Dan Scarlat
În istoria recentă a Ucrainei, au existat două momente care au marcat parcursul politic și economic al statului est-european, de la apropierea de Moscova, la orientarea pro europeană din prezent.
Revoluția Portocalie (noiembrie 2004- ianuarie 2005) și Euromaidanul (noiembire 2013 – februarie 2014) sunt momentele care deși au diferit ca scop și desfășurare, au trasat parcursul occidental al Ucrainei.
Alegerile prezidențiale din 2004 au fost catalogate de observatorii internaționali ca fiind frauduloase existând acuze de intimidare a votanților și modificări ale buletinelor de vot, iar declararea ca învingător a lui Viktor Yanukovych, susținut deschis de Președintele rus, Vladimir Putin a fost scânteia care a generat o serie de proteste masive în toată țara, cu precădere în partea vestică. Trebuie precizat de la început că în fostul stat sovietic a existat de la început o divizare politică între regiunile din est și sud, regiuni pro ruse, și restul țării, care dorea o orientare europeană, o aliniere la valorile democratice și politicile economice regăsite în Occident.
Pe 3 decembrie 2004, Curtea Supremă a decis anularea alegerilor și rezultatelor precum și reorganizarea acestora pe 26 decembrie. În urma acestui al doilea scrutin prezidențial, Viktor Yushchenko a fost ales Președinte, adunând aproximativ 52% din voturile exprimate, marcând astfel victoria dar și sfărșitul Revoluției Portocalii. După cum se poate vedea, conceptul de ”revoluție” nu a fost aplicat, chiar dacă a fost utilizat, deoarece scopul nu a fost de a da jos un regim si de a aduce la putere altul, ci doar de respectare a voinței populare exprimate cu prin intermediul votului[1].
Chiar și în aceste condiții, perioada 2005-2010, a fost marcată de instabilitate politică, culminând cu decizia Președintelui Viktor Yushchenko de a dizolva Parlamentul ales în 2006 și de a organiza noi alegeri parlamentare în 2007[2], acțiune repetată și în 2008[3].
Alegerile prezidențiale din ianuarie 2010 au confirmat scăderea în popularitate a lui Viktor Yushchenko, acesta fiind înlocuit cu fostul său contracandidat din 2004, Viktor Yanukovych, în urma unui scrutin de alegeri considerat corect de către observatorii internaționali. Direcția politică, pro-rusă, adoptată de Yanukovych a fost clară de la început, când Ucraina a decis prelungirea închirierii portului de la Sevastopol către Moscova până în 2042, în schimbul reducerii costului gazului natural importat din Rusia precum și renunțarea oficială a aderării la NATO.
”Euromaidanul” (2013-2014), ce a reprezentat o revoluție în adevăratul sens, a avut ca scânteie refuzul Președintelui Yanukovych de a semna Acordul de Asociere (Association Agreement – AA) negociat între Uniunea Europeană și Ucraina, acord ce ar fi însemnat o integrare politică și economică și ar fi marcat o delimitare față de Rusia și o apropiere la UE. De remarcat este și gestul Moscovei, care a promis un ajutor, un plan de salvare în valoare de 15 miliarde de dolari precum și accesul Ucrainei la un alt fel de Acord de Asociere, statele membre fiind state fost-sovietice.
Această acțiune, văzută ca un gest de supunere față de Rusia, în defavoarea propriilor cetățeni, a generat un val de proteste, inițial în Kiev care apoi a cuprins majoritatea orașelor importante din Ucraina. Răspunsul forțelor de ordine a fost brutal, în total peste 100 de persoane pierzându-și viața și peste 2500 având nevoie de îngrijiri medicale.
Uniunea Europeană a reacționat la rândul ei, miniștrii de externe din Germania, Franța și Polonia ajungând la Kiev pe 21 februarie pentru a negocia o înțelegere între guvern și liderii opoziției. Conform acesteia, se revenea la constituția din 2004, care acorda puteri restrânse președintelui, și organizarea de alegeri parlamentare și prezidențiale până la sfârșitul anului. Era astfel pentru prima oară când Uniunea Europeană se implica direct și fără echivoc în rezolvarea crizei ucrainene, fiind de partea societății civile, a protestatarilor, la fel ca în cazul Revoluției Portocalii. La finalul lunii februarie 2014, Președintele Viktor Yanukovych a fugit din țară, fiind vizat de o viitoare punere sub acuzare, sub acuzația de abuz de putere. Procedura nu a mai avut loc, acesta fiind demis de Parlament, in 22 februarie, cu 328 de voturi pentru și 0 împotrivă, urmând ca noile alegeri prezidențiale să aibă loc pe 25 mai.
Deși ar fi putut însemna sfârșitul crizei și o revenire la normalitate, datorită Rusiei care vedea astfel pierderea unui stat supus, ce funcționa ca tampon între UE – Rusia sau NATO – Rusia, situația degenerează dramatic. Parlamentul din Crimeea declară independența față de Kiev și apartenența la Federația Rusă utilizând în acest scop un referendum public, condamnat la scară largă de toate statele democratice, dar fiind recunoscut de Moscova care răspunde prin trimiterea de forțe militare în Peninsula Crimeea, sub pretextul protejării populației majoritare de naționalitate rusă (58% din populație fiind de naționalitate rusă, restul fiind în principal ucraineni și tătari)[4].
Uniunea Europeană a declarat că votul este ilegal și ilegitim și că nu va recunoaște oficial rezultatul acestuia, punct de vedere susținut de Statele Unite care la rândul lor, cer Moscovei să susțină supravegherea internațională în estul Ucrainei.
În prezent, oficial, Federația Rusă ocupă Republica Autonomă Crimeea, orașul-port Sevastopol, precum și zone din regiunile Donetsk și Luhasnk.
Răspunsul Uniunii Europene, deși în favoarea Ucrainei, nu poate fi decât de natură financiară. Acordul de Asociere, refuzat în prealabil de Yanukovych, a intrat în vigoare din 2017. Zona de Schimb Liber (Deep and Conprehensive Free Trade Area – DCFTA[5]), este parte integrantă a Acordului de Asociere, asigurând liberalizarea comerțului bilateral, eliminarea tarifelor și cotelor precum și armonizarea unui cadru legislativ de reglementare.
Elementele cheie ale DCFTA includ:
- Eliminarea reciprocă a taxelor de import pentru anumite bunuri,
- Introducerea regulilor de origine a mărfurilor,
- Aducerea la nivelul Uniunii Europene a procedurilor, tehnicilor și măsurilor de siguranță alimentară ale Ucrainei astfel încât acestea să nu necesite o certificare suplimentară,
- Stabilirea celor mai favorabile condiții de acces pe piețele Uniunii Europene,
- Simplificarea procedurilor vamale, prevenirea contrabandei și a fraudei, precum și a altor infracțiuni în domeniul circulației transfrontaliere.
Începând cu 2014, în mod asemănător, Uniunea Europeană s-a angajat să acorde aproximativ 11 miliarde de euro Ucrainei, dintre care 8 miliarde prin intermediul Băncii Europene pentru Investiții și a Băncii pentru Reconstrucție și Dezvoltare, 1,6 miliarde împrumut pentru asistență macrofinanciară, iar alte 1,4 miliarde de euro pentru granturi. Pe lângă acestea, alte 600 milioane de euro au fost acordate pentru limitarea asupra economiei a impactului avut de COVID-19.
Pe lângă ajutoarele strict financiare oferite de Uniunea Europeană, Statele Unite au acordat și ajutor militar, de la transportoare Humvee, bărci de patrulare, radare de contra artilerie sau rachete anti tanc Javelin însumând peste 2,5 miliarde de dolari[6].
Situația rămâne critică în prezent, tensiunile fiind iară în creștere în contextul comasării de trupe rusești la granița cu Ucraina. Se estimează că în prezent peste 90000 de soldați ruși echipați pentru conflict se află în zona ocupată de grupările separatiste din estul Ucrainei.
Este greu de crezut, cu toate acestea, că Moscova dorește o invazie a Ucrainei. Cel mai probabil această comasare de trupe are rolul de a determina NATO să nu accepte aderarea Ucrainei, precum și păstrarea acestui stat în afara Uniunii Europene (cel puțin pentru moment) sau Ucraina este folosită ca pion pentru finalizarea gazoductului Nord Stream 2, aprobarea finală nefiind acordată de Bundesnetzagentur (agenția federală germană responsabilă cu acordarea certificării).
Un conflict deschis în Ucraina nu ar face decât să sporească tensiunile existente între statele occidentale, membre NATO sau UE, față de Rusia, acestea neputând interveni direct militar, dar reacționând categoric cu sancțiuni economice care ar afecta negativ economia rusească, puternic dependentă de exportul de gaze naturale.
[1] Orange Revolution (English) | ICNC (nonviolent-conflict.org)
[2] Ukraine crisis deepens as parliament dissolved | World news | The Guardian
[3] Ukrainian parliament dissolved – POLITICO
[4] Crimea referendum: Voters ‘back Russia union’ – BBC News
[5] EU-Ukraine Deep and Comprehensive Free Trade Area | Mission of Ukraine to the European Union (mfa.gov.ua)
[6] US commits to $60 million in aid to Ukraine before WH visit (defensenews.com)
