Manoela Popescu
Întotdeauna războiul aduce nu doar pierderi de vieți omenești, ci și haos și distrugere pe toate planurile existenței umane. Însă, în același timp, războiul înseamnă și distrugerea de identități, obiceiuri și valori naționale. Iar punerea în pericol a patrimoniului cultural în vreme de război este la fel de veche ca omenirea. De asemenea, pe lângă distrugerea patrimoniului în vreme de război există și furturi. Iar războiul din Ucraina nu face excepție de la toate aceste atrocități specifice unui război. Spre exemplu, la sfârșitul lunii februarie 2022, armata rusă a ocupat orașul Melitopol din sudul Ucrainei și a jefuite aproape 200 de opere de artă printre care și obiecte valoroase din aur dintr-un muzeu din respectivul oraș (https://theconversation.com). De asemenea, trupele rusești au jefuit muzeele Mariupol și au confiscat 2.000 de opere de artă.
Grupul PPE apreciază că, mai mult decât atât, „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este o încercare de a șterge identitatea și cultura unei națiuni suverane, inclusiv prin acte strategice și direcționate de distrugere a siturilor de patrimoniu cultural”. Aceasta deoarece în orașele ucrainene cucerite de Rusia, precum Mariupol, Lysychansk, Siverodonezk sau Rubizhne, 90% din toate clădirile istorice au fost distruse (https://www.eppgroup.eu).
De altfel, prin bombardamente și atacuri țintite, Kremlinul încearcă să șteargă cultura, istoria și identitatea ucrainene în orașele ocupate de forțele ruse. În același timp, președintele Vladimir Putin și înalți oficiali ruși continuă să răspândească dezinformări, susținând că Ucraina face parte din Rusia și încearcă să înlăture cu forța toate simbolurile culturii ucrainene. În acest sens, la 15 iulie 2022, Lisa Carty, reprezentanta SUA la Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite afirma că președintele rus „poartă un război de agresiune care a distrus părți din moștenirea culturală unică a Ucrainei într-un efort de a rescrie istoria” (https://share.america.gov).
Ideea unui imperativ de protecție a patrimoniului a prins contur în ultimii ani, iar competența îi aparține ramurii culturale a Organizația Națiunilor Unite (ONU), UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură). În 2016, Italia a propus Adunării Generale a ONU crearea „căștilor albastre pentru cultură”, proiect care a fost implementat în același an, dar care întârzie să dea și rezultate concrete. De asemenea, la 24 martie 2017, ONU a adoptat în unanimitate rezoluția 2347, care prevede crearea unui fond internațional și organizarea unei rețele de „paradisuri sigure” pentru bunurile culturale aflate în pericol. Însă și în acest caz implementarea practică se lasă mult așteptată.
În acest context, ONU, SUA și alți parteneri și agenții internaționale monitorizează daunele provocate de război asupra siturilor de patrimoniu ucraineană. Reprezentanții UNESCO au vizitat Ucraina în iulie și au confirmat că 164 de situri culturale au fost avariate de la invazia din februarie, inclusiv: 72 de locuri religioase, 12 muzee, 32 de clădiri istorice, 24 de facilități culturale, 17 repere culturale și 7 biblioteci (https://www.lemonde.fr). Tot potrivit UNESCO, bombardamentele au afectat 2.129 de instituții de învățământ, dintre care 216 au fost distruse. Iată de ce, începând cu 21 septembrie, UNESCO a verificat deteriorarea a 192 de situri culturale ca rezultat direct al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (https://www.unesco.org).
Conform declarației din iulie a Kateryna Chueva, ministrul adjunct al Culturii și Politicii Informaționale din Ucraina, 423 de situri culturale au fost degradate. De asemenea, un raport al grupului Observator al Conflictelor, bazat pe imagini din satelit și date publice, a înregistrat 458 de cazuri potențiale de deteriorare a siturilor culturale. Principalele site-uri care au suferit daune sunt următoarele: Muzeul de Istorie și Istorie Locală Ivankiv, Muzeul de artă Kouindji din Mariupol, Memorialul Holocaustului Drobitsky Yar din Harkov, Teatrul Academic Regional Donețk din Mariupol, Școala de Arte Plastice G12 din Mariupol, Muzeul Regional de Artă Cernihiv, Muzeul de Artă Harkov și Muzeul Național Literar Memorial Hryhoriy Skovoroda din Skovorodynivka. De asemenea, din biblioteca Bisericii Petro Mohyla din Mariupol armata rusă a confiscat cărțile și a ars întreaga colecție în curte. La Borodyanka, bustul veneratului poet și patriot ucrainean Taras Shevchenko ilustrează în mod viu deteriorarea siturilor culturale, precum și ostilitatea rusă, deoarece bombardările au deteriorat stâlpul care susținea statuia, iar gloanțele au străpuns fruntea marelui poet.
Credința reprezentantei SUA la Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite este că „distrugerea moștenirii culturale în timpul unui conflict armat pune în pericol identitatea, istoria și demnitatea poporului ucrainean”. Stephen M. Norris, profesor de istorie la Universitatea Miami din Ohio, scria că simbolismul atacului rusesc asupra monumentului a fost evident, dat fiind faptul că „Taras Șevcenko nu este doar fondatorul limbii literare ucrainene moderne, el este și cel mai important simbol al națiunii ucrainene moderne” (https://share.america.gov). De aceeași părere este și secretarul de stat al SUA Antony Blinken, care afirma încă de la 23 mai a.c. că o parte din războiul lui Putin încearcă să șteargă identitatea ucraineană.
În teritoriile cucerite și anexate prin referendumurile false, președintele rus impune ucrainenilor norme culturale, economice și de cetățenie rusești, încălcând suveranitatea țării. Astfel, în Melitopol, autoritățile ruse au înlocuit moneda ucraineană, hrivna, cu rubla, au acordat noilor cupluri certificate de căsătorie rusești și au ridicat un steag rusesc în piaţa centrală a oraşului. La Mariupol, potrivit Olenei Halouchka, membru al consiliului de administrație al Centrului de Acțiune Anticorupție și co-fondator al Centrului Internațional al Victoriei ucrainene, autoritățile ruse au eliminat cărțile școlare publicate în limba ucraineană și le-au înlocuit cu cărți în limba rusă, spune. De asemenea, de-a lungul autostrăzilor care duc la Mariupol au fost ridicate și steaguri rusești. Iar în Herson și Zaporizhya, rușii vin să predea în școli și să pună accent pe limba și istoria rusă. Președintele rus a anunțat, de asemenea, o măsură de accelerare a naturalizării rusești a ucrainenilor din aceste orașe (https://share.america.gov).
În acest context, ziua de 24 august 2022 (Ziua Independenței), care a însemnat 31 de ani de la declararea independenței Ucrainei față de Uniunea Sovietică, capătă o semnificație specială, deoarece coincide cu marcarea a șase luni de război masiv de agresiune al președintelui rus, Vladimir Putin, împotriva poporului ucrainean, a suveranității și identității sale culturale. Kremlinul continuă să încerce să delegitimeze Ucraina ca națiune și stat pentru populațiile ucrainene și ruse, precum și pentru comunitatea internațională.
Dată fiind situația de urgență, profesioniștii în artă și cultură din întreaga lume se luptă pentru a salva cele mai prețuite locuri din Ucraina de războiul lui Putin. Din 2002, guvernul SUA a alocat peste 1,7 milioane de dolari pentru a sprijini 18 proiecte de conservare culturală din întreaga țară. Acest sprijin este oferit de Fondul Ambasadorilor SUA pentru Conservarea Culturală, un program al Departamentului de Stat. De asemenea, World Monuments Fund, o organizație non-profit cu sediul în New York, a lansat o nouă inițiativă care vizează conservarea siturilor vulnerabile. Organizația lucrează cu Statele Unite și alți parteneri pentru a proteja locuri precum Casa Neagră din Lviv, Catedrala Sfânta Sofia din Kiev și Biserica Sfânta Treime din Zhovkva (https://share.america.gov).
Tot în vederea protejării patrimoniului cultural al Ucrainei, Parlamentul European intenționează să voteze o rezoluție privind solidaritatea culturală cu Ucraina și un mecanism comun de răspuns de urgență pentru redresarea culturală în Europa. În respectiva rezoluție, Parlamentul condamnă distrugerea deliberată de către Rusia a patrimoniului cultural al Ucrainei, jefuirea și contrabanda de bunuri culturale și le desemnează drept crime de război în conformitate cu Convenția de la Haga din 1954, la care ambele țări sunt semnatare. Distrugerea siturilor culturale este o potențială crimă de război și încalcă Convenția de la Haga din 1954, care obligă statele să respecte bunurile culturale în timpul conflictului (https://www.europarl.europa.eu).
Potrivit grupului PPE, „Rusia încearcă să distrugă nu numai moștenirea culturală ucraineană, ci și unicitatea națională, tradiția și, în cele din urmă, dreptul ucrainean de a exista”. Iar pentru a contracara această distrugere, Parlamentul European îndeamnă Comisia și statele membre să includă cultura și moștenirea culturală în asistența umanitară acordată de UE Ucrainei și să ofere sprijin orientat actorilor culturali ucraineni, activităților culturale locale, universităților și societății civile în formarea și dezvoltarea reconstrucției Ucrainei (https://www.eppgroup.eu).
De altfel, grupul PPE subliniază faptul că, nu doar patrimoniul cultural este distrus în Ucraina, ci și artiștii și lucrătorii culturali, jurnaliștii și cadrele universitare sunt în mod deosebit expuși riscului. Iar libertatea artei, calitatea știrilor, independența mass-media și accesul la informație, libertatea academică și libertatea de exprimare din Ucraina sunt amenințate, restrânse și negate de Rusia. Ca atare, grupul PPE pornind de la faptul că dorește să sprijine Ucraina ca țară autodeterminată și să protejeze, să păstreze și să mențină cultura ucraineană pentru generațiile viitoare, apreciază că ar trebui instituit un „mecanism european dedicat de răspuns rapid și de redresare, axat în mod special pe cultură, moștenire culturală și ecosisteme creative” (https://www.eppgroup.eu).
Invazia Ucrainei de către Rusia aduce în atenția întregului mapamond momentul anexării de către Rusia a teritoriului Crimeei în martie 2014. Se pare că interesul Rusiei pentru cultura ucraineană s-a manifestat încă de la începutul anexării prin adoptarea Legii privind patrimoniul cultural din Crimeea, considerând obiectele și monumentele Crimeii „parte integrantă a bogăției și proprietății naționale a popoarelor Federației Ruse”. Această lege a dus la însușirea a peste 4.000 de obiecte culturale (opere de artă şi obiecte arheologice în special) dar şi la distrugerea multor monumente din Crimeea, înlocuite uneori cu monumente spre gloria Rusiei. Astfel, spre exemplu, orașul Livadia din Crimeea a găzduit în 2014 o nouă statuie a Ecaterinei a II-a a Rusiei, care de altfel a anexat Crimeea pentru prima dată în 1783. În mod similar, în orașul Simferopol a fost ridicat un monument spre gloria forțelor speciale ruse care au condus operațiunea de ocupare și anexare a peninsulei Crimeea. Aceste măsuri indică, potrivit unui raport al Centrului Nordic pentru Patrimoniul Cultural şi Conflict Armat (CHAC) asociat cu NATO, o strategie de însușire şi, la o scară mai largă, de înlocuire clară şi oficializată a moștenirii Crimeei de către Rusia (https://www.infochretienne.com).
În mod evident, ocuparea Crimeei de către Rusia în 2014 nu lasă îndoieli cu privire la intențiile regimului rus cu privire la bunurile culturale din teritoriile invadate. Astfel, un raport UNESCO din 2021 privind moștenirea culturală ucraineană din Crimeea ocupată de ruși menționează însușirea culturală drept „strategia sa pe termen lung pentru a-și consolida dominația istorică, culturală și religioasă asupra trecutului, prezentului și viitorului Crimeei”. Documentul evidențiază exportul ilegal de artefacte din peninsulă, care urmează să fie expuse în Rusia, însoțite de narațiuni curatoriale rusești, săpături arheologice neautorizate cu echipamente grele și eforturi de a șterge urmele culturii tătare din Crimeea, toate încălcând convențiile culturale internaționale (https://www.europarl.europa.eu).
Astfel, trebuie să ne amintim că una dintre cele mai importante distrugeri înregistrate în 2014 a fost cea a palatului împăraților Crimeei, Hansarayul din Bakhtchissaraï, locul de reședință al împăraților tătari între secolele XVI-XVIII (cuprinzând un palat, mai multe moschei și un cimitir). Se pare că situl a fost recent restaurat dintr-o inițiativă rusă, dar această restaurare a fost realizată de o companie fără experiență în restaurarea clădirilor istorice, ceea ce a dus la un rezultat denunțat ca nepoliticos, ilegal și lipsit de respect pentru arhitectura și decorațiunile originale de către UNESCO. Ca atare, această restaurare a fost văzută ca o provocare directă împotriva identității ucrainene și tătare. De ce această încercare de ștergere a istoriei și identității tătare? Deoarece identitatea tătară constituie un inamic pentru Rusia dintr-o dublă perspectivă: istorică și culturală. Inamic istoric, în primul rând, pentru că tătarii au atacat și învins trupele ruse de multe ori, până la arderea Moscovei în 1571 și a cerut tribut până în 1680. Inamic cultural, deoarece tătarii sunt un popor musulman. Această identitate contrazice viziunea unei Rusii creștine ortodoxe promovată de președintele Vladimir Putin. Într-adevăr, președintele rus s-a bazat pe instituția religioasă ortodoxă pentru a mobiliza sprijin pe plan intern, dar și pentru a apăra interesele și puterea Rusiei în străinătate.
Iată de ce, conflictul actual, pornind de la modul de operare în conflictele precedente declanșate de Rusia, reprezintă un precedent și o dorință reînnoită de a șterge istoria și cultura Ucrainei. Din această perspectivă, distrugerea monumentelor ucrainene este, prin urmare, plină de sens pentru toate părțile implicate, iar cultura și identitatea națională suferă daunele directe nu doar colaterale ale războiului din Ucraina.
Însă pentru UNESCO, fondată în 1945 și a cărei misiune se concentrează în special pe protecția și îmbunătățirea patrimoniului material și imaterial al umanității, întoarcerea războiului total în Europa constituie o provocare majoră. Lansat cu încălcarea legalității internaționale, războiul purtat de Rusia în Ucraina urmărește obiective ideologice care este puțin probabil să fie negociate și, dimpotrivă, favorabile comiterii de crime de război. Respectiva provocare este însoțită de negația sistematică a specificităților culturale ale poporului ucrainean, care constituie identitatea colectivă a acestuia, și prezintă astfel multe asemănări cu împrejurările care au precedat înființarea UNESCO. Ca răspuns, așa cum am precizat deja, UNESCO a lansat deja un fond de sprijin pentru lumea culturii ucrainene, iar statele membre UNESCO au fost chemate să contribuie (https://www.francetvinfo.fr). Obiectivul fondului fiind acela de a colecta fonduri suficiente pentru reconstrucția anumitor situri distruse, deși momentul în care va începe reconstrucția este departe de a fi preconizat. Iar patrimoniul cultural nu poate fi înlocuit, pierderea este irecuperabilă. Din această perspectivă, reconstrucția promite deja a fi dificilă, indiferent de rezultatul acestui conflict armat.
