Ajutor financiar european pentru investiții în porturile de la Dunăre și Marea Neagră.

În temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România în valoare de 126 de milioane de euro pentru a sprijini investițiile în porturile care se confruntă cu o creștere a fluxurilor comerciale ca urmare a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, se arată într-un comunicat al instituției europene,

Această măsură facilitează fluxurile comerciale înspre și dinspre Ucraina, în concordanță cu obiectivele planului de acțiune al UE pentru culoarele de solidaritate.

”Această schemă în valoare de 126 de milioane de euro va permite României să reducă blocajele create de creșterea bruscă a volumului de mărfuri care sosesc în porturile de la Dunăre și Marea Neagră. Ajutorul va sprijini operatorii portuari să prelucreze și să depoziteze mărfurile care își așteaptă rândul, reducând astfel blocajul cauzat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Acest lucru va contribui la planul de acțiune al UE pentru culoarele de solidaritate, fără a denatura în mod nejustificat concurența pe piața unică”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședintă executivă responsabilă cu politica în domeniul concurenței.

România a notificat Comisiei planurile sale de a sprijini întreprinderile care își desfășoară activitatea în anumite porturi din România să investească în instalații suplimentare de manipulare sau depozitare pentru prelucrarea mărfurilor care au fost deviate de la rutele lor comerciale normale din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei și a imposibilității de a folosi rutele directe de export maritim ale Ucrainei. Schema, cu un buget de 126 de milioane de euro (aproximativ 626 de milioane de lei), se va derula până la 31 decembrie 2024.

În cadrul schemei, ajutorul va lua forma unor granturi de până la 10 milioane de euro pentru societățile de logistică ce își desfășoară activitatea în porturile maritime și interioare românești situate pe: (i) granița estică a UE (Constanța, Galați, Giurgiu); (ii) canalul Dunăre-Marea Neagră (Poarta Albă, Midia și Năvodari); (iii) canalul Sulina sau porturile „satelit” ale Constanței (Midia și Mangalia). Ajutorul nu poate depăși valoarea cea mai mică dintre următoarele cuantumuri: (i) 10 milioane EUR pe beneficiar, (ii) deficitul de finanțare sau (iii) 65 % din costurile eligibile ale proiectului.

Măsura va fi finanțată parțial din fondurile de coeziune ale UE și va contribui la funcționarea culoarelor de solidaritate UE-Ucraina prin facilitarea fluxurilor comerciale înspre și dinspre Ucraina. (A. S.)

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email
Share on print
Print

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top