Manoela Popescu
Pe 15 septembrie 2021, președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a ținut discursul anual privind starea Uniunii la Parlamentul European, încheiat cu Trăiască Europa. Cu o privire retrospectivă asupra perioadei care s-a scurs de la ultimul său discurs privind starea Uniunii și luând pulsul stării Uniunii din prezent, Ursula Von der Leyen constată că „punem mult suflet în tot ceea ce facem” (ec.europa.eu). La prima vedere s-ar părea că a pune suflet în toate acțiunile întreprinse conduce nu doar la găsirea soluțiilor necesare ieșirii UE din criza pandemică de COVID-19, dar și la construirea unui viitor mai bun pentru generațiile următoare. Însă este mai mult de atât, deoarece Robert Schuman considera că Europa are nevoie de un suflet, dar și de un ideal și de voința politică indispensabilă pentru îndeplinirea acestui ideal.
Președinta Comisiei Europene susține că voința politică s-a manifestat prin faptul că cele 27 de state membre, Comisia și Parlamentul au decis să-și unească forțele pentru a trece împreună prin cea mai profundă criză economică globală din ultimele decenii și cea mai gravă criză planetară pe care a cunoscut-o vreodată omenirea prin intermediul Next Generation EU și prin intermediul Pactului verde european, ca o singură Europă unită. Însă pandemia persistă încă datorită diferitelor variante ale virusului și mulți încă suferă, iar redresarea se fracturează și apar sincope, ceea ce necesită tăria și perseverența tuturor. Credința Ursulei Von der Leyen fiind că „tocmai atunci când este pus la încercare, spiritul – sufletul – își arată întreaga sa splendoare” (ec.europa.eu). Și că, raportat la cum stau lucrurile acum în UE, Europa va fi capabilă că treacă testul pandemiei, dată fiind inspirația venită din partea tinerilor europeni care „ne arată ce înseamnă adevărata empatie și solidaritate” (ec.europa.eu).
Pornind de la ideea că pandemia este un maraton, nu un sprint, în discursul său, Ursula Von der Leyen a oferit o imagine de ansamblu asupra a ceea ce a făcut Comisia de la discursul de anul trecut și ce planuri are pentru viitor. Abordare susținută și de președintele grupului PPE, Manfred Weber, care a afirmat că în discursul privind starea Uniunii trebuie să ne concentrăm pe ceea ce ne-a adus pandemia (www.europarl.europa.eu). Evident, imaginea de ansamblu a fost susținută prin prezentarea tehnică a 10 fișe cu informații utile despre munca efectuată până acum și cu o listă a realizărilor Comisiei Europene. Spre exemplu, referitor la agricultură, este menționată noua politică agricolă comună, care ar trebui „să permită agriculturii europene să devină mai ecologică, mai echitabilă și mai flexibilă”. În ceea ce privește vaccinarea Europei și a lumii, se specifică rezultatele obținute, respectiv: peste 70% dintre adulții din UE complet vaccinați (învingând SUA și Marea Britanie); Europa – lider mondial în producerea, livrarea și distribuirea de vaccinuri; Europa a împărțit jumătate din producția sa de vaccin cu restul lumii; peste 700 de milioane de doze de vaccin fiind administrate în întreaga UE, pe baza echității și solidarității, deziderat al grupului PPE, și peste 700 de milioane de doze au fost livrate în 130 de țări. Președinta Comisiei a adăugat că UE va dona lumii încă 200 de milioane de doze de vaccina anti-COVID-19 (www.lefigaro.fr).
A fost evident că lupta împotriva pandemiei de COVID-19 a dominat deschiderea discursului privind starea Uniunii, la fel ca la ediția anterioară din 2020. Astfel, discursul a inclus mai ales următoarele subiecte: sănătate cu lansarea cu succes a vaccinării, certificatul digital de sănătate și, astfel, urmările pandemiei de COVID-19 și recuperarea post-pandemie. La acest punct, președinta Comisiei a susținut propunerea pentru „o nouă misiune de pregătire pentru sănătate și reziliență pentru întreaga UE” pentru a opri următoarea pandemie, care ar trebui susținută de investițiile Team Europe de 50 miliarde de EUR până în 2027. Aceasta deși, președintele grupului PPE a afirmat că Europa a gestionat destul de bine pandemia de COVID-19, dat fiind faptul că nici un alt continent nu a dezvoltat un vaccin de o calitate mai bună decât ale noastre și nici nu are o rată de vaccinare mai mare. De asemenea, potrivit lui Manfred Weber, nici un alt continent nu a manifestat o mai mare solidaritate de a se întrajutora în efortul de a lupta cu succes împotriva pandemiei și de a oferi altor state ale lumii mai multe doze de vaccin decât a oferit Europa (www.europarl.europa.eu).
Alte aspecte ale discursului privind starea Uniunii au fost cu referire la piața unică, tranziția digitală (5G și European Chips Act), pilonul social, schimbările climatice, Afganistan, securitatea cibernetică, apărarea comună, parteneriatul cu lumea, migrația și statul de drept.
În paralel cu discursul privind starea Uniunii, Comisia a trimis o scrisoare de intenție Parlamentului European și Președinției Consiliului cu privire la viitoarele sale inițiative legislative, cum ar fi „Propunerea legislativă privind certificarea eliminării carbonului”, de exemplu. De asemenea, referitor la Acordul verde european, propunerile legislative ale Comisiei vizează managementul integrat al apei, certificarea eliminării carbonului, „dreptul de a repara”, cadrul UE privind armonizarea măsurilor referitoare la emisiile din transport, reducerea eliberării de microplastice în mediu și restricționarea acestor în produse. „Dreptul de a repara” ar schimba raportul de forțe dintre lanțurile de aprovizionare și consumatori, deoarece ar oferi strategiei economiei circulare influență politică pentru a combate perimarea dispozitivelor încorporate în produse, mai ales în cele electronice. Astfel, acesta ar oferi consumatorilor informații concrete despre serviciile de reparații (de exemplu, disponibilitatea pieselor de schimb) la prețuri atractive atunci când achiziționează produse noi (ec.europa.eu).
În ceea ce privește Europa digitală, propunerile legislative ale Comisie se referă la construirea unui sistem global de comunicații securizate la nivel spațial al UE, revizuirea politicii privind concurența, îmbunătățirea furnizării competențelor digitale, un instrument de urgență pentru piața unică, serviciile de mobilitate digitală multimodală.
Alte propuneri legislative ale Comisiei au în vedere realizarea unei economii care funcționează pentru oameni, respectiv protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă, facilitarea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la capital, punerea în aplicare a acordului global al OCDE privind realocarea drepturilor de impozitare etc..
Însă, pentru grupul PPE, o Europă pentru oameni înseamnă, în primul rând, crearea de locuri de muncă, pentru a arăta, așa cum a subliniat în discursul său Manfred Weber, că ne pasă de cei mai fragili europeni. Grupul PPE ar vrea să creăm 10 milioane de locuri de muncă noi în următorii 4 ani în Europa, care să fie pe domeniul inovării și, mai ales, în sectorul de sănătate. Mai mult decât atât, grupul PPE consideră că este momentul să avem un Pact al ocupării, pe lângă un Pact ecologic.
Potrivit Comisiei Europene, o Europă mai puternică în lume poate fi construită printre altele prin propuneri legislative referitoare la conectivitate, la guvernanța internațională a oceanelor, la strategia privind implicarea energetică internațională. De asemenea, Comisia are în vedere și alte inițiative legislative pentru promovarea modului nostru de viață european cum ar fi strategia europeană pentru îngrijire. În ceea ce privește democrația europeană, inițiativele legislative ale Comisiei vor viza, printre altele, Legea privind libertatea mass-mediei, deoarece Ursula von der Leyen leagă independența mass-mediei de apărarea democrației europene. Inițiativele privind apărare au fost salutate de președintele grupului PPE, Manfred Weber, în mod expres, însă cere un pachet legislativ din partea Comisiei în următoarele 12 luni pentru întărirea securității în Uniunea Europeană.
În timpul discursului din 2020, președinta Comisiei a anunțat procentul de 55% pentru reducerea emisiilor și că, până în vara anului 2021, Comisia va revizui toată legislația referitoare la climă și energie pentru a o face „potrivită pentru 55”. Respectivele acte legislative vor stimula energiile regenerabile, vor îmbunătăți eficiența energetică, vor reforma impozitarea energiei. Acest lucru a fost într-adevăr realizat în pachetul „Potrivit pentru 55”, despre care Ursula von der Leyen a spus că obiectivul este simplu: „puneți preț pe poluare, curățați energia pe care o folosim, aveți mașini mai inteligente și avioane mai curate”. Mai mult, ea le-a cerut co-legislatorilor să „păstreze pachetul și ambiția acestuia împreună” (ec.europa.eu).
În discursul său de anul trecut, ea nu a menționat în mod explicit agricultura sau producția de alimente, doar în contextul pachetului de redresare, respectiv că fermierii au primit finanțare ca sprijin. Această lipsă a subiectului a fost criticată atunci de europarlamentarii care fac parte din comisia AGRI a Parlamentului European. Cu toate acestea, nici în discursul de anul acesta nu a existat nici măcar o singură referință cu privire la agricultură sau la sistemele alimentare, în ciuda constantei teme de fond a necesității unei tranziții durabile în Acordul verde european. Comisia a afirmat doar importanța COP din acest an de la Glasgow și și-a luat un nou angajament în ceea ce privește dublarea finanțării externe pentru biodiversitate (www.farm-europe.eu).
Este absolut evident că prioritatea Comisiei rămâne accelerarea vaccinării la nivel mondial, obiectiv susținut și de grupul PPE, care s-a implicat activ în susținerea țările în curs de dezvoltare în lupta lor împotriva pandemiei COVID-19 (www.eppgroup.eu). Mai ales că, în țările cu venituri mici au fost administrate mai puțin de 1% din dozele de vaccin de la nivel mondial. Potrivit președintei Comisiei, amploarea nedreptății și gradul de urgență sunt de netăgăduit în aceste țări în aceste vremuri pandemice, iar aceasta este una dintre marile probleme geopolitice ale vremurilor noastre. De aceea, Team Europe investește un miliard de EUR în sporirea capacității de producție de ARN mesager din Africa, deoarece UE s-a angajat deja să partajeze 250 de milioane de doze de vaccin.
O Europă unită în responsabilitate a fost o altă abordare a discursului președintei Comisiei, care a subliniat faptul că Acordul verde european poate servi ca un ideal pentru construcția europeană în plină pandemie. Mesajul Comisiei fiind acela că acum propuneri ambițioase sunt pe masă, iar mingea este acum în curtea Parlamentului European și a statelor membre ale UE, care trebuie să-și asume responsabilitatea de a construi o Uniune pentru viitor. Ursula Von der Leyen nu a intrat în detaliu cu privire la diferite dosare din Acordul verde european. Ea a subliniat progresele înregistrate în legea UE privind schimbările climatice și a reamintit necesitatea unei tranziții corecte, folosind sloganul captivant al ecologistului Bill McKibben în timpul unei demonstrații din 2016: „Se încălzește. Noi suntem. Suntem siguri. Este rău. Dar o putem rezolva”. Potrivit Ursulei Von der Leyen accelerarea măsurilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră este singura modalitate de a face ca Acordul verde european să aibă succes (ec.europa.eu).
De asemenea, discursul a conținut declarații remarcabile relevante la nivel internațional. Ursula Von der Leyen a anunțat că UE își va dubla finanțarea externă pentru biodiversitate, precum și că va propune un supliment de 4 miliarde de EUR pentru finanțarea schimbărilor climatice până în 2027. Cu toate acestea, ea a precizat că se așteaptă ca „și Statele Unite și partenerii noștri să intensifice” finanțările în această direcție. Țările industrializate nu își asumă în prezent promisiunea de a livra anual 100 de miliarde de dolari către țările în curs de dezvoltare: plățile sunt departe de suma garantată și 80% din fonduri sunt sub formă de împrumuturi sau finanțare privată, în loc de subvenții. Conform președintei Comisiei, fluxurile financiare actuale batjocoresc amploarea crizei: costurile anuale de adaptare vor fi probabil de 180 de miliarde de dolari pe an între 2020 și 2030, iar costurile pierderilor și daunelor provocate de climă vor ajunge la aproximativ 300 de miliarde de dolari până în 2030 numai în sudul lumii.
În acest context, Ursula von der Leyen a încercat, de asemenea, să stabilească un plan de lucru pentru a construi o Europă mai suverană, o temă dragă președintelui Franței, Emmanuel Macron. Deși a evitat termenii „autonomie strategică” sau „comisie geopolitică”, care nu sunt întotdeauna apreciați în nordul Europei, ea le-a dedicat o parte importantă a discursului său de 10 minute din 15 septembrie 2021 (www.lemonde.fr).
Ceea ce este relevant de menționat în discursul Ursulei von der Leyen este faptul că „anul care vine va fi un alt test”, deoarece nu am lăsat în urmă pandemia de COVID-19, mai les că, în unele țări europene, precum Bulgaria, vaccinarea rămâne cu mult în urmă, ca și în Africa sau în alte regiuni sărace (ec.europa.eu). De asemenea, Ursula von der Leyen a fost dornică să proiecteze Europa dincolo de pandemia de COVID-19. Dar s-a străduit să dea sens foii de parcurs, trecând de la un subiect la altul: oferindu-le tinerilor fără muncă sau formare „posibilitatea unei experiențe profesionale temporare într-un alt stat membru”, propunând, printre altele, o lege privind lupta împotriva violenței împotriva femeilor, interzicerea vânzării în UE a produselor rezultate din munca forțată, înființarea unei agenții de sănătate responsabilă de pregătirea UE pentru următoarele crize de sănătate etc… Iar în ceea ce privește punerea în aplicare a planului de recuperare, ale cărui fonduri trebuie eliberate în rate, nu va fi ușor, necesitând solidaritate, responsabilitate și ambiția tuturor actorilor implicați. Însă prin Next Generation EU „vom investi acum atât în redresarea pe termen scurt, cât și în prosperitatea pe termen lung” a subliniat președinta Comisiei (ec.europa.eu).
De aceea, potrivit președintei Comisiei Europene, trebuie să ne acceptăm slăbiciunile și să ne consolidăm libertatea individuală și prosperitatea prin forța comunității, acea Uniune modelată de istoria și valorile noastre comune, de diversitatea culturilor și de perspectivele noastre minunat de diferite, o Uniune cu suflet. În acest sens, propunerile grupului PPE fiind de accelerarea cercetării în toate domeniile de activitate, reducerea birocrației la nivel european (prin conlucrarea cu toți actori implicați pentru identificarea a 300 de regulamente care fie trebuie simplificate, fie eliminate în următoarele 12 luni), conceperea unui program de urgență UE-SUA în domeniul comerțului și al economiei digitale sau în alte domenii industriale (ca un prim pas pentru un acord mai larg și mai cuprinzător) pentru întărirea economiilor occidentale, dat fiind că împreună UE și SUA reprezintă 50% dine economia mondială.