Uniunea Europeană se concentrează pe intensificarea luptei împotriva traficului de droguri

 

Problema traficului de droguri este și în atenția instituțiilor europene. În România, au existat în ultima perioadă mai multe cazuri de accidente mortale provocate de persoane aflate sub influența drogurilor, care au sensibilizat opinia publică, dar au determinat și autoritățile statului să reacționeze. Comisia Europeană a adoptat recent o foaie de parcurs a UE pentru a intensifica lupta împotriva traficului de droguri și a rețelelor infracționale, pornind de la inițiativele legislative și operaționale deja existente, comerțul cu droguri fiind una dintre cele mai importante amenințări la adresa securității cu care se confruntă UE în prezent, informează un comunicat al instituției europene.

“Trebuie să abordăm împreună amenințările cu care ne confruntăm, de aceea Comisia propune Parlamentului European și Consiliului să aprobe în integralitate acțiunile prioritare și măsurile pe termen mediu și lung prevăzute în foaia de parcurs”, arată sursa citată, în contextul în care capturile de cocaină din UE au atins niveluri record, cu un volum de 303 tone doar în 2021, iar activitățile rețelelor infracționale au evoluat în ceea ce privește amploarea, complexitatea și consecințele violente.

Combaterea criminalității organizate și a traficului de droguri este o prioritate pentru Uniunea Europeană, pentru statele sale membre și pentru partenerii internaționali. Președintele Klaus Iohannis a convocat o ședință CSAT având ca temă traficul de droguri. În urma acestei întâlniri, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis crearea unui grup interinstituțional pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri.

Intensificarea răspunsului specific al UE

Realizările recente în lupta UE împotriva rețelelor infracționale arată că UE este pe calea cea bună în ceea ce privește răspunsul la aceste amenințări emergente. Cu toate acestea, având în vedere caracterul în continuă evoluție al activităților infracționale din întreaga lume, există o nevoie constantă de adaptare și completare a răspunsului colectiv al UE. Foaia de parcurs stabilește acțiuni concrete și specifice pentru a elimina lacunele emergente, cu 17 acțiuni în 4 domenii prioritare:

  1. o nouă Alianță portuară europeană, pentru a spori reziliența porturilor la infiltrarea infracțională prin consolidarea activității autorităților vamale, a autorităților de aplicare a legii și a actorilor publici și privați din porturile din întreaga UE. De exemplu, cu ajutorul unor aparate de scanare și al unor echipamente de ultimă generație.
  2. Dezmembrarea rețelelor infracționale cu grad ridicat de risc, prin facilitarea anchetelor financiare și digitale, cartografierea celor mai mari rețele infracționale, consolidarea cooperării dintre procurorii și judecătorii specializați și utilizarea semnalizărilor din Sistemul de informații Schengen (SIS).
  3. Măsuri de prevenire a criminalității organizate, prin schimbul de bune practici și orientări între statele membre pentru a preveni infiltrarea acestor grupuri în societate și în economia legală, a împiedica grupurile infracționale să recruteze tineri și a îmbunătăți siguranța și sănătatea publică, precum și pentru a limita mai eficient accesul la precursorii de droguri.
  4. Colaborarea cu partenerii internaționali, pentru a face față amenințării globale, inclusiv prin consolidarea schimbului de informații, prin operațiuni comune pe principalele rute ale traficului de droguri și prin consolidarea cooperării în materie de asigurare a respectării legii și a cooperării judiciare cu țările din afara UE.

Toți actorii relevanți ar trebui să se implice la maximum în activitatea de punere în aplicare în integralitate a strategiilor UE privind combaterea criminalității organizate și a drogurilor, iar Comisia se angajează să pună în aplicare aceste acțiuni suplimentare în 2023 și 2024, în strânsă cooperare cu statele membre, cu agențiile și organismele UE.

Etapele următoare

Comisia va colabora îndeaproape cu statele membre și cu partenerii săi pentru a atinge obiectivele stabilite în foaia de parcurs.

Comisia invită Parlamentul European și Consiliul să adopte Directiva privind confiscarea și recuperarea activelor, revizuirea Regulamentului Prüm, normele privind interconectarea registrelor de conturi bancare, propunerea de pachet legislativ privind combaterea spălării banilor și Directiva privind combaterea corupției prin măsuri de drept penal, care sunt esențiale pentru intensificarea eforturilor UE de combatere eficace a activităților grupurilor infracționale organizate în întreaga UE. Comisia își reiterează angajamentul de a colabora îndeaproape cu colegiuitorii pentru a atinge acest obiectiv.

De asemenea, Comisia se angajează să lanseze o cerere de propuneri privind combaterea criminalității organizate în cadrul Fondului pentru securitate internă în valoare totală de 20 milioane € până la sfârșitul anului 2023. Agenția UE pentru Droguri urmează să devină operațională în vara anului 2024.

Context

Comisia continuă să pună în aplicare Strategia UE de combatere a criminalității organizate 2021-2025 și Strategia și Planul de acțiune ale UE în materie de droguri 2021-2025. În conformitate cu aceste strategii, Comisia a prezentat propuneri legislative de consolidare a normelor de combatere a rețelelor infracționale, inclusiv consolidarea Directivei privind recuperarea și confiscarea activelor și un pachet de propuneri legislative de consolidare a normelor UE de combatere a spălării banilor.

În plus, capacitățile în materie de asigurare a respectării legii au fost întărite prin consolidarea mandatului Europol. În cele din urmă, UE și-a sporit sprijinul oferit autorităților de aplicare a legii din statele membre prin intermediul Platformei multidisciplinare europene împotriva amenințărilor infracționale (EMPACT), care este în prezent un instrument permanent, cu o finanțare consolidată. A. S.

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email
Share on print
Print

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top