Trupoiu Mihai
Începând cu 1950, la nivel global au avut loc 242 de lovituri de stat, iar 108 dintre acestea au avut loc în pe continentul african (Sudan -17, Burundi-11, Burkina Faso -10, Sierra Leone – 10, Ghana-10, Guineea Bissau – 9, Comore – 9, Mali-8, Niger-8, Nigeria-8, Benin-8[1]).
În prezent, junta militară a preluat controlul în Mali, Niger, Ciad, Burkina Faso, Guineea și Gabon, dar cu toate acestea, situațiile și circumstanțele de la care au pornit aceste lovituri de stat diferă. În Gabon, de exemplu, Președintele Ali Bongo a fost înlăturat imediat ce a declarat că câștigat pentru a treia oară alegerile prezidențiale, dinastia Bongo conducând Gabon din 1967[2] (Omar Bongo, tatăl lui Ali Bongo fiind ales în 1967). Acuzele privind fraudarea alegerilor nu au uimit statele occidentale iar populația Gabonului sărbătorind înlăturarea acestuia alături de forțele militare care au făcut posibilă această schimbare de regim. Această lovitură de stat a fost legată direct de fraudarea alegerilor, nu de dorința de putere a juntei militare, așa cum este situația din Niger, unde Președintele Mohamed Bazoum[3] era un lider ales democratic, dar schimbările pe care dorea să le realizeze nu erau în concordanță cu dorințele conducătorilor militari.
Dar pe lângă aceste diferențe putem identifica și factori comuni. În primul rând nemulțumirea față de autoritățile existente și de activitatea acestora. Deși bogate în resurse naturale, majoritatea populației trăiește sub limita sărăciei ( Gabon și Ciad au importante resurse de petrol, Niger și Mali dețin uraniu, iar Guineea și Burkina Faso dețin rezerve semnificative de aur și metale prețioase[4]).
Un alt factor extrem de important care leagă aceste state este sentimentul anti-francez, Franța fiind vechea forță colonială care în trecut a exploatat aceste regiuni, majoritatea locuitorilor din aceste state fiind de părere că aceasta exploatare continuă și în prezent, fiind responsabilă pentru situația materială în care se află, regăsindu-se sub o formă de neo-colonialism. Parisul este văzut ca prioritizând propriile interese economice și politice în dauna populației locale, exemplu cel mai des folosit este cel al companiilor franceze care sunt implicate masiv în extragerea resurselor naturale și utilizarea acestora în propriul folos (cum ar fi extragerea uraniului din Niger pentru folosirea acestuia în centralele nucleare franceze). Liderii militari s-au folosit de sentimentele anti-franceze pentru a-și motiva proprii susținători dar și pentru a putea legitima într-o anumită măsură preluarea puterii.
Astfel, trupele franceze din Mali, Burkina Faso sau Niger au fost forțate să se retragă, deși acestea acționau împreună cu alte forțe militare internaționale împotriva grupărilor teroriste precum al-Qaeda sau ISIL.
Decizia Președintelui Macron de a se retrage din Niger semnalează sfârșitul unei ere pentru Franța. Trupele franceze urmează să se retragă treptat până la sfârșitul anului, iar ambasadorul care se află în arest la domiciliu a fost eliberat de junta militară. Aceasta este cea mai recentă lovitură diplomatică primită de Franța pe continentul african, sfera de influență a Parisului fiind diminuată semnificativ, în locul acesteia ridicându-se de cele mai multe ori Moscova sau chiar Beijing.
Junta militară din Mali cooperează în prezent cu grupul de mercenari Wagner (Rusia), aceștia fiind acuzați în repetate rânduri de diverse crime sau încălcări ale drepturilor omului.
Retragerea din Niger este cu atât mai dureroasă cu cât statul african reprezenta ultimul aliat cheie în toată regiunea SAHEL[5] (zona care face legătura între savanele sudaneze din sud și deșertul Sahara din nord). Cel puțin momentan, în Niger, Statele Unite deoarece au refuzat să catalogheze direct schimbarea de putere ca fiind o lovitură de stat, și nefiind văzute ca o putere colonială care încearcă să-și păstreze influența, pot evita ruperea relațiilor militare, iar baza militară deținută în nordul Nigerului, unde sunt staționați aproximativ 1000 de militari americani poate continua operațiunile de supraveghere[6].
În afară de Franța și Statele Unite, prezența militară occidentală in Africa este aproape inexistentă. Este puțin de crezut că în locul trupelor franceze, care acționau împotriva grupărilor teroriste, să fie trimise trupe britanice (o altă fostă putere colonială), germane sau italiene. Majoritatea statelor europene sunt preocupate de conflictul din Ucraina, fiind improbabil ca acestea să dorească să se implice și în Africa.
Rusia, prin gruparea Wagner, și China, prin proiectul BRI (Belt and Road Initiative) tind să-și extindă influența în Africa, fie ajutând militar fie economic, dar este puțin probabil ca acestea să contribuie la dezvoltarea economică a continentului african, cel mai probabil Moscova și Beijing intră în competiție pentru importanța resurselor naturale ce se regăsesc sub solul african.
[1] Mapping Africa’s coups d’etat across the years | Maps News | Al Jazeera
[2] Gabon’s Ali Bongo Odimba re-elected with 64.27% of the vote | Africanews
[3] Who is Mohamed Bazoum, Niger’s president ousted by junta? | Reuters
[4] African Development Report 2007 – Chapter IV – Africa’s Natural Resources:The Paradox of Plenty (afdb.org)
[5] The Sahel: Land of Opportunities | Africa Renewal
[6] Analysis: West losing sight of Sahel after France announces Niger withdrawal | Reuters
