Conferința Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice COP27

Dan Scarlat

Conferințele ONU privind schimbările climatice sunt conferințe anuale ținute începând din 1995 la Berlin, organizate în cadrul Convenției Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC -United Nations Framework Convention on Climate Change), începând de la Berlin cu scopul de a negocia Protocolul de la Kyoto din 1997, acesta fiind in principal o continuare a Convenției Cadru a Națiunilor Unite Privind Schimbările Climatice (UNFCCC), prin obligarea statelor să recunoască existența gazelor cu efect de seră și că „motorul” principal al acestora este dioxidul de carbon (CO2) produs de societatea umană, urmat în 2015 de Acordul de la Paris[1], care avea rolul de a stabili un plan de acțiune pe termen lung care să permită limitarea încălzirii globale, folosind ca etalon, valorile din anii anteriori Revoluției Industriale. Condiția esențială ca acest Acord să intre în vigoare a fost să fie ratificat de cel puțin 55 de țări responsabile pentru cel puțin 55% din emisiile de GHG, astfel că abia pe 4 noiembrie 2016 a intrat în vigoare.

Rolul acestora este de a stabili obligații juridice statelor dezvoltate cu scopul declarat de a reduce drastic emisiile de gaze cu efect de seră, orice text final al acestei conferințe trebuind să fie aprobat prin consens.

Egiptul a fost țara aleasă să găzduiască anul acesta conferința ONU privind schimbările climatice la Sharm El-Sheikh între 6-18 noiembrie[2]. Reprezentanți din întreaga lume au sosit în Egipt, fiecare cu propria agendă ceea ce a făcut ca la finalul întâlnirii, să fie identificate puține puncte comune pentru a opri creșterea temperaturii medii la nivel global. Un punct important a fost totuși atins. Nevoia de a crea un fond destinat pierderilor și daunelor produse în cadrul națiunilor vulnerabile, cum ar fi statele nedezvoltate sau chiar cele în curs de dezvoltare. Statele bogate s-au opus  multă vreme creării unui astfel de fond de compensare, dar de data aceasta, rezistența acestor state a fost înlăturată. Deși au existat promisiuni încă din 2009 că vor livra 100 miliarde de dolari pe an timp de 5 ani, începând cu 2020, planul cu privire la modalitatea de a atinge acest obiectiv, plan pregătit de Canada și Germania, prevedea plata acestor obiective abia în 2023.

Finanțarea acestui fond reprezintă un pas crucial din partea statelor pentru a limita încălzirea. Neîndeplinirea acestei ținte fiind un simbol al promisiunilor încălcate, ceea ce complică eforturile de stabilire a obiectivelor care să contribuie la creșterea ajutorului pentru climă.

Cele două state, Germania și Canada, au apreciat că progresele semnificative se pot realiza abia în 2022, iar obiectivul anal de 100 miliarde de dolari va fi atins abia în 2023, cu o întârziere de 3 ani[3].

COP27 îndeamnă pe lângă statele participante, și băncile multilaterale de dezvoltare să își reformeze practicile și prioritățile, solicitând astfel utilizarea unei game de instrumente de finanțare care să includă subvenții și garanții, acesta fiind un răspuns la o plângere veche din partea statelor în curs de dezvoltare, potrivit căreia băncile multilaterale nu au ajustat practicile bancare pentru a aborda sarcinile financiare suplimentare care rezultă din schimbările climatice.

Deși COP27 continuă să susțină acordul de la Paris de a limita creșterea temperaturii medii globale cu 1,5°C, se recunoaște că atingerea acestui obiectiv ”necesită o acțiune accelerată în acest domeniu critic” dar cu toate acestea, angajamentele luate în Egipt lasă posibilitatea de a exista o creștere cu mult peste 2°C, apropiindu-se de 3°C[4]. Pentru a limita încălzirea globală la 1,5°C este necesară reducerea emisiilor globale de gaze cu efect de seră cu minim până în 2030 cu 43% față de nivelul emis în 2019.

Părțile participante reafirmă nevoia de a reduce treptat energia pe bază de cărbune și de a elimina rapid subvențiile ineficiente pentru combustibili fosili, asta în condițiile în care cărbunele și gazele naturale rămân în continuare o sursă majoră pentru încălzire. Conform Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), energia electrică pe bază de cărbune e a atins un maxim istoric în 2021, peste 95% din consumul global de cărbune având loc, în mod ironic, tocmai în statele care s-au angajat să atingă emisii nete zero.

Conform AIE, ”pentru a oferi lumii o șansă uniformă de a limita creșterea temperaturii globale la 1,5°C, identificare și dezvoltarea de noi zăcăminte de petrol și gaze precum și construcția de noi centrale electrice pe bază de cărbune ar trebui să se oprească până la finalul acestui an.

Din nefericire, COP27 nu a avut scopuri bine delimitate iar instrumentele clare cu caracter juridic obligatoriu care să oblige statele să ia măsuri drastice în acest domeniu lipsesc. Dacă e să analizăm activitatea COP27 din acest an, aceasta reprezintă mai mult o ”scrisoare de intenție” decât un plan bine stabilit.

 

[1] Paris Agreement (europa.eu)

[2] COP27 Didn’t Make Enough Progress to Prevent Climate Catastrophe | Council on Foreign Relations (cfr.org)

[3] Developed nations to deliver climate fund 3 years late, hope to rebuild trust | Reuters

[4] COP27_AUV_2 (unfccc.int)

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email
Share on print
Print

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top