Alternative fur Deutschland (AfD) principalul câștigător din Germania

 

Scarlat I

 

Cel mai puternic stat european și una dintre puterile economice principale are lumii, se confruntă, ca majoritatea statelor europene, cu un puternic curent naționalist. Alternative fur Deutschland (AfD) principalul partid de extremă dreapta din Germania, deși nu a obținut cele mai multe voturi în cadrul alegerilor euro-parlamentare, este de departe principalul câștigător.

Începând cu 2015, anul în care au fost înregistrat un număr record de refugiați nu doar în Germania, dar în toată Europa, AfD, un partid care până atunci putea fi considerat aproape insignificant, a cunoscut o creștere continuă în preferințele alegătorilor.

Platforma politică a acestui partid este bazată aproape în întregime pe discursul anti-european și anti-imigrație, având un număr mare de susținători în principal în partea de est a Germaniei. Acest lucru se datorează atât diferențelor economice și sociale care continuă să se regăsească între Germania de Est și cea de Vest, în ciuda faptului că au trecut peste 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, cât și datorită numărului mare de refugiați care au ales ca destinație partea estică a Germaniei, landurile din est având un număr considerabil mai mare de refugiați, nu doar din Europa, ci și din Orientul Mijlociu.

Chiar și Cancelarul german, Olaf Scholz, membru al partidului Social Democrat din Germania (SPD) a fost obligat să recunoască deschis eșecul partidului din care face parte dar și a Uniunii Creștin-Democrată, principala forță politică din Germania[1].

Creșterea în sondaje a AfD nu a fost lipsită de scandaluri politice, de cele mai multe ori retorica extremistă folosită de membrii AfD fiind respinsă nu doar de celelalte partide politice, dar chiar de o bună parte a societății germane, protestele împotriva acestui partid având loc într-o serie de orașe germane, fie că vorbim de  Dresda sau Hanovra, adunând peste 200 de mii de oameni care se împotriveau deschis ideilor extremiste lansate de AfD[2].

Se părea că AfD urma să sufere o înfrângere majoră, dar cu toate acestea, alegerile parlamentare au demonstrat că numărul alegătorilor care susțin total sau parțial ideologia anti- europeană sau anti-migrațiune este cu mult mai mare, peste 15% din totalul voturilor fiind îndreptate către AfD, iar din cele 96 de locuri deținute de Germania în cadrul Parlamentului European, 15 fiind ocupate în prezent de acest partid (doar 7 locuri în 2014 și 11 în 2019).

Este clar că politicile adoptate de puterea actuală din Bundestag (Social Democrați, Alianța 90/Verzii și Partidul Liber Democrat, care dețin împreună 416 locuri din totalul de 734 ale parlamentului german) nu sunt văzute cu ochi buni de către electorat, iar principalul partid de guvernământ, din care face parte actualul Cancelar Olaf Scholz, fiind creditat doar cu 15% din totalul voturilor, o scădere drastică de la 26% cât deținea în 2021 sau chiar 31% în 2017.

Coaliția de guvernământ din Germania va fi forțată să lucreze împreună cu Uniunea Creștin-Democrată, chiar dacă doar pentru a atenua impactul pe care AfD îl va avea în cadrul viitoarelor alegeri naționale, toate partidele care nu se regăsesc la extrema dreaptă a spectrului politic fiind forțate să adopte măcar un număr limitat de idei și politici susținute de AfD, ignorarea doleanțelor avute de un număr atât de mare de votanți nu poate avea decât repercusiuni negative. Doar adoptarea unor legi mai dure sau măcar respectarea strictă a celor existente în domeniul migrației poate stăvili avansul pe care partidele extremiste îl au nu doar în Germania, ci în toată Europa. Nu trebuie să uităm faptul că poporul german încă este bântuit de ”fantomele” celui de-al Doilea Război Mondial, și cu toate acestea o bună parte din populație este dispusă să accepte tendințe naționaliste.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[1] EU election: Germany rules out snap election after AfD gains – DW – 06/10/2024

[2] About 200,000 people protest across Germany against far-right AfD party | Germany | The Guardian

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email
Share on print
Print

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top