Rolul AUKUS în regiunea Indo–Pacifică

Dan Scarlat

La mijlocul lunii septembrie 2021, Statele Unite, Marea Britanie și Australia au anunțat formarea unui nou tratat de securitate în Pacific și mai exact destinat zonei Indo-Pacifică. AUKUS[1] este un pact militar trilateral de securitate, incluzând domenii cum ar fi apărarea cibernetică, dezvoltarea inteligenței artificiale și a tehnologiilor cuantice (tehnologii de ultimă generație).

Începutul acestei alianțe a generat în primă fază un scandal diplomatic internațional, deoarece primul pas este modernizarea flotei de submarine a Australiei și dotarea acesteia cu submarine nucleare folosind tehnologie britanică și americană. În aceste condiții, Australia a anulat contractul deja existent cu Franța care presupunea achiziționarea de 12 submarine cu propulsie tradițională, în valoare de 50 de miliarde de euro, contract semnat în 2016. Chiar dacă reacția Franței a fost categorică, catalogând în cei mai duri termeni posibili această anulare a contractului semnat în 2016, trebuie să înțelegem că semnale existau de mai multă vreme, construcția celor 12 submarine fiind afectată de nenumărate întârzieri, creșteri ale costurilor precum și reducerea constantă a numărului locurilor de muncă care trebuiau să fie generate de acest contract[2] (submarinele Barracuda, conform contractului inițial trebuiau produse în Australia, generând aproximativ 2500 de locuri de muncă, fiind folosită tehnologia și expertiza franceză, dar mâna de lucru fiind asigurată de Australia).

Odată cu relativa calmare a spiritelor, se poate observa că deși metoda folosită de SUA, Marea Britanie și Australia nu este cea mai diplomatică, pragmatismul acestui plan este evident. Intenția nu a fost niciodată de a ”fura” Franței contractul de 50 de miliarde de euro, banii nefiind factorul determinant în această situație. În schimb, deși nu a fost declarat oficial, poate fi observat de toate statele și entitățile implicate în zona Indo-Pacifică și cea Est Asiatică, că acest nou tratat are ca scop limitarea sau încetinirea creșterii sferei de influență a Beijingului.

În ultimii ani, China a trecut de la statutul de super putere economică la cea de super-putere mondială, rivalizând și chiar depășind Statele Unite ale Americii. Acest salt a fost posibil datorită unei politici interne foarte inteligente, aplicată continuu pe tot parcursul acestor ani. Având la dispoziție costuri de producție infime, comparativ cu cele din Vest și mână de lucru ieftină, China a reușit să atragă multe firme occidentale, din toate domeniile, de la produse de vestimentație până la produse IT și telecomunicații. Acest lucru a permis statului asiatic să importe tehnologia de care avea mare nevoie pentru creșterea capacităților economice dar mai important, modernizarea și creșterea capabilităților militare.

Astfel, politica expansionistă chineză a devenit o realitate și un pericol pentru statele din regiune, Beijingul având pretenții în prezent asupra Mării Chinei de Sud (South China Sea, fiind dorită în totalitate sub jurisdicția chineză), deși state precum Vietnam, Filipine, Taiwan, Malaysia sau Brunei au și ele revendicări în această zona, revendicări recunoscute și legale din punct de vedere internațional. Se estimează că în prezent operează peste 300 de ambarcațiuni ale ”miliției navale chineze” doar în jurul Insulelor Spratly (un grup de 750 de insulițe și atoli, ce se află în largul coastelor Filipine și Malaiezia). În mod asemănător, în martie 2021, aproximativ 220 de vase de pescuit chineze au ocupat Whitsun Reef[3] (un recif format în principal pe cale naturală la sfârșitul secolului XX), statul filipinez afirmând că aceste vase aparțin de fapt ”miliției navale chineze” această manevră fiind intenționat efectuată de Beijing pentru a revendica reciful din zona economică exclusivă a Manilei.

În partea de sud-vest, China a avut pe parcursul anilor 2020-2021 conflicte militare minore cu India. Aceste probleme au apărut în principal datorită faptului că granițele nu au fost clar trasate și acceptate de către cele două state. Conflictele din 2020-2021 au fost centrate in jurul regiunii Ladakh și Regiunii Autonome Tibet, fiecare parte acuzând cealalta de inițierea conflictului[4]. Politica indiană ”Act East” reprezintă interesul acestui stat de a-și consolida parteneriatele internaționale în zona Asiei de Est, pe langă parteneriatele deja existente cu Statele Unite, Japonia și Corea de Sud. O astfel de inițiativă este văzută ca fiind diametral opusă tentativelor Chinei de expansiune.

Cu toate acestea, Taiwan reprezintă în acest moment punctul cel mai disputat in Asia de Est, de către Beijing. Statul chinez consideră Taiwanul ca fiind doar o simplă regiune desprinsă și a declarat în nenumărate rânduri că nu va renunța la anexarea insulei, chiar dacă aceasta se va face cu forța[5].  Importanța și destinul acestei insule sunt cruciale pentru toată zona asiatică. Nu numai ca reprezintă un pilon al democrației într-o zonă dominată de China, dar din punct de vedere strategic reprezintă o modalitate de a ”domoli” influența Chinei și de a spori cea americană, iar împreună cu Japonia, Corea de Sud și India, poate reprezenta un cordon în fața tendințelor hegemonice chineze. Acapararea acestui teritoriu de către China ar însemna de asemenea un imbold major dat atât economiei chineze cât și armatei, Taiwanul fiind unul dintre cei mai importanți producători de micro-cipuri și semiconductori, la nivel mondial, ambele componente fiind esențiale dezvoltării  unei armate moderne.

Deși nu se poate pune la îndoială implicarea celor 3 state în AUKUS, motivele cred că diferă considerabil pentru fiecare dintre ele.

Australia, fiind cea mai apropiată de China și fiind implicată într-un ”război” economic cu statul chinez după ce a solicitat o investigație independentă asupra originilor virusului COVID-19, dorește să se asigure că dispune de aliați și ajutor în fața oricărei forme de presiune din partea Chinei, nu doar economică ci și posibil militară, cum ar fi cea la care este supus Taiwanul.

Statele Unite sunt în competiție directă cu statul chinez, competiție economică și militară, fiecare dorind să-și revendice statutul de cea mai puternică națiune, ceea ce ar duce la o importantă creștere a sferei de influență și implicit la o creștere economică, militară și tehnologic, toate aceste domenii fiind intrinsec legate între ele.

Motivele Londrei, pe de altă parte pot fi neclare, sau chiar confuze la prima vedere. Deși este clară apropierea de SUA și Australia, este puțin probabil ca Marea Britanie să fie dispusă să se implice într-un conflict economic sau militar cu China, spre diferență de celelalte 2 state, care mai mult sau mai puțin pot fi obligate în această ipostază. Nu este inimaginabil ca apartenența Marii Britanii la acest tratat să fie și o încercare de a reveni pe scena internațională ca actor independent, după Brexit. Dotarea armatei australiene cu submarine nucleare putând fi realizată de către Statele Unite, fără să fie nevoia de intervenția Londrei.

Oricare ar fi motivele implicării celor 3 state în cadrul acordului AUKUS, este clar că scopul final este limitarea influenței Beijingului. Se creează astfel un coridor sau o ”plasă” de siguranță pentru orice stat care se simte amenințat sau care dorește să reziste în fața influentelor Chinei.

Deși nu există un singur pilon, sau stâlp de rezistență în regiunea asiatică, de dimensiunea Chinei, colaborarea dintre Australia, Marea Britanie, Statele Unite (AUKUS), Japonia, Coreea de Sud, India, Taiwan, Filipine, poate înclina balanța în favoarea statelor democratice, dar este imperativ ca acestea să fie dispuse să acționeze și să se implice concertat, acțiunile individuale nefiind îndeajuns pentru a stăvili un gigant precum China.

 

[1] Aukus alliance: what is it, what does it have to do with China, and why is France angry? | South China Morning Post (scmp.com)

[2] Why the Australia-France submarine deal collapse was predictable (theconversation.com)

[3] What the Whitsun Reef incident tells us about China’s future operations at sea | IISS

[4] China-India LAC: With all eyes on Taiwan, tensions are building on another Chinese frontier – CNN

[5] Taipei warns that China will be able to invade Taiwan by 2025 | Financial Times (ft.com)

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email
Share on print
Print

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top