Scarlat I
Început în 2022 simultan de Finlanda și Suedia, procesul de aderare la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) va avea în sfârșit un final pozitiv pentru cele două state nordice. Acest proces, deși a fost început în același timp de ambele state și a fost primit inițial cu optimism și bucurie, treptat s-a transformat într-o bătălie politică, iar drumurile celor două state s-au separat.
Procesul de aderare al Suediei s-a dovedit a fi mult mai sinuos decât ne așteptam la început, în special datorită Turciei dar și Ungariei. În Suedia se află o largă comunitate turcă și kurdă, acestea fiind în special compuse din opozanți politici ai Președintelui turc, Erdogan, iar cererea Suediei de a deveni membru NATO a fost văzută de Erdogan ca fiind o ocazie perfectă pentru a ”înăbuși” vocile care îl criticau din exilul mai mult sau mai puțin impus în care se aflau. Astfel, au existat mai multe condiții impuse de la Istanbul pentru a valida cererea Suediei de a fi acceptată în NATO. Trebuie precizat că orice proces de aderare la NATO necesită acordul fiecărui stat membru, iar în lipsa unanimității, aderarea nu poate avea loc.
Situația internațională în care se află Recep Erdogan nu este tocmai pozitivă, desele abateri ale acestuia de la normele democratice cerute de Uniunea Europeană fiind chiar motivele pentru care Turcia nu este acceptată în UE, iar în ce privește NATO, acordurile de achiziții militare din Rusia, în ciuda repetatelor avertismente lansate de NATO dar si Statele Unite nu au făcut decât să tensioneze relațiile din cadrul alianței. S-a ajuns chiar într-o stadiu în care Turcia a fost exclusă de SUA din cadrul proiectului de dezvoltare și creare a celui mai avansat avion de luptă american, F-35, în ciuda faptului ca Istanbulul investise deja sume considerabile de bani în cadrul acestui proiect și urma să primească nu doar cele mai moderne avioane militare, dar urma să-și și modernizeze flota aeriană cu noile modele de F-16, ceea ce ar fi transformat aviația militară turcă în cea mai modernă și mai puternică forță militară nu doar din Orientul Mijlociu, dar probabil și din Europa.
Cu toate acestea, încăpățânarea Istanbulului de a achiziționa sisteme antiaeriene S400 rusești au condus la sistarea, cel puțin temporară a proiectelor militare derulate cu Statele Unite. În mod asemănător, intervenția militară din Siria a fost contrară atât Statelor Unite cât și capitalelor europene, ceea ce a dus la o ruptură între Turcia și Occident.
Nevoia Suediei de a primi acordul Turciei a declanșat o adevărată campanie de șantaje (ascunse sub titlu de negocieri diplomatice), autoritățile de la Ankara încercând să obțină cât mai multe foloase în schimbul recunoașterii Suediei ca membru NATO, iar acordul de 23 de miliarde de dolari prin care Turcia urma să achiziționeze F-16 americane fiind semnat imediat după ce Parlamentul turc a ratificat aderarea Suediei[1]. Deși nerecunoscut oficial este ușor de înțeles că Statele Unite au fost obligate să intervină și să ofere Turciei măcar o parte din ceea ce dorea, iar autoritățile de la Stockholm au fost obligate și ele să accepte anumite doleanțe emise se partea turcă, adică s-au angajat să analizeze mai atent cererile azil emise pentru persoanele de etnie turcă sau kurdă, în special în scopul de a preveni acceptarea în societatea suedeză a oricărui individ asociat cu partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) organizație considerată teroristă chiar și în Suedia[2].
Ungaria a fost ultimul obstacol care a trebuit depășit de Suedia în calea aderării la NATO. Situația dintre Stockholm și Budapesta nu a fost atât de ”clară” cum a fost cu Ankara, Viktor Orban, nefiind un critic deschis al aderării Suediei, dar datorită apropierii dintre acesta și dictatorul de la Kremlin, a preferat să tragă cât mai mult de timp, deși nu avea la fel de mult de obținut ca și Recep Erdogan și nici nu putea invoca aceleași scuze, iar în cele din urmă Parlamentul ungar a acceptat cu o majoritate covârșitoare aderarea Suediei.
Astfel, Suedia încheie aproape 200 de ani de neutralitate, fiind o etapă extrem de importantă pentru viitorul NATO dar și al Uniunii Europene.
Astfel, conflictul început de Vladimir Putin în Ucraina, prin care dorea să obțină nu doar un nou stat vasal ci chiar o reîntoarcere la situația de dinaintea extinderii NATO din 2004[3], când statele est-sovietice au decis să abandoneze definitiv politica sovietică și să adopte stilul și valorile occidentale, a avut un efect total opus, cele două state neutre până în acel moment, Finlanda și Suedia devenind membre NATO.
[1] US approves sale of F-16 fighter jets to Turkey | News | Al Jazeera
[2] Sweden fully supports Türkiye against all threats to its national security: Swedish foreign minister (aa.com.tr)
[3] Russia issues list of demands it says must be met to lower tensions in Europe | Russia | The Guardian
