Dan Scarlat
Micul stat Asiatic, aflat la 160 kilometrii de China este într-o situație diplomatică complexă. Controversele ce înconjoară această insulă sunt rezultatul atât al celui de-al Doilea Război Mondial cât și al războiului civil chinez.
Printre puterile internaționale care-și asumă controlul asupra insulei se numără Spania în 1626, Olanda în 1642, pentru ca în 1683, forțe chineze ale dinastiei Qing să preia controlul asupra zonelor de vest și nord ale insulei, iar în 1885 Taiwanul să fie declarat în întregime, ca provincie chineză sub dinastia Qing.
În urma primului război sino-japonez (1894-1895) Japoniei îi este predată insula Taiwan, care va râmăne sub control japonez până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când controlul asupra insului este preluat din nou de China, mai precis de Partidul Naționalist Chinez care deși se afla la putere în China, era în conflict deschis cu Partidul Comunist Chinez.
Situația a devenit chiar confuză în momentul în care Partidul Naționalist Chinez și-a relocat centrul de putere în Taiwan în urma războiului civil câștigat de Partidul Comunist Chinez. Astfel Taiwan devenea Republica Chineză iar China continentală devenea Republica Populară Chineză, condusă de Mao Zedong și Partidul Comunist Chinez[1].
În urma rezoluției Națiunilor Unite cu numărul 2758 din 1971, ROC (Republic of China) a fost înlocuită oficial în cadrul UN, cu PRC (People’s Republic of China)[2]. În ciuda retoricii folosite de Beijing, rezoluția nu exclude independența Taiwanului, de fapt nici nu menționează Taiwanul, ci doar precizează cine poate reprezenta China în cadrul Națiunilor Unite.
In acest mod, conflictul dintre Partidul Naționalist Chinez și Partidul Comunist Chinez nu poate fi considerat ca închis.
În 1949, guvernul ROC situat în Taiwan invinge forțele comuniste aflate în nordul insulei și declară Legea Marțială în Taiwan care va fi în vigoare până în 1987, iar în 1954 este semnat Tratatul de Apărare Reciprocă. Astfel este Taiwan este recunoscut oficial ca ROC (Republic of China) spre diferență de PRC (People’s Republic of China – China continentală.
Momentele tensionate nu au întârziat să apară între Taiwan, care beneficiază de susținerea Statelor Unite ale Americii, și Republica Populară Chineză. Una dintre ele s-a desfășurat între 1995-1996 si a fost denumită A Treia Criză din Strâmtoarea Taiwan și a avut ca punct de pornire testarea de rachete în apropierea apelor teritoriale taiwaneze, de către Armata de Eliberare a Poporului (People`s Liberation Army- PLA) cu scopul de a intimida guvernul și populația taiwaneză cu ocazia alegerilor prezidențiale din 1996. Ca răspuns, SUA au trimis în zonă 2 grupuri de luptă, centrate in jurul portavioanelor Nimitz și Independence, grupul Nimitz împreună cu nava de asalt USS Belleau navigând chiar prin Strâmtoarea Taiwan[3].
Deși la un moment dat Taiwan a fost o provincie a Chinei, Partidul Comunist Chinez, care conduce de la Beijing, nu a avut niciodată controlul asupra Taiwanului. În ciuda faptului că are toate caracteristicile unui stat independent, cu un sistem politic diferit de China, statutul juridic al Taiwanului este neclar[4].
Relațiile au început să se îmbunătățească în anii ’80, deoarece Taiwanul a relaxat regulile privind vizitele și restricțiile în China. Iar în 1991, a proclamat războiul cu Republica Populară Chineză ca fiind închis. Astfel se înțelege că cele două state au considerat de comun acord încheierea războiului, nu și trecerea Taiwanului sub autoritatea Beijingului.
Doctrina ”One country, two systems” ce a stat la baza retrocedării Hong-Kong-ului si a Macau-lui a fost propus de partea chinezească Taiwanului, fiind însă respinsă.
În occident, acest sistem ar putea fi aplicat, dacă ambele state ar avea sisteme democratice, în care legea ar fi egală pentru toți și libera exprimare ar fi garantată. Dar este clar că un sistem totalitar, autoritar, dictatorial, nu ar accepta așa ceva. Exact acest lucru s-a întâmplat in Hong-Kong. După preluarea de către Beijing, deși oficial se angajase să respecte drepturile și libertățile individuale în Hong-Kong, conform legilor în vigoare sub autoritatea Londrei, imediat a început un val de ”epurări”, susținătorii democrației, ai libertății de exprimare și dizidenții politici fiind țintele Partidului Comunist Chinez.
Taiwan a respins oferta, iar Beijingul a insistat că guvernul ROC al Taiwanului este ilegitim, dar reprezentații neoficiali din China au continuat să poarte discuții limitate cu autoritățile taiwaneze.
Un moment important a avut loc în 2000, când în urma alegerilor Chen Shui-bian, a fost ales, democratic, Președintele Taiwanului, iar acesta împreuna cu partidul său, Partidul Democrat Progresist, fiind susținători ai independenței. În 2004, acesta a fost reales, subliniind astfel dorința de independență a populației. China a răspuns cu adoptarea legii anti-secesiune ce îi permitea să folosească orice mijloace, chiar și cele militare pentru a împiedica orice tentativă de independență a Taiwanului. În prezent, Tsai Ing-wen este Președintele ales democratic al Taiwanului, la al doilea mandat, primind un număr record de voturi, 8,2 milioane. Trebuie precizat că aceasta reprezintă tot Partidul Democrat Progresiv. Este clară dorința de democrație și independență a populației taiwaneze.
Importanța acestui mic stat insular nu este dată doar de geo-poziția sa strategică, putând fi atât un punct de lansare pentru creșterea influenței chineze în toată zona asiatică și a Pacificului, sau dimpotrivă o barieră în fața acestei expansiuni. Aspectul crucial al Taiwanului și importanța sa la nivel global este dat de producția de semiconductori, de microcipuri, acestea fiind necesare la nivel global în producția de echipamente electronice, fie ceasuri, telefoane, televizoare, echipamentele medicale, dar și cele militare cum ar fi avioanele, rachetele, sateliții etc. În esență aproape orice echipament electronic folosit în prezent la în lume, necesită un astfel de microcip. Iar Taiwanul, doar printr-o singură companie, Taiwan Semiconductor Manufacturing Company – TSMC, deține peste jumătate din piața globală a semiconductorilor. La nivel global, topul este alcătuit de Taiwan – 65%, Coreea de Sud – 18%, China – 5%. Nu doar cele mai multe cipuri sunt produse în Taiwan, dar și cele mai puternice și rapide.
Aceasta este miza adevărată pentru care China a declarat că va folosi chiar și forța pentru a aduce mica insulă sub control chinezesc, pe de o parte, iar pe de altă parte Statele Unite ale Americii au garantat independența Taiwanului și au declarat că o să intervină militar în cazul în care această independență este pusă în pericol.
Declarațiile Președintelui chinez, Xi Jinping, la Congresul Partidului Comunist, ocazie cu care a fost si-a consolidat și mai mult puterea după ce i-a pus pe cei mai loiali susținători ai săi în pozițiile de top ale partidului, devenind astfel cel mai puternic lider chinez după Mao Zedong, au fost mai clare ca niciodată că este dispus să folosească orice mijloace, chiar și militare pentru a alipi cât mai rapid această regiune pe care o consideră separatistă.
În aceste condiții, Secretarul de Stat american, Anthony Blinken a avertizat occidentul că Beijingul dorește să accelereze procesul de unificare, iar acest lucru ar trebui să îngrijoreze nu doar statele din regiunea asiatică, ci din întreaga lume, ținând cont de importanța crucială a semiconductorilor, orice perturbare a producției putând avea efecte catastrofale la nivel global.
Situația din Taiwan este în prezent cea mai complicată și importantă la nivel global, cele două mari puteri ale lumii, Statele Unite și China, aflându-se pe poziții diametral opuse. Pentru China, preluarea Taiwanului ar însemna o accelerare tehnologică echivalentă cu un deceniu în ritmul actual de dezvoltare lucru ce ar permite nu numai creșterea puterii economice și militare, dar și sferei de influență, devenind astfel liderul incontestabil la nivel global, iar pentru Statele Unite, pierderea Taiwanului ar echivala cu o reducere economică majoră, ținând cont că nu deține facilitățile proprii necesare producției de chipuri la un asemenea nivel, dar și diminuarea drastică a influenței pe care o are la nivel mondial, în primul rând datorită pierderii capacității efective de a genera o astfel de influență dar și datorită incapacității de a-și proteja un aliat, o serie de state din zona asiatică, putând opta să treacă de partea Beijingului.
[1] The Chinese Communist Party | Council on Foreign Relations (cfr.org)
[2] American Institute in Taiwan – U.N. Resolution 2758 (U.N. voted to admit Communist China, expel Nationalist delegates.) (ait.org.tw)
[3] Reflections on 25 years ago—risks for a fourth Taiwan Strait Crisis | American Enterprise Institute – AEI
