de Dan Scarlat
În 2013-2014 a avut loc Revoluția Ucraineană ce a condus la răsturnarea președintelui Viktor Yanukovych, considerat un apropiat al Kremlinului și al lui Vladimir Putin. Protestele care au condus la această revoluție chiar au fost denumite ”Euromaidan” și au pornit când, deși se angajase să întreprindă o serie de măsuri economice în principal care să apropie Ucraina de Uniunea Europeana, președintele Viktor Yanukovych a tot amânat momentul, lucru perceput ca o retragere de la aceste angajamente, în favoare întăririi relațiilor cu Rusia, care era principalul partener economic al Ucrainei până în acel moment.
Pe 22 februarie 2014, ca urmare a demonstrațiilor, Președintele Viktor Yanukovych a fugit de la Kiev, refugiindu-se în Rusia, iar Parlamentul Ucrainean a votat ca Yanukovych să fie eliberat din funcție cu 328 voturi ”pentru” și 0 voturi ”împotrivă”.
Cu toate acestea, situația s-a deteriorat, demonstrații pro-Rusia izbucnind în regiunile din estul și sudul Ucrainei, unde conform recensământului din 2001, peste 8 milioane de etnici ruși trăiesc, în ceea ce este numită ”diaspora rusă” , declarațiile fostului președinte Yanukovych, conform căruia, votul parlamentar a fost fraudat sau chiar ”forțat”.
În aceste condiții este ușor de înțeles intervenția Moscovei, care dorind să-și consolideze statul de super-putere, nu putea accepta pierderea influenței asupra Ucrainei și folosindu-se de procentul mare de populație de naționalitate rusă din estul și sudul Ucrainei a intervenit militar pentru a proteja interesele și siguranța ”diasporei ruse”. În mod similar, apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană și NATO, poate fi considerat un factor determinant în această ecuație. De precizat că în 2008, în timpul administrației Bush, cu ocazia summit-ului NATO din România, ideea aderării Ucrainei la NATO a fost ridicată oficial pentru prima oară, ceea ce reprezintă o provocare pentru Putin și Moscova, deoarece, Ucraina a fost văzută din totdeauna ca fiind o parte integrală din Rusia.
Astfel, Peninsula Crimeea a fost anexată de Federația Rusă în februarie-martie 2014, fiind administrată ca două entități federale ruse: Republica Crimeea și Sevastopol (orașul a primit statutul de oraș federal, alăturându-se astfel Moscovei și Sankt Petersburgului).
Ocuparea Crimeei reprezintă cea mai mare anexare teritorială ce a avut loc după al doilea Război Mondial, iar în prezent Ucraina nu pare să găsească singură, o cale de ieșire din acest impas.
Reacțiile Uniunii Europene nu au întârziat să apară. Astfel, Uniunea Europeană si statele membre G8 au suspendat pregătirile pentru summit-ul de la Sochi din iunie și au început să ia în calcul eventuale sancțiuni economice împotriva Rusiei și să analizeze cum această desfășurare de evenimente va afecta relațiile dintre ele și Rusia.
În cadrul întâlnirii de urgență dintre liderii UE din 6 martie 2014, s-a a stabilit de comun acord, suspendarea discuțiilor bilaterale dintre UE si Rusia legate de ușurarea circulației cetățenilor între cele două entități și suspendarea discuțiilor legate de înlocuirea Acordului de parteneriat și cooperare existent cu unul nou, mai cuprinzător, mai extins. De asemenea, statele membre UE trebuie să ia măsurile necesare prevenirii tranzitului pe teritoriul propriu al persoanelor care au subminat sau pun în pericol integritatea teritorială a Ucrainei, precum și blocarea fondurilor și resurselor economice ce aparțin acestor persoane (în primă etapă, au fost identificate 21 de persoane care au fost astfel sancționate, de naționalitate atât rusă cât și ucraineană.
Pe 20 martie, au fost identificate alte 12 persoane, iar liderii statelor UE, cer Comisiei Europene să pregătească sancțiuni economice asupra Rusiei, dacă aceasta din urma continuă să destabilizeze situația din Ucraina. În data de 23 iunie, Consiliul European adoptă măsurile de nerecunoaștere a anexării ilegale a Peninsulei și impune interzicerea importurilor mărfurilor care au ca origine Crimeea și Sevastopol.
Un alt moment dramatic l-a constituit doborârea avionului civil MH17 (al companiei Malaysia Airlines), pe ruta Amsterdam – Kuala Lumpur, în regiunea Donețk de către presupuși membrii ai Republicii Populare Donețk, folosind sisteme militare antiaeriene aduse în secret din Rusia, în estul Ucrainei , fiind identificați 4 suspecți, 3 dintre ei având legături cu GRU (Direcția Principală de Informații – agenția de informații militare externe a statului major al Forțelor Armate ale Federației Ruse).
Sancțiunile Uniunii Europene au continuat pe tot parcursul anilor 2015-2021, putând fi împărțite în 4 etape distincte:
– Martie-aprilie 2014;
– Aprilie 2014;
– 2014-2021
– Sancțiuni împotriva Peninsulei Crimeea (ex: interzicerea bunurilor produse în Crimeea și Sevastopol).
În total lista persoanelor și entităților economice care sunt supuse sancțiunilor ajungând la 177 de persoane și 48 de entități, atât din Rusia cât și din Ucraina, dar cu toate acestea situația stagnează.
Acordul de Asociere DCFTA (Deep and Comprehensive Free Trade Areas) a intrat în vigoare în totalitate de la 1 septembrie 2017, fiind ratificat de toate statele membre UE, fiind principala metodă de a întări relațiile dintre Uniunea Europeană si Ucraina.
În prezent, UE a înlocuit Rusia, reprezentând cel mai important partener economic al Ucrainei însumând peste 40% din schimburile comerciale ucrainene.
Cu toate acestea o soluție la criza generată de anexarea Peninsulei Crimeea nu există în acest moment. În vreme ce Ucraina tinde spre Uniunea Europeană și NATO, Rusia nu poate ceda în acest domeniu fără să piardă o parte importată din statutul de super-putere mondială. De asemenea, deși ne putem imagina ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană, o aderare la NATO este practic imposibilă, Rusia neacceptând niciodată să se învecineze cu NATO pe de o parte (state gen Belarus sau Ucraina fiind necesare creării unei zone tampon între aceste două forțe, iar pe de alta NATO nu poate risca să tensioneze relațiile. Cooperarea economică este singura cale de a stabiliza situația, cu toate că nu poate schimba status quo-ul existent.