Alexandru Radu
Comunitatea internațională, nu doar SUA sau Uniunea Europeană, a condamnat încă de la început agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Drept dovadă, la doar o săptămână de la declanșarea invaziei, mai exact, pe 2 martie 2022, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluția prin care cerea Rusiei „să înceteze imediat utilizarea forței împotriva Ucrainei”. Trebuie precizat, mai întâi, că rezoluția a fost adoptată într-o sesiune specială de urgență a Adunării Generale, convocată de Consiuliul de Securitate pentru prima oară în ultimele patru decenii. Apoi, votul în favoarea rezoluției a fost dat de 141 de state dintre cele 193 membre ale ONU, ceea ce reprezintă o majoritate de 73%, cu mult peste cea minimă, de două treimi, necesară adoptării unei astfel de rezoluții.
De atunci, alte trei rezoluții ONU au confirmat poziția consecventă în raport cu agresiunea Rusiei a organismului mondial constituit în 1945 ce are ca misiune respectarea păcii și a dreptului internațional, alături de asigurarea cooperării internaționale și respectarea drepturilor omului.
Cea mai recentă dintre aceste rezoluții a fost adoptată pe 12 octombrie, la scurtă vreme după ce Kremlinul a decis anexarea a patru teritorii din estul Ucrainei ocupate de armata rusă. Prin noua rezoluție a Adunării Generale, intitulată „Integritatea teritorială a Ucrainei – apărarea principiilor Cartei ONU”, sunt condamnate „tentativele ilegale de anexare” de către Rusia a regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie; pe cale de consecință, Rusiei i se solicită revocarea deciziilor de anexare a acestor teritorii, precum și retragerea urgentă și necondiționată a forțelor sale militare din Ucraina.
S-ar putea spune, la prima vedere, că împrejurările politice ale adoptării acestei noi rezoluții au fost similare cu cele din 2 martie, că mai minic nu s-a schimbat, dacă nu ar fi de subliniat câteva nuanțe semnificative. Mai întâi, acum, ca și atunci, un număr foarte mic de state – cinci la număr – s-au opus adoptării acesteia: alături de Rusia, au votat impotrivă Belarus, Coreea de Nord, Siria și Nicaragua (aceasta din urmă înlocuind Eritrea de la votul precedent). Totodată, dacă numărul statelor care nu s-au pronunțat a fost practic același, este de menționat că două dintre acestea, cu o greutate specifică importantă, și-au nuanțat pozițiile în ultima perioadă, în sensul că declarațiile liderilor acestora au devenit mai puțin favorabile Rusiei. Bunăoară, în întâlnirea directă cu Vladimit Putin, ocazionată de participarea la reuniunea Organizației de Cooperare de la Shanghai, găzduită de Uzbekistan în a doua parte a lunii septembrie, prim-ministrul Indiei Narendra Modi l-a criticat, fie și indirect, pe liderul de la Kremlin, atunci când a subliniat că „epoca de astăzi nu este o epocă a războiului”. La fel s-a pronunțat și Xi Jinping, acesta comunicându-i îngrijărările Chinei cu privire la războiul dus de Rusia în Ucraina de mai bine de jumătate de an. Mai clar, după ce atât voci oficiale de la New Delhi și Beijing au vorbit despre necesitatea unei soluții diplomatice rapide pentru stoparea războiului din Ucraina, recent ambasadorul chinez la ONU s-a pronunțat pentru „respectarea suveranității și integrității teritoriale ale tuturor țărilor”; adăugăm și faptul că autoritățile de la Beijing au cerut Moscovei, chiar dacă într-un limbaj diplomatic, să oprească bombardamentele asupra capitalei și altor orașe din Ucraina. În fapt, toate acestea fragilizează „prietenia solidă” cu China și India pe care o tot clamează Vladimit Putin.
Nu în ultimul rând, să iterăm că rezoluția ONU din 12 octombrie a fost susținută de 143 de state, numărul de voturi favorabile fiind cel mai mare obținut de la începutul războiului din Ucraina. Dincolo de aritmetica în sine, rezultatul votului este important pentru că arată tendința tot mai puternică de izolare a Rusiei în plan internațional, idee subliniată și de ministrul român de externe Bogdan Aurescu. Tendință resimțită ca atare la Moscova, așa cum rezultă chiar din reacția față de adoptarea rezoluției, exprimată prin declarația lui Serghei Lavrov, ministrul rus de externe încercând să justifice că adoptarea unei rezoluții „antirusești” a fost obținută prin „teroare diplomatică”(sic!). Declarație pe care nu am fi auzit-o dacă liderul de la Kremlin nu ar fi fost conștient că își pierde susținerea aliaților săi, fie ei mai mari, precum China ori India, sau mai mici, ca Serbia.
