Programul Europa Digitală: să „democratizăm digitalizarea”

Manoela Popescu

 

În context pandemic, în care restricțiile au accelerat haosul generat de virusul ucigaș, singura speranță pentru manifestarea activităților sociale și economice este digitalizarea. În aceste vremuri, cetățenii și firmele încep să se bazeze tot mai mult pe Internet și conectivitate. Chiar și celebrarea din acest an a Zilei Internaționale a Familiei se concentrează pe efectele noilor tehnologii asupra bunăstării familiilor.

Noul program Digital Europe deschide calea și sprijină transformarea digitală a societății și economiei europene, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor. Aceasta deoarece, întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din Europa, cele mai afectate de criza pandemică de COVID-19, potrivit grupului PPE, trebuie să aibă posibilitatea de a utiliza supercomputerele pentru a face analize de date și de a exploata întregul potențial al inteligenței artificiale. Conform purtătorului de cuvânt al grupului PPE pentru Programul Europa Digitală,  Pilar del Castillo, acesta este modul în care companiile devin inovatoare și oferă un serviciu mai util cetățenilor. De aceea, Parlamentul European a aprobat primul program de finanțare pentru Europa Digitală. Acest program, care este o noutate pentru UE, este menit să facă tehnologia digitală mult mai accesibilă atât pentru întreprinderi, cât și pentru cetățeni. Desigur, existența și aprobarea programului este doar primul pas în procesul ajutorării IMM-urilor și a cetățenilor europeni, implementarea acestui program reprezentând însă o etapă foarte importantă. În vederea recuperării după criza pandemică a vieții socio-economice, grupul PPE subliniază faptul că este necesară o implementare rapidă a programului astfel încât companiile europene, în special întreprinderile mici și mijlocii, să-l folosească bine, contribuind astfel la o revenire a Europei (www.eppgroup.eu). Programul Europa Digitală se va concentra în primul rând pe computere de înaltă performanță, inteligență artificială, securitate cibernetică și abilități digitale avansate. Mai presus de toate, Europa Digitală va asigură utilizarea lor pe scară largă și accesibilitatea generală pentru economie, societate, întreprinderi sau sectorul public (ec.europa.eu).

Grupul PPE, subliniind importanța inteligenței artificiale și potențialul supercomputerelor, consideră că regulile pentru inteligența artificială (AI) trebuie să fie centrate pe om, bazate pe risc și echilibrate. Însă, pentru a stabili astfel de reguli drept standard la nivel global, Europa trebuie să fie liderul global în acest domeniu. În Raportul privind modelarea viitorului digital al Europei se precizează că „inteligența artificială poate fi pozitivă și transformatoare” și „poate fi un răspuns la multe provocări societale, de la tratarea bolilor la minimizarea impactului agriculturii asupra mediului”. Raportul solicitând standarde etice ridicate și securitate juridică pentru dezvoltatori și utilizatori. De asemenea, prin Raport se cere Comisiei Europene să se asigure că viitoarele propuneri legislative abordează fragmentarea actuală a pieței unice digitale, elimină toate barierele nejustificate existente și susțin inovarea prin reducerea birocrației. UE trebuie să creeze mediul potrivit pentru investiții și inovare, astfel încât inteligența artificială să aibă succes în Europa (www.europarl.europa.eu).

Credința grupului PPE este că trebui să creăm un mediu sigur pentru schimbul de date, sprijinit de o infrastructură adecvată și, mai presus de toate, de oameni calificați, deoarece datele au un impact profund asupra vieții și societății noastre. Grupul PPE dorește să ajute start-up-urile, micro-companiile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) să acceseze oportunitățile care decurg din economia datelor. De fapt, grupul PPE dorește să sprijine IMM-urile în implementarea și înțelegerea potențialului pe care îl dețin datele. De asemenea, grupul PPE susține că este necesară o securitate cibernetică de ultimă generație, precum și susținerea și asigurarea angajaților și cetățenilor în ansamblu pentru a naviga în această tranziție digitală fără teamă.

În acest sens, Comisia a lansat pe 13 iulie 2020 noi orientări privind competențele digitale care includ măsuri concrete, acțiuni-cheie, sfaturi și resurse online pentru utilizatorii mediului digital. Acestea îi vor ajuta pe cetățeni să își utilizeze în mod optim competențele digitale din perspectiva „parcursului către angajare”, de la educație până la ocuparea durabilă a forței de muncă și antreprenoriat (ec.europa.eu). Comisia Europeană este de părere că, pentru dezvoltarea aptitudinilor și competențelor digitale relevante pentru transformarea digitală a cetățenilor europeni, este nevoie de aptitudini și competențe digitale de bază de la o vârstă fragedă, de abilități digitale, de formare în informatică, de o bună cunoaștere și înțelegere a tehnologiilor care necesită o utilizare intensivă a datelor (cum ar fi inteligența artificială), dar și de competențe digitale avansate care pot favoriza creșterea numărului de specialiști în domeniul digital și care garantează o reprezentare echilibrată a fetelor și femeilor tinere în studiile și profesiile din sectorul digital.

Viziunea Comisiei Europene pentru o educație digitală de înaltă calitate, incluzivă și accesibilă în Europa este prezentată în Planul de acțiune pentru educația digitală (2021-2027). Acest Plan este un apel la acțiune pentru o cooperare mai strânsă la nivel european atât pentru adaptarea sistemele de educație și formare la era digitală, cât și pentru a trage concluzii în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19, pe parcursul căreia tehnologia este utilizată la un nivel fără precedent în domeniul educației și formării. Intenția Comisiei este de a încuraja dezvoltarea unui ecosistem de educație digitală de înaltă performanță. Respectivul ecosistem presupunând o infrastructură, conectivitate și echipamente digitale, o planificare și o dezvoltare eficientă a capacităților digitale, inclusiv capacități organizaționale actualizate, profesori și formatori motivați și competenți în domeniul digital, precum și un conținut educațional de înaltă calitate, instrumente accesibile și platforme securizate care respectă standardele de confidențialitate și de etică. În vederea atingerii acestui deziderat, Comisia a preconizat o serie de măsuri printre care lansarea unui dialog strategic cu statele membre ale Uniunii Europene (UE) în vederea elaborării unei propuneri de recomandare a Consiliului privind factorii favorizanți pentru o educație digitală reușită până în 2022. De asemenea, Comisia are în plan elaborarea unui cadru european privind conținutul de educație digitală care se va baza pe diversitatea culturală și creativă europeană și, în acest sens, va lansa un studiu de fezabilitate privind o posibilă platformă europeană de schimb pentru partajarea resurselor online certificate și conectarea la platformele de educație existente.

Referitor la inteligența artificială (IA) Comisia a elaborat o serie de orientări în materie de etică privind și utilizarea datelor în domeniul predării și învățării pentru cadrele didactice și sprijină cercetarea și inovarea în acest domeniu în cadrul programului Orizont Europa. Iar prin intermediul programului Erasmus, Comisia sprijină planurile de transformare digitală la toate nivelurile de educație și formare, încurajând totodată cadrele didactice să facă apel la pedagogia digitală și la cunoștințele în domeniu atunci când utilizează instrumentele digitale prin platforma Erasmus Teacher Academies. De altfel, Comisia a lansat un instrument online de autoevaluare pentru profesori – SELFIE (Self-reflection on Effective Learning by Fostering the use of Innovative Educational Technologies) (ec.europa.eu).

De asemenea, trebuie precizat faptul că este foarte important ca întreprinderile să aibă posibilitatea de a înțelege valoarea și perspectivele datelor pe care le dețin. Cum întreprinderile au nevoie de asistență financiară pentru a trece în era digitală, grupul PPE solicită finanțare publică și privată pentru a sprijini tranziția digitală a întreprinderilor, precum și pentru a integra tehnologiile și abilitățile digitale în activitățile firmelor. Programul Europa Digitală (DIGITAL) este primul instrument financiar al UE axat pe aducerea tehnologiei digitale întreprinderilor și cetățenilor europeni. Grupul PPE susține, de asemenea, o interoperabilitate mai bună, măsuri de prevenire a denaturării pieței, neutralitate tehnologică, acces mai bun la piața globală de date și, în cele din urmă, sprijin pentru fluxuri de date globale mai mari.

Se cunoaște deja faptul că, cele două provocări majore pentru generația noastră sunt o Europă mai verde și mai digitală, iar succesul nostru în îndeplinirea acestora ne va defini viitorul. Comisia Europeană a început să privească o Europă mai ecologică prin prisma Acordului verde european. În același timp, deschide discuții despre trecerea la o lume mai digitală: tranziția digitală. Este evident că tehnologia și infrastructura digitală au un rol esențial în viața noastră privată și în mediile de afaceri, deoarece ele reprezintă fundamentul comunicării, muncii eficiente, accelerării științei, găsirii de soluții pentru problemele de mediu. În același timp, pandemia COVID-19 a evidențiat nu numai cât de mult ne bazăm pe tehnologia noastră pentru a ne fi disponibile, ci și cât de important este ca Europa să nu fie dependentă de sisteme și soluții provenite din alte regiuni ale lumii. Programul DIGITAL deschide calea pentru atingerea acestui obiectiv.

DIGITAL va oferi finanțare strategică pentru a răspunde acestor provocări, sprijinind proiecte în cinci domenii cruciale: în supercomputere, inteligență artificială, securitate cibernetică, abilități digitale avansate și asigurarea unei utilizări pe scară largă a tehnologiilor digitale în întreaga economie și societate, inclusiv prin intermediul centrelor de inovare digitală. Cu un buget global planificat de 7,5 miliarde EUR (în prețuri curente), va accelera redresarea economică și va forma transformarea digitală a societății și economiei europene, aducând beneficii tuturor, dar în special întreprinderilor mici și mijlocii.

DIGITAL nu este singur în procesul asistenței financiare a întreprinderilor și cetățenilor europeni în drumul lor spre era digitală, ci va completa mai degrabă alte programe ale UE, cum ar fi programul Orizont Europa pentru cercetare și inovare și instrumentul Conectarea Europei pentru infrastructura digitală. DIGITAL face parte din următorul buget pe termen lung al UE, Cadrul financiar multianual 2021-2027. De altfel, Comisia Europeană a propus un buget de 9,2 miliarde de EUR pentru DIGITAL în vederea alinierii bugetului UE pentru perioada 2021-2027 cu provocările în creștere din domeniul digital.

Interesul acestui program pentru regiuni se va baza în special pe înființarea de centre locale de inovare digitală (Digital Innovation Hubs – DIH). Confruntată cu o observație a lipsei de digitalizare a companiilor, Comisia a dorit să promoveze centre locale de inovare digitală, care ar trebui să permită IMM-urilor să beneficieze pe deplin de inovațiile digitale pentru a-și actualiza produsele, a-și îmbunătăți procesele și a-și adapta modelele de afaceri la tranziția spre era digitală.

Digital Innovation Hubs – DIH reprezintă ghișee unice care oferă întreprinderilor următoarele servicii: acces la cunoștințe, evaluare și experimentare cu digitalizarea proceselor, promovarea unui ecosistem local și a unei rețele europene, facilitarea accesului la finanțare și dezvoltarea abilităților digitale, prin instruirea oferită de DIH. Un DIH este rezultatul cooperării regionale cu mai mulți parteneri, forma sa juridică nu este prestabilită și poate varia în funcție de ecosistemul existent. Astfel, un DIH poate cuprinde universități, asociații industriale, camere de comerț, incubatoare și acceleratoare, agenții de dezvoltare regională, precum și comunități.

Ideea construirii unor astfel de centre locale de inovare digitală nu este nouă, dat fiind faptul că încă din 2016 Comisia a susținut punerea în aplicare a DIH, alocându-i 500 milioane EUR din bugetul Orizont 2020, prin apeluri de proiecte până în 2020. În viitorul program Europa digitală, Comisia intenționează să sprijine în mod sistematic implementarea DIH, în Regiuni. Bugetul provizoriu este estimat la peste 900 de milioane EUR pentru a sprijini DIH între 2021 și 2027.

La nivelul Comisiei, DG CONNECT a dezvoltat un catalog online care face posibilă vizualizarea distribuției geografice a DIH, îmbunătățirea rețelelor acestora și furnizarea de informații despre serviciile și abilitățile disponibile. Evident că înscrierea este deschisă tuturor actorilor digitali. În Franța, doar 12 centre sunt listate în catalog ca DIH: 4 în Bretania, 4 în Ile-de-France și 4 în Auvergne-Rhône-Alpes (inclusiv 3 în Isère). Cea mai structurată dintre aceste 12 centre rămâne DigiHall, un centru digital înființat pe platoul Saclay de regiunea Ile-de-France și CEA (Comisia pentru energie atomică). Actorii digitali se pot face deja cunoscuți abonându-se la catalog, pentru a câștiga experiență și vizibilitate în vederea selectării DIH (europe-en-normandie.eu).

Digitalizarea transformă economia, societatea și viața de zi cu zi a cetățenilor. De aceea, digitalizarea nu reprezintă doar o oportunitate economică, respectiv o resursă esențială pentru o redresare economică sustenabilă, creștere economică și creare de locuri de muncă de calitate, ci este importantă și pentru securitatea, reziliența geopolitică și autonomia strategică a UE. De asemenea, tehnologiile bazate pe date ar putea avea un rol esențial în tranziția către societăți ecologice și climatic neutre și în stimularea competitivității globale a Europei și a companiilor europene.

 

 

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email
Share on print
Print

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top