Despre reforma regulilor bugetare ale Uniunii Europene (Pactul de Stabilitate și Creștere)

Manoela Popescu

 

La ultima sesiune plenară a Parlamentului European de la Strasbourg, europarlamentarii au aprobat, marți, 23 aprilie, reforma regulilor bugetare ale Uniunii Europene (UE), menită să garanteze redresarea finanțelor publice ale statelor membre, fără a renunța la investiții. Textul, negociat aprig de mai bine de doi ani, este considerat de unii politicieni drept un instrument de stabilire a austerității în Europa. Însă, acest text a câștigat un sprijin larg din partea tuturor celor trei grupuri politice principale: grupul PPE, grupul S&D și grupul Renew Europe.

Reforma vizează modernizarea pactului de stabilitate, un „corset fiscal” creat la sfârșitul anilor 1990 care limitează deficitul public general pentru fiecare țară la 3% din PIB și datoria la 60%. Se pare că noile reguli sunt „mai flexibile, mai credibile în implementarea lor”, ele, potrivit comisarului european pentru afaceri economice și monetare, Paolo Gentiloni, „vor permite o reducere treptată a datoriilor publice fără a compromite creșterea” (https://www.lemonde.fr).

Adoptat în 1997 de țările membre UE, Pactul de Stabilitate și Creștere și-a propus să mențină o anumită coerență bugetară între cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene. Sursă a numeroase dezbateri între țările membre UE, după o durată de viață inițială de 25 de ani, Pactul de Stabilitate și Creștere (PSC) este pe drumul spre un nou capitol. Marți, 23 aprilie, Parlamentul European a validat noua versiune, al cărei conținut a fost prezentat în urmă cu un an de către Comisia Europeană. Urmează o validare finală de către Consiliul Uniunii Europene, iar apoi noul text ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2025. Însă noile reguli pot fi aplicate în acest an de către miniștrii de finanțe ai celor douăzeci și șapte pentru a-și pregăti bugetele pentru 2025.

Care este originea Pactului de Stabilitate și Creștere? Care sunt principalele sale reguli privind deficitul și gestionarea datoriei de stat? Ce oferă noua sa versiune, în special în ceea ce privește investițiile legate de tranziția ecologică? În cinci puncte, iată elementele cheie ale acestui vehicul juridic central pentru coerența politicilor bugetare ale țărilor membre ale Uniunii Europene.

Ne amintim că Pactul de Stabilitate și Creștere (PSC) a fost adoptat de țările din zona euro în 1997, în vederea sosirii monedei unice, euro, la 1 ianuarie 1999. Obiectivul principal fiind solicitarea țărilor UE pentru a avea în cele din urmă bugete apropiate de zona de echilibru sau să fie în excedent. Se știe că PSC a fost împins în special de Germania, un stat membru UE susținător al rigoarei bugetare. Germania a vrut să împiedice diferitele economii ale UE să urmărească politici bugetare lejere și, prin urmare, să riște echilibrul economic al zonei. În linii mari, acest „corset” bugetar preia criterii din Tratatul de la Maastricht (1992), cu două reguli emblematice impuse: un deficit al administrației publice limitat la 3% din PIB-ul național și o datorie plafonată la 60% din PIB. Odată cu înființarea PSC, cei 27 trebuie să transmită în fiecare an în aprilie Comisiei Europene proiectele lor de strategie bugetară și reforme socio-economice (https://www.latribune.fr). Cu alte cuvinte, Pactul de Stabilitate și Creștere stabilește un set de criterii pe care statele membre trebuie să le respecte pentru a-și consolida finanțele publice și pentru a-și coordona politicile bugetare prin controlul deficitelor excesive și reducerea datoriilor publice excesiv de mari.

De la o reformă din 2005, a fost tolerată o depășire „excepțională și temporară” a criteriilor de la Maastricht pentru a lua în considerare reformele structurale (în ceea ce privește sistemele de sănătate și de pensii, de exemplu), investițiile în cercetare și dezvoltare sau alți „factori relevanți” în evaluarea respectării acestor criterii. Un stat membru este, de asemenea, scutit de respectarea acestor reguli dacă intră în recesiune (și nu mai este doar într-o recesiune severă cu o reducere de 2% sau mai mult a PIB) și beneficiază de termene prelungite pentru a reveni la un deficit sub pragul 3% (https://www.touteleurope.eu).

De asemenea, în 2020, pandemia de COVID-19 și apoi războiul din Ucraina au împins Uniunea Europeană să activeze o clauză de derogare temporară de la PSC, care a fost prelungită până la 1 ianuarie 2024. Aceasta a autorizat statele membre să-și depășească plafoanele de îndatorare și deficit pentru a face față unor cheltuieli mari neobișnuite. Confruntat cu o recesiune istorică și cu nevoile financiare esențiale pentru menținerea economiei țărilor membre UE, Bruxelles-ul a decis la acel moment că era necesar să lase în pace deficitele celor 27. Acest lucru a făcut ca datoria unor state membre UE să explodeze, în special cele mai fragile. Pe lângă această pauză de trei ani, în primii 25 de ani de existență, respectarea Pactului de Stabilitate a făcut obiectul a numeroase dezbateri politice între două tabere. Pe de o parte, așa-numitele țări „frugale” și adepte ale rigoarei bugetare, precum Germania sau Țările de Jos, iar, pe de altă parte, țările din sudul Europei, mai îndatorate și deficitare. Acestea din urmă considerând regulile Pactului prea penalizatoare pentru economia lor și în special pentru investițiile publice. Acest ultim argument a câștigat greutate și în momentul tranziției ecologice și digitale. Țările „frugale” au denunțat în mod regulat un pact care este insuficient respectat. Potrivit acestora, cadrul, care era prea rigid, ar fi dus, în mod paradoxal, la reguli politizate (https://www.latribune.fr).

Ca atare, noul PSC, care urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2025, include o revizuire care ar introduce în special sancțiuni mai puțin grele, dar mai ușor de aplicat, permițând în același timp statelor îndatorate să continue să investească în prioritățile Uniunii Europene. Astfel, PSC se bazează pe doi piloni: o componentă preventivă și o componentă corectivă. „Aspectul preventiv al pactului” stabilește obiective bugetare pentru toate statele membre și, în special, pentru cele din zona euro, al căror buget trebuie să fie aproape de echilibru sau în excedent. În cadrul semestrului european instituit în 2011, statele trebuie să transmită Comisiei proiectele lor de strategii bugetare (program de stabilitate sau de convergență) și reforme economice și sociale (program național de reformă) în fiecare an, în aprilie. În conformitate cu „Two-Pack” (2013), proiectul de buget pentru anul următor trebuie prezentat înainte de 15 octombrie: în cazul unor neajunsuri grave, executivul european poate solicita revizuirea acestuia. „Aspectul corectiv” guvernează „procedura de deficit excesiv” (PDE). Această procedură este lansată de Comisia Europeană împotriva unui stat membru care depășește plafonul deficitului public de 3% din PIB, sau datoria publică stabilită la 60% din PIB (https://www.touteleurope.eu).

Vechiul PSC includea sancțiuni în cazul depășirii acestor praguri. Astfel, PSC prevedea o procedură de „deficit excesiv” care ar putea să impună sancțiuni țărilor în situație de neplată, inclusiv o amendă. Acestea trebuiau să ia forma unui depozit financiar la Comisie (0,2% din PIB), înainte de o eventuală amendă finală (până la 0,5% din PIB), dacă deficitul excesiv nu era îndeplinit. De asemenea, Pactul prevedea o suspendare a plăților din fondurile structurale și de investiții europene. Dar, în realitate, aceste sancțiuni nu au fost niciodată aplicate pentru a nu agrava situația statelor aflate în dificultate. De exemplu, Italia, care anul trecut a înregistrat cel mai mare deficit din zona euro (7,5% din PIB), nu a suferit nicio sancțiune. Același tratament pentru Franța, astăzi având o datorie de 112,3% din PIB, și care a fost în procedura „deficit excesiv” între 2009 și 2018. O altă modalitate centrală a Pactului de Stabilitate și Creștere: limitarea deficitului „structural” (adică ajustat pentru variațiile economice) la 0,5% din PIB pentru țările a căror datorie depășește 60%, nu a fost respectată de toate națiunile UE.

Noul Pact, conform grupului PPE, stabilește noi reguli pentru ca statele membre să își consolideze finanțele publice, să controleze deficitele excesive și să reducă datoria publică ridicată. Reguli clare, o aplicare clară și un echilibru rezonabil între reducerea datoriei excesive și permiterea investițiilor, aceasta a fost busola grupului PPE în elaborarea noilor reguli fiscale pentru statele membre ale UE. Potrivit purtătorului de cuvânt al grupului PPE pentru afaceri economice și monetare, Markus Ferber, această reformă reprezintă un nou început și, în același timp, o revenire la responsabilitatea fiscală (https://www.eppgroup.eu).

Țările îndatorate precum Franța, Italia și Spania au fost deosebit de favorabile unei revizuiri majore, în timp ce Germania și alte țări din nord au apărat mai degrabă o revenire la PSC aproape de versiunea sa tradițională. Pe 9 noiembrie 2022, Comisia Europeană a prezentat primele căi ale reformei sale a PSC, înainte de a publica detaliile pe 26 aprilie 2023. Statele membre au ajuns apoi la un acord pe 20 decembrie 2023, înainte de a ajunge la un acord provizoriu cu Parlamentul European în noaptea de 9 spre 10 februarie 2024. Parlamentul European a validat această reformă pe 23 aprilie 2024 (https://www.touteleurope.eu).

Concret, ce aduce nou acest Pact? Filosofia acestei noi versiuni a Pactului de Stabilitate și Creștere ar trebui să realizeze o formă de echilibru: să permită recuperarea finanțelor publice ale țărilor UE aflate în dificultate, păstrând în același timp investițiile necesare pentru provocările importante ale acestui secol, în special tranziția ecologică și digitală. Pentru a realiza acest lucru, noul PSC prevede reguli mai adaptate la situația particulară a fiecărei țări. Astfel, traiectoriile bugetare ar fi atât mai realiste, cât și mai bine aplicate. Concret, statele membre vor trebui acum să prezinte un plan pe 4 ani care să asigure „sustenabilitatea” datoriei lor și să își reducă deficitul sub 3% din PIB, în conformitate cu o traiectorie de referință calculată de Comisie. Aceste planuri vor fi pregătite împreună cu Comisia Europeană. Un stat poate solicita revizuirea planului său național dacă circumstanțele împiedică implementarea acestuia, în special în cazul unei schimbări de guvern. Investițiile deja realizate în domenii prioritare trebuie să fie luate în considerare de către Comisie atunci când examinează traiectorii naționale și ar putea împiedica un stat membru să fie supus unei proceduri de deficit excesiv chiar și atunci când deficitul sau datoria sa depășește plafoanele fixe. Cheltuielile alocate de stat pentru cofinanțarea programelor finanțate de UE vor fi excluse din calculul Comisiei (https://www.touteleurope.eu).

O altă caracteristică nouă se referă la eforturile de reformă și investiții ale statelor membre, care vor fi răsplătite prin posibilitatea extinderii perioadei de ajustare bugetară la 7 ani, în loc de 4. Ideea este că aceste reforme vor fi mai puțin brutale pentru economiile țărilor membre UE.

De asemenea, un alt punct important al Pactului se referă la managementul reformelor bugetare de stat, care se va concentra pe evoluția cheltuielilor, indicator considerat mai relevant decât deficitele care pot fluctua în funcție de nivelul de creștere. Germania a insistat și a obținut anumite modalități sub semnul rigoarei. În special, faptul că toate țările aflate într-o situație de „deficite excesive” sunt forțate la o reducere minimă a raportului deficitului de 0,5 puncte din PIB pe an. Însă, la acest punct, Parisul a negociat însă cu Berlinul o relaxare a acestui efort în secvența 2025-2027: în această perioadă se va ține cont de creșterea costului datoriilor legată de ratele mari ale dobânzilor. Și statele plasate sub procedura „deficit excesiv” vor putea continua să investească în prioritățile Uniunii Europene, în special în tranziția ecologică și în apărare. În plus, rata datoriei țărilor aflate în procedura „deficit excesiv” trebuie să scadă cu cel puțin 1 punct pe an în medie pe 4 sau 7 ani, dacă datoria este mai mare de 90% din PIB. Pe lângă procedura „deficitului excesiv”, Berlin a mai impus ca obiectivul deficitului public structural să fie redus la 1,5% din PIB, în loc de 3% până astăzi, pentru țările a căror datorie depășește 60% din PIB.

În cazul nerespectării acestor reguli bugetare comune, noua versiune a Pactului prevede acum amenzi de 0,05% din PIB, care se vor acumula o dată la șase luni, până când țara țintă va pune în aplicare măsuri eficiente pentru a-și reduce deficitul și datoria (https://www.latribune.fr).

 

 

Versiunea viitoare a Pactului de Stabilitate și Creștere va menține plafoanele datoriei publice (60% din PIB) și deficitului (3% din PIB). Totuși, prevede că, în cazul unei depășiri, un stat are la dispoziție 4 ani pentru a reveni la o traiectorie viabilă de reducere a cheltuielilor publice, perioadă care poate fi prelungită cu 3 ani dacă sunt respectate anumite criterii și dacă Consiliul o acceptă. Statele plasate sub procedura de deficit excesiv vor trebui să își reducă datoria cu aproximativ 1% pe an dacă aceasta depășește 90% din PIB și cu aproximativ 0,5% pe an dacă este între 60% și 90%. Ei nu vor fi obligați să o reducă la mai puțin de 60% din PIB până la sfârșitul perioadei de plan, dar datoria lor va trebui să urmeze o „traiectorie descendentă plauzibilă”. Dacă deficitul public al unei țări depășește 3% din PIB, acesta va trebui redus în perioadele de creștere pentru a ajunge la un nivel de 1,5% din PIB, creându-se astfel o rezervă de cheltuieli pentru a face față condițiilor economice dificile (https://www.touteleurope.eu).

Suspendarea regulilor Pactului de Stabilitate și Creștere în versiunea sa actuală s-a încheiat la 1 ianuarie 2024. Ca atare, primele planuri naționale trebuie totuși să fie depuse de fiecare stat membru până la 20 septembrie 2024, pentru intrarea în aplicare a noului Pact la 1 ianuarie 2025.

 

 

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email
Share on print
Print

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top