Scarlat I
Înaintea alegerilor din noiembrie 2024, fostul președinte Donald Trump a trecut în fața contracandidatului său din partea Partidului Democrat, actualul Președinte, Joe Biden[1].
În ciuda proceselor cu care se confruntă, nu mai puțin de 4 la număr, cu acuzații variind de la falsificarea documentelor financiare, până la încercarea de a răsturna rezultatul alegerilor din 2020, Donald Trump se află în fața rivalului său.
După precedentul său mandat, presărat de nesiguranță la nivel internațional și politici protecționiste la nivel intern, și ținând cont de declarațiile agresive la adresa aliaților NATO, referitor la posibilitatea nerespectării Art.5, dar și de posibilitatea declanșării unui nou război comercial cu Uniunea Europeană, un nou mandat al lui Trump poate reprezenta un adevărat coșmar pentru toată lumea. Stilul narcisist, grandoman, și imprevizibil adoptat în trecut de Donald Trump, poate reveni cu o putere dublă, orgoliul acestuia fiind susținut de posibilele câștiguri în instanță dar și pe plan politic.
Europa se poate trezi din ianuarie 2025 că-și pierde nu doar cel mai puternic aliat, ci chiar super-puterea mondială care o proteja în fața tendințelor expansioniste ale lui Vladimir Putin, sau ale lui Xi Jinping.
Clasa politică europeană, fie că vorbim de partidele naționale sau de cele europarlamentare, trebuie să înțeleagă că statele europene nu mai pot să se bazeze doar pe protecția americană, protejarea cetățenilor europeni și a economiei europene trebuie să fie asigurată din interiorul Europei și a Uniunii Europene. În prezent 19 dintre partenerii NATO nu au alocat 2% din PIB în domeniul apărării în anul 2023, în ciuda războiului din Ucraina și a pericolului reprezentat de Rusia.
Din păcate putem înțelege și punctul de vedere a lui Donald Trump, statele NATO se mulțumesc să pună bază în capacitatea militară a Statelor Unite, deseori refuzând să-și îndeplinească promisiunile făcute. Iar acest punct de vedere adoptat de Trump nu este nou, chiar dacă niciodată nu a fost atât de agresiv expus, sau chiar amenințător[2], încă de pe vremea Președintelui american Eisenhower (1953-1961), existând plângeri la adresa nerespectării promisiunilor legate de investițiile insuficiente în domeniul apărării de către partea europeană.
Poate că este ocazia ca toată clasa politică europeană să înțeleagă că nu se poate baza pe protecția americană la infinit, iar Europa trebuie să-și asigure singură atât protecția cât și independența militară și economică.
[1] National : President: general election : 2024 Polls | FiveThirtyEight
