceva important s-a produs totuși; chiar dacă războiul contemporan a devenit un lucru deosebit de sofisticat, de la cyber la formele sale hibride, Vladimir Putin a reușit să ne întoarcă pe toți în paradigma secolului XX, atunci când utilizarea directă a armatelor devenea cel mai puternic argument politic. Nu am deloc senzația că azi Kremlinul mai crede în alte argumente.

Scriu aceste rânduri în preziua mult-anunțatei invazii ruse în Ucraina.