Manoela Popescu
Se știe că invadarea ilegală a Ucrainei de către Federația Rusă la 24 februarie 2022 a condus la consecințe dezastruoase în toate domeniile vieții socio-economice, inclusiv la amenințarea gravă a securității alimentare mondiale, țările cele mai vulnerabile fiind cele mai expuse la acest risc. În același timp, este evident că atacul pe scară largă lnsat de către Rusia asupra Ucrainei a agravat serios o situație deja dificilă și tensionată din sectorul agroalimentar, care încerca să se redreseze de pe urma consecințelor pandemiei de COVID-19 și suporta efectele unei crizei climatice permanente, precum și ale creșterii prețurilor la energie și la îngrășăminte. Cel puțin din aceste considerente, asigurarea securității alimentare ar trebui să fie o prioritate absolută, iar UE trebuie să devină mai independentă în domenii strategice, precum apărare, aprovizionarea cu alimente, energie sau medicamente, dar și din perspectiva securității alimentare. Prin urmare, Uniunea Europeană și statele membre ar trebui să își asume responsabilitățile în ceea ce privește aprovizionarea cetățenilor lor, contribuind în același timp la securitatea alimentară mondială. Mai ales că toate crizele traversate de omenire precum pandemia, schimbările climatice, conflictele armate au evidențiat vulnerabilitățile sistemelor alimentare, de unde necesitatea autonomiei alimentare a UE. Iar producția de alimente și accesul la alimente nu trebuie să fie puse în pericol și mai mult și nu trebuie în nici un caz utilizate ca o armă geopolitică, deoarece acest lucru va afecta economiile din lumea întreagă, îndeosebi pe cetățeni și pe persoanele cele mai vulnerabile din societate (https://www.europarl.europa.eu).
De altfel, invazia rusă a Ucrainei a scos în prim-plan importanța strategică a securității alimentare și a unui sistem agroalimentar rezistent, dat fiind faptul că războiul continuă să aibă efecte perturbatoare asupra costurilor de producție, liniilor de aprovizionare și prețului alimentelor. Iar fermierii sunt în prima linie a impactului crizei climatice și a biodiversității. De aceea, Janusz Wojciechowski, membru al Comisiei Europene, afirma că acesta este motivul pentru care tranziția verde este și o tranziție către consolidarea securității alimentare. Cu alte cuvinte, clima, biodiversitatea și securitatea alimentară trebuie să facă parte din aceeași abordare strategică, la nivelul UE și la nivel internațional. Mai ales că actualele provocări geopolitice evidențiază și demonstrează faptul că securitatea alimentară nu este asigurată odată pentru totdeauna, că producția europeană de alimente ar trebui considerată un sector strategic și ar trebui menținută și întărită în acest sens.
În accepțiune grupului PPE, „Fermierii europeni și întregul sector agroalimentar au demonstrat o rezistență excepțională în timpul greutăților pandemiei și războiului rusesc din Ucraina”. Iar acum este timpul potrivit pentru asigurarea viitorului producției alimentare. Potrivit autoarei Raportului Parlamentului European privind securitatea alimentară din cadrul grupului PPE, Marlene Mortler, UE are nevoie de o agricultură modernă, orientată spre viitor, bazată pe cunoaștere și care, în același timp, produce alimente de înaltă calitate în Europa, într-o manieră durabilă și intensivă (https://www.eppgroup.eu).
În vederea asigurării independenței UE în ceea ce privește sectorul agroalimentar, se poate acționa în direcția creșterii capacităților de producție agricolă sustenabilă, îmbunătățirii canalelor de distribuție prin intermediul lanțurilor de aprovizionare ale UE și asigurării stocurilor de alimente pentru a preveni posibile crize alimentare la nivel mondial. Mai ales că războiul împotriva Ucrainei și creșterile semnificative ale prețurilor la materii prime (îngrășăminte), energie și hrana pentru animale, împreună cu speculațiile cu produse alimentare, conduc la denaturări și tensiuni semnificative cumulate pe piețele mondiale ale agriculturii, pescuitului și acvaculturii, în special în ceea ce privește cerealele, uleiul vegetal și animalele.
De aceea, efectele crizei cauzate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei au plasat securitatea alimentară și reziliența sistemului alimentar mondial în centrul agendei politice. Mai ales că, potrivit FAO, la începutul anului 2022, Ucraina și Rusia reprezentau aproape 30% din exporturile mondiale de grâu și porumb, în timp ce Rusia era cel mai mare exportator mondial de îngrășăminte. Se știe că peste 30 țări, în principal din Africa, Orientul Mijlociu și Asia Centrală, depind de Ucraina și Rusia pentru peste 30% din nevoile lor de import de grâu. Ca atare, atacul Rusiei asupra Ucrainei exacerbează insecuritate alimentară mondială și, conform statisticilor FAO, alte 8-13 milioane de persoane ar putea să sufere de acest flagel (https://www.europarl.europa.eu).
Dar ce este securitatea alimentară? Potrivit FAO, conceptul de securitate alimentară nu se limitează la producția de alimente, ci include, de asemenea, dimensiunile de disponibilitate, accesibilitate și stabilitate și cuprinde dreptul omului la hrană, recunoscut la nivel internațional, și accesul la prețuri accesibile, la o alimentație sănătoasă și nutritivă pentru toți. Conform acestei definiții, este clar că nici un drept al omului nu este încălcat atât de frecvent ca dreptul omului la hrană sigură și sănătoasă, la prețuri accesibile. Accesul la alimente sigure și sănătoase pentru toți este un drept recunoscut la nivel internațional, iar societatea trebuie să pună accentul pe asigurarea disponibilității și accesibilității alimentelor pentru toți, dat fiind implicațiile sociale, economice, de mediu, precum și consecințele alimentație asupra sănătății. Mai ales că Obiectivul de dezvoltare durabilă nr 2 (ODD2) urmărește eradicarea foametei până în 2030. În prezent trebuie să tragem un semnal de alarmă deoarece multe persoane din întrega lume sunt expuse riscului de penurie alimentară, de foamete și de inaccesibilitate a alimentelor din punct de vedere financiar. De fapt, foametea și insecuritatea alimentară sunt în creștere în întreaga lume și multe țări sunt foarte departe de a atinge obiectivul de „zero foamete” până în 2030.
De asemenea, trebuie precizat faptul că nu doar prețurile alimentelor pentru consumatori generează probleme în asigurarea dreptului la hrană sigură și sănătoasă, ci și veniturile gospodăriilor constituie factori determinanți esențiali pentru securitatea alimentară. Astfel, atunci când se confruntă cu prețuri fără precedent de ridicate la alimente, gospodăriile cu venituri mici, care cheltuie o mare parte din bugetul lor pe alimente, pot fi obligate să aleagă alimente mai nesănătoase și mai puțin diversificate, ceea ce le face deosebit de vulnerabile la riscul de boli legate de alimentația deficitară.
În același timp, deși prețurile la alimente sunt ridicate, acestea nu compensează costurile de producție pentru fermierii și cooperativele agricole din UE. Potrivit grupului PPE, „Costurile în creștere ale inputurilor agricole se adaugă la costurile de producție deja ridicate și pun în pericol veniturile fermierilor” (https://www.eppgroup.eu). Iar costurile lor de producție au crescut exponențial în ultimul an din cauza creșterii masive a prețurilor la energie, materii prime (îngrășăminte) și utilaje, precum și din cauza problemelor legate de disponibilitatea acestora. Trebuie precizat că securitatea alimentară actuală și pe termen lung a Uniunii Europene este legată în mod direct de ambițiile strategiei „De la fermă la consumator” și ale strategiei privind biodiversitatea. Iar punerea în aplicare a Pactului verde ar trebui să asigure o tranziție echitabilă, care să garanteze o protecție adecvată pentru fermieri, în special pentru fermierii mici și mijlocii, și cantități suficiente de produse agricole sigure și la prețuri accesibile pentru consumatori, în conformitate cu obiectivele UE în materie de reziliență și sustenabilitate pe termen lung. De altfel, o subzistență sustenabilă pentru producătorii primari ale căror venituri au rămas în urmă constituie baza pentru gestionarea sustenabilă a crizelor actuale de pe piețele agricole și pentru realizarea durabilă a obiectivelor Pactului verde european. De unde necesitatea ca UE să își întărească securitatea alimentară, autonomia strategică și reziliența sectorului său agricol și a întregului lanț de aprovizionare prin reducerea dependenței de importurile din afara UE și prin diversificarea aprovizionării cu importuri critice de producție, cum ar fi îngrășămintele, furajele și materiile prime.
De aceea, în Raportul referitor la asigurarea securității alimentare și a rezilienței pe termen lung a agriculturii în UE votat miercuri, 14 iunie 2023 se precizează că “terenurile agricole rămân disponibile în principal pentru producția sustenabilă de alimente și furaje, deoarece acestea contribuie la conservarea biodiversității și, simultan, și la securitatea alimentară, putând ajuta și la reducerea dependenței energetice a UE”. De asemenea, se precizează că acest fapt trebuie luat în considerare în toate propunerile legislative relevante, care trebuie să țină seama atât de necesitatea de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și de a inversa declinul biodiversității, în concordanță cu Strategia „De la fermă la consumator” și cu strategia în domeniul biodiversității, cât și de necesitatea de a asigura securitatea alimentară pe termen lung și de a fi în concordanță cu obiectivele Politicii Agricole Comune (PAC) (https://www.europarl.europa.eu).
Mai ales că, așa cum preciza grupul PPE, solicitarea către fermieri este de a asigura securitatea alimentară, trasabilitatea și calitatea alimentelor, împreună cu energiile regenerabile, silvicultură și păstrarea mediului, precum și a biodiversități. Iar, în schimb, așa cum subliniază grupul PPE, primesc mai multe directive și reglementări împovărătoare: „o directivă privind emisiile industriale, o directivă privind pesticidele, o directivă asupra solurilor, obiective de restabilire a naturii, reglementări privind transportul animalelor, reglementări privind bunăstarea animalelor la fermă, reglementări de gestionare durabilă a pădurilor, o directivă privind nitrații, reglementări privind etichetarea alimentelor, reglementări privind ambalarea, restricții suplimentare în temeiul PAC”. De aceea, sunt necesare reduceri de sarcini și birocrație, reglementări mai flexibile pentru fermierii care trebuie să contribuie la securitatea alimentară. Credința grupului PPE este că trebuie „să creăm un mediu favorabil care să le permită fermierilor să ne protejeze mediul, să sporească biodiversitatea și să asigure securitatea alimentară”. Cu alte cuvinte, grupul PPE, fiind de partea fermierilor, subliniază că „Putem asigura securitatea alimentară numai dacă fermierii noștri au o poziție puternică și viabilă în lanțul alimentar și ei pot investi și inova pentru viitor”. Ca atare, propunerile Parlamentului European vizează mai multe măsuri pentru consolidarea poziției producătorilor primari în lanțul alimentar. Printre aceste măsuri se numără, conform grupului PPE, „sprijin pentru fermierii tineri și femei și încurajarea investițiilor și inovațiilor pentru a crea o perspectivă pozitivă pentru fermierii europeni și generațiile viitoare de a asigura securitatea alimentară” (https://www.eppgroup.eu).
În vederea identificării modalităților eficiente de asigurare a securității alimentare, în Raportul referitor la asigurarea securității alimentare și a rezilienței pe termen lung a agriculturii în UE se precizează că Pactul verde european ar putea fi o etapă importantă în tranziția UE către o agricultură și o economie mai ecologice, mai sustenabile și mai reziliente. Însă se dorește o evaluare temeinică din partea Comisie a impactului cumulat al propunerilor legislative din cadrul Pactului verde asupra sectorului agricol al UE într-un mod global și sistematic, care să trateze toate dimensiunile sustenabilității (în special cele de mediu, economice și sociale) pentru a asigura securitatea alimentară și nutrițională, viabilitatea fermelor și producția agricolă în Uniune.
În acest context, este evident că securitatea alimentară ar trebui privită dintr-o perspectivă pe termen scurt, mediu și lung, iar reziliența pe termen lung a agriculturii UE necesită o abordare strategică. Fundamentul securității alimentare fiind dat de fermieri și terenurile agricole, apare necesitatea de a fi puse la dispoziția fermierilor mai multe instrumente care să le permită să contribuie tot mai mult la tranziția ecologică în desfășurare, dar și la asigurarea unor ferme sustenabile, care să conducă la atingerea ODD2. Mai mult decât atât, fermierii ar putea și trebuie să contribuie la producerea de energie în UE, în special de energie din surse regenerabile. Însă fermierii au nevoie de susținere financiară, respectiv să se garanteze că au o sursă previzibilă de venit și își pot câștiga existența din activitatea pe care o desfășoară. În acest sens, bugetul PAC trebuie să fie prezent în mod viabil în bugetul multianual al UE. Categoric, procesul atingerii ODD2 nu este ușor, dar acum este cel mai potrivit moment pentru a utiliza haosul creat de diversele crize și de a pune bazele unei agriculturi sustenabile, de a realiza tranziția verde și de a combate schimbările climatice.
