
Scarlat I
Incendiile naturale care acoperă zeci sau chiar sute de hectare au devenit un eveniment prevăzut și chiar așteptat, anual la nivel european. Aceste dezastre ecologice care se datorează schimbărilor climatice nu mai reprezintă accidente rare, ci un eveniment care are loc anual odată cu începerea anotimpului călduros. Fie că vorbim de Grecia, Franța, Portugalia sau România, incendiile de vegetație distrug frecvent păduri întregi, contribuind nu doar la eliminarea celor mai adecvate metode a captare a dioxidului de carbon, dar dimpotrivă, chiar contribuind la creșterea acestuia precum și la ridicarea temperaturii globale.
În 2023, peste jumătate de milioane de hectare au fost decimate de incendii naturale, aproximativ 120,000 de hectare de păduri fiind mistuite, iar cantitatea de CO2 eliberat în atmosferă fiind de aproximativ 20 de megatone[1] (pentru a înțelege mai bine cât de mult înseamnă această cantitate, toată activitatea agricolă la nivel european generează anual aproximativ 80 de megatone de CO2[2]).
Standardele înalte pe care Uniunea Europeană și le-a impus, cum ar fi reducerea cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 sau atingerea neutralității din punct de vedere climatic până în 2050 sunt puse în pericol de aceste incendii care au loc repetat pe tot teritoriul UE. Degeaba încercăm să investim în energie verde sau regenerabilă dacă în fiecare an pierdem suprafețe uriașe de vegetație.
În mod asemănător, Legea pentru Restaurarea Naturii votată în Parlamentul European ce este un element cheie din planul european privind protejarea biodiversității, începe treptat să-și piardă din importanță dacă pe de o parte încercăm să restaurăm mediul înconjurător doar pentru a pierde tot în anul care vine.
Deși fondurile alocate combaterii incendiilor naturale cresc de la an la an, fondurile alocate prevenției sunt aproape infime.
La nivel european nu există un plan coerent de prevenire a incendiilor de vegetație, în ciuda faptului că fiecare membru UE este conștient de importanța acestuia iar identificare unor etape reale, concrete care să fie adoptate de fiecare stat european continuă să treneze.
Nimeni nu critică importanța alocării fondurilor necesare combaterii incendiilor de vegetație, dar ar fi mult mai benefic din punct de vedere ecologic și mult mai puțin apăsător din punct de vedere financiar dacă aceste incendii ar putea fi prevenite, nu doar combătute.
[1] Wildfires: 2023 among the worst in the EU in this century – European Commission (europa.eu)