Uniunea Europeană anunță un sprijin consistent pentru repararea și modernizarea infrastructurii portuare din Ucraina

 

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a asigurat Ucraina și pe președintele Volodimir Zelenski că pot conta pe Uniunea Europeană pentru a exporta în continuare cerealele ucrainene menite să ”hrănească lumea”. În acest scop, oficialul european a anunțat un sprijin suplimentar de 50 de milioane de euro pentru a repara și moderniza infrastructura portuară ucraineană.

”Împreună vom livra cereale ucrainene în întreaga lume. Livrările prin porturile de la Marea Neagră sunt esențiale pentru fluxul de aprovizionare cu alimente la nivel mondial și pentru economia Ucrainei. Felicit Ucraina pentru deschiderea coridorului umanitar la Marea Neagră, care a permis reluarea exporturilor maritime. Pentru a sprijini aceste eforturi, Comisia pune la dispoziție fonduri în valoare de 50 de milioane de euro pentru reparații rapide și modernizarea infrastructurii portuare din Ucraina. Capacitățile portuare îmbunătățite vor accelera exporturile de alimente și alte bunuri pe care Ucraina le furnizează pe piețele globale. În timp, investiția noastră ar trebui să permită porturilor ucrainene să revină la cantitățile de export care existau înainte de război”, a anunțat von der Leyen printr-o scrisoare în ziua în care Ucraina a marchat Ziua Comemorării Victimelor Holodomorului, foametea provocată deliberat de Stalin la începutul anilor 1930.

”Deocamdată, culoarele de solidaritate rămân un colac de salvare esențial. În octombrie, Ucraina a exportat 4,6 milioane de tone de cereale: 3,6 milioane de tone prin rutele sudice, pe nave, și 1 milion de tone pe calea ferată și cu camioane. Coridorul Dunării rămâne de departe cel mai important coridor din cadrul culoarelor de solidaritate. Acesta a transportat aproape trei sferturi din volumul de luna trecută. În complementaritate cu culoarele de solidaritate pe uscat, rutele pe mare vor face ca aprovizionarea cu alimente ucrainene să fie mai competitivă și mai previzibilă, aducând astfel beneficii consumatorilor din întreaga lume. inclusiv prin facilitarea securității alimentare în regiunile cele mai vulnerabile”, a mai spus președinta Comisiei Europene.

Rutele comerciale ale Ucrainei au fost afectate de războiul declanșat de Rusia în februarie 2022. Comisia Europeană a lansat anul trecut  Planul de acțiune pentru culoarele de solidaritate pentru a stabili rute logistice alternative pe căi ferate și rutiere și pe căi navigabile interioare, cunoscute sub denumirea de ”culoare de solidaritate”.

Conform statisticilor prezentate de instituția europeană, între martie 2022 și noiembrie 2023, peste 60 de milioane de tone de cereale, semințe oleaginoase și produse conexe au putut ieși din Ucraina prin culoarele de solidaritate. Culoarele au permis exportul a circa 60 % din cerealele ucrainene de la începutul războiului. 40 % din cerealele ucrainene au fost exportate datorită Acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră.

Culoarele de solidaritate au contribuit și la exportul a peste 48 de milioane de tone de produse neagricole din Ucraina (minereuri, fier și oțel, lemn) și au generat venituri de circa 38 de miliarde EUR pentru fermierii și întreprinderile ucrainene.

Culoarele de solidaritate au permis Ucrainei să importe aproape 34 de milioane de tone de mărfuri de care are nevoie, atât în beneficiul Ucrainei, cât și al țărilor de export și de tranzit.

Cum au ajutat culoarele de solidaritate?

Între martie 2022 și noiembrie 2023, peste 60 de milioane de tone de cereale, semințe oleaginoase și produse conexe au putut ieși din Ucraina prin culoarele de solidaritate. Culoarele au permis exportul a circa 60 % din cerealele ucrainene de la începutul războiului. 40 % din cerealele ucrainene au fost exportate datorită Acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră.

Culoarele de solidaritate au contribuit și la exportul a peste 48 de milioane de tone de produse neagricole din Ucraina (minereuri, fier și oțel, lemn) și au generat venituri de circa 38 de miliarde EUR pentru fermierii și întreprinderile ucrainene.

Culoarele de solidaritate au permis Ucrainei să importe aproape 34 de milioane de tone de mărfuri de care are nevoie, atât în beneficiul Ucrainei, cât și al țărilor de export și de tranzit. (A.S.)

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email
Share on print
Print

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top