Instituțiile europene continuă să sprijine Republica Moldova prin acordarea de granturi, asistență și împrumuturi. Recent, Republica Moldova a primit un împrumut de 50 de milioane de euro din asistența macrofinanciară oferită de Comisia Europeană, Până la finalul acestei luni, instituțai europeană va debloca alte 22,5 milioane de euro sub formă de granturi.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, ajutorul reprezintă un sprijin suplimentar pentru această țară, a cărei economie a fost grav afectată de consecințele războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și care trece în continuate prin probleme legate de securitatea energetică.
Acesta va ajuta țara să acopere o parte din nevoile sale suplimentare de finanțare pentru acest an, să asigure stabilitatea macroeconomică și să planifice noi reforme, în paralel cu programul aflat în desfășurare al Fondului Monetar Internațional pentru Moldova. De asemenea, va ajuta Chișinăul să progreseze pe calea sa europeană.
Sprijinul vine după ce Comisia Europeană a constatat că Republica Moldova a respectat angajamentele convenite cu UE. Țara a înregistrat progrese în ceea ce privește îmbunătățirea securității energetice prin adoptarea unui plan de acțiune concret pentru iarna care vine.
Comisia Europeană consideră că acest aspect este extrem de important în contextul provocărilor actuale în materie de securitate energetică existente în Republica Moldova.
În egală măsură, Chișinăul a consolidat guvernanța sectorului public și a înregistrat progrese privind statul de drept, cu evoluții pozitive referitoare la ocuparea posturilor în Consiliul Superior al Magistraturii și în Consiliul Superior al Procurorilor.
Mai mult, executivul european a constatat că această țară a adoptat măsuri importante pentru a îmbunătăți climatul de afaceri, adoptând un nou program de antreprenoriat și o strategie pentru tranziția digitală.
Asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova se ridică la 295 de milioane de euro, din care din care 220 de milioane de euro sub formă de împrumuturi și 75 de milioane de euro sub formă de granturi.
Plafonul a fost ridicat la valoarea de aproape 300 de milioane de euro după ce Comisia Europeană a propus la începutul anului o suplimentare a sprijinului pentru această țară cu 145 de milioane de euro, propunere care a primit undă verde din partea Parlamentului European și Consiliului în luna iunie 2023.
Până la sfârșitul lunii, Moldova va primi deja 172,5 milioane de euro în cadrul acestei operațiuni. Vor urma și alte plăți în funcție de evoluția condițiilor convenite referitoare la politicile care urmează să fie efectuate.
( A. S.)