Manoela Popescu
In contextul pandemiei de COVID-19, când haosul a luat locul ordinii, dorința de a deține controlul asupra factorilor care ne afectează viața este mai mult decât în natura umană. Aceasta deoarece efectele pandemiei au creat dezechilibre în toate domeniile vieții socio-economice, generând o serie de rezultate negative greu de surmontat în perioada viitoare. Un dezechilibru major fiind cel dintre viața personală și cea profesională, mai ales ca urmare a permanentizării și amplorii fără precedent a telemuncii. Înainte de pandemia de COVID-19 eforturi considerabile au fost puse în slujba găsirii echilibrului dintre viața personală și cea profesională în vederea eliminării stresului resimțit de angajați și sporirea performanțelor la locul de muncă. Atingerea acestui echilibru având efecte pozitive atât asupra companiei, cât și asupra indivizilor. Se cunoaște faptul că o persoană care lucrează mult va deveni, la un moment dat, extenuată și stresată, atât în plan profesional, cât și în plan personal. Mai mult decât atât, stresul poate cauza probleme de sănătate, de performanță, de relații, de comportament etc.. Echilibrul dintre viața personală și cea profesională are ca premisă nevoia de recunoaștere și respectare a dreptului unei persoane de a avea o viață împlinită atât la locul de muncă, cât și în afara acestuia.
Despre echilibrul dintre viată personală și cea profesională s-a vorbit doar de 32 de ori în mass media în perioada 1986-1996 pentru ca în anul 2007 acest subiect să fie menționat de 1674 de ori (www.hipo.ro). Aducerea subiectului în atenția opiniei publice s-a făcut în contextul în care se dorea conștientizarea faptului că locul de muncă, serviciul, jobul reprezintă doar o parte din viața unui om și că aceasta nu ar fi cea mai importantă parte. Cum se constatase faptul că locul de muncă începea să acapareze și să consume o parte din ce în ce mai mare din timpul indivizilor era absolut necesară găsirea unui echilibru între cele două vieți: cea profesională și cea personală. Studiile întreprinse au demonstrat faptul că work-life balance diferă de la persoană la alta și este specifică unei vieți moderne, agitate, lipsită de semnificație, doar o viață materialistă și consumeristă. Echilibrul fiind imperios necesar în contextul în care lumea globalizată cerea performanță și rezultate, punând presiune asupra indivizilor și vieții lor personale. Cum angajații fericiți, asupra cărora nu se manifestă presiunea constantă a eficienței cu orice preț, sunt mai productivi, a apărut drept alternativă programele de lucru flexibil, precum și diferitele metode de găsirea a echilibrului dintre viața profesională și cea personală.
Stabilirea obiectivelor, a regulilor și a listei „to do” necesară pentru eficientizarea activităților reprezintă etape esențiale pentru găsirea echilibrului dintre viată personală și cea profesională. Responsabilizarea și prioritizarea reprezintă ale elemente de avut în vedere în fundamentarea și elaborarea strategiei echilibrului. Referitor la prioritizare, studiile demonstrează că aproape 80% din ziua de lucru este risipita pe activități mai puțin importante. Cum se poate prioritiza? Simplu, trebuie ca fiecare individ să se concentreze pe cele 20% din munca realizată care aduce 80% dintre rezultate. Pornind de la importanța lucrurilor pe care trebuie să le facă, oamenii trebuie să se concentreze pe acelea pe care doar ei le pot realiza atât la locul de muncă, cât și acasă. Potrivit lui Peter Drucker, oamenii trebuie să se focalizeze doar pe lucrurile pe care le pot face, restul lucrurilor trebuie fie să fie delegate, fie să fie neglijate. Însă cei mai mulți oamenii au devenit dependenți de muncă (workaholici), muncind compulsiv și cu un dezechilibru major între viața profesională și cea personală, chiar fără motivații financiare suplimentare. Poate că dorința de a avansa în carieră, teama pierderii locului de muncă sau umplerea golului lipsei de semnificație a vieții personale cauzează dependența de muncă. Însă studiile arată că dependența de muncă este cauzată de numeroși factori subiectivi și obiectivi și că realizarea balanței work-life este importantă nu doar pentru fiecare individ, ci și pentru angajator și societate, în general.
De aceea, delimitarea timpului dedicat jobului și celui alocat familiei a reprezentat, înainte de 2020, o preocupare permanentă pentru entitățile fizice și juridice, obligate să fie performante într-o lume din ce în ce mai globalizată și digitalizată.
Anul pandemic a adus însă schimbări majore sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește paradigmele, mai ales ce a muncii, punând sub semnul întrebării echilibrul dintre viața profesională și cea personală. Aceasta deoarece măsurile de restricționare a mișcării și de distanțare socială au condus la instaurarea telemuncii și, astfel, la dispariția liniei de demarcației între cele două vieți: cea profesională și cea personală. Indivizii au devenit astfel dependenți de muncă fără să conștientizeze, dat fiind faptul că locul de muncă este „acasă” și după o perioada în care au descoperit avantajele muncii de acasă, au fost nevoiți să constate că „ziua de lucru este toată ziua”. Intensitatea muncii a crescut, pauzele nu mai există, timpul liber de după job a dispărut, iar oamenii simt presiunea permanentizării muncii și lipsei agendei zilnice.
Noul mod de a lucra s-a răspândit în lume datorită pandemiei, iar echilibrul dintre viața profesională și cea personală a devenit tot mai greu de realizat. Mai mult decât atât, lipsa limitelor fizice dintre birou și acasă, precum și dezvoltarea tehnologică specifică erei digitale au făcut ca angajații să fie încărcați intruziv de conferințe pe Zoom, de mesaje pe grupuri de WhatsApp și Facebook, care apar constant și chiar în același timp, la orice oră din zi, din noapte, în weekend sau de sărbători. Conectarea permanentă la tehnologia digitală a fiecărui individ naște întrebarea firească dacă asistăm la o revoluție a muncii care va transforma angajatul/ antreprenorul/ profesionistul într-o mașină dedicată jobului. Întrebarea este dacă se mai poate discuta despre echilibrul între viată personală și cea profesională, deoarece granița dintre cele două vieți a dispărut sau este foarte subțire, aproape invizibilă. Oamenii nu mai au la dispoziție spațiul personal, iar acest lucru le cauzează, în timp, probleme nu doar de comunicare, ci și probleme psihice. Iar lipsa unei interacțiuni zilnice și a lucrului în echipă ar putea conduce la un sentiment acut de izolare, de însingurare și de singurătate.
Trebuie specificat faptul că telemunca prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje, iar părerile specialiștilor sunt împărțite în ceea ce privește eficiența telemuncii. Astfel, 35% dintre angajați (potrivit unui studiu realizat de BestJobs pe piața locală) au constatat că sunt mai productivi în această perioadă de muncă obligatorie la domiciliu comparativ cu productivitatea de la job, datorită câștigării timpului cu deplasarea zi de zi spre locul de muncă. Pe de altă parte însă, 13% dintre cei care lucrează de acasă spun însă că sunt mai puțin eficienți, dat fiind faptul că trebuie să se ocupe și de treburile casnice sau să aibă grijă de copii. Interferarea treburilor zilnice, casnice cu cele de muncă conduce la excluderea demarcației dintre viața profesională și cea personală, cu repercusiuni asupra finalizării taskurile pe nici un plan. De asemenea, angajații recunosc că telemunca le-a adus noi probleme legate de comunicare deficitară și de lipsa clarității sarcinilor de serviciu. Din perspectiva companiilor, anul pandemic le-a pus la dispoziție „angajatul ideal” care lucrează 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. Însă, lucrul haotic, fără agenda zilnică, fără pauze și fără a avea la dispoziție timp pentru familie va conduce la reducerea performanțelor în ambele planuri ale existenței indivizilor.
Ca atare, se poate spune că o este nevoie de o abordare dintr-o nouă perspectivă a balanței work-life, respectiv din perspectiva managementului, organizării și comunicării. In acest sens, se impune gestionarea timpului, organizarea spațiului (biroul de acasă și spațiul personal), gestionarea obiectivelor, organizarea agendei de lucru și respectarea ei riguroasă, organizarea muncii (cu respectarea pauzelor). De asemenea, pe termen lung, se poate avea în vedere menținerea telemuncii într-o anumită limită, deoarece programul rigid de muncă era depășit chiar și înainte de pandemia de COVID-19, urmărindu-se în schimb un sistem fundamentat pe sarcinile de realizat și pe nivelul de energie și creativitate al fiecărui angajat în parte.
O privire asupra entităților fizice și juridice relevă existența a cel puțin două categorii pentru care viața a devenit mai complexă și mai greu de gestionat: entitățile fizice care au rămas fără locuri de muncă, din categoria angajaților care sunt în șomaj tehnic, medici, personalul medical din cabinetele stomatologice, entitățile fizice din servicii, care nu mai lucrează sau lucrează puțin, iar o altă categorie o reprezintă entități fizice care lucrează mult mai mult decât înainte de pandemie și care (unele dintre ele) au copii, care fac lecții online, la fel ca și partenerul de viață, iar ei au programul de muncă la fel ca înainte, doar că îl fac de acasă din birou/sufragerie (în cel mai bun caz). In astfel de situații pentru o mai bună reconciliere a vieții profesionale cu viața de familie ar fi fost necesar o infrastructură de îngrijire a copiilor de proximitate așa cum consideră grupul PPE în Documentul de poziție: O Europă socială şi modernă (www.eppgroup.eu). Pentru unii indivizi adaptarea la telemuncă s-a făcut rapid, relativ facil, însă pentru alții lucrurile au devenit tot mai complexe pe măsură ce restricțiile de mișcare și de distanțare fizică s-au reluat. Ceea ce ne conduce la ideea că lucrurile sunt percepute în mod diferit și că este destul de dificil de gestionat toată această situație în care ne-a aruncat pandemia de COVID-19. Unii oameni, debusolați că nu mai au spațiu personal la dispoziție și de faptul că șefii și colegii nu mai respectă limitele, manifestă o creștere a nivelul de anxietate.
Toată lumea este de acord cu faptul că după această perioadă nimic nu va mai fi la fel în nici un domeniu și în nici o dimensiune a realității umane. Oamenii vor rămâne cu sechele, dar puterea de adaptare a naturii umane este enormă. Programul de la 9 la 17 (sau de la 8 la 16) va reprezenta un artefact cultural, deci un produs de care vor beneficia pe viitor doar anumite categorii de entități fizice.
In acest context, se pune cu atât mai pregnant problema echilibrului între viața profesională și cea personală, chiar a delimitării fizice a acestora, dat fiind faptul că „biroul” a invadat „casa”. In context pandemic, deschiderea către nou, către inserția eficientă și eficace a noilor tehnologii digitale în viața noastră, comunicarea, creativitate reprezintă, potrivit grupului PPE, elemente fundamentale pentru realizarea unui echilibru între viața profesională și cea personală (www.eppgroup.eu).
In noiembrie 2020, Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Muncă și de Viață (Eurofound) a publicat un raport privind concluziile celor două sondaje desfășurate când majoritatea statelor membre erau blocate, și una în iulie, când societatea și economiile se deschideau încet. Rezultatele sondajului electronic din prima rundă au reflectat stres emoțional răspândit, îngrijorare financiară și niveluri scăzute de încredere în instituții. Nivelurile de îngrijorare au scăzut oarecum în cea de-a doua rundă, în special în rândul grupurilor de respondenți care au beneficiat de măsurile de sprijin implementate în timpul pandemiei. În același timp, rezultatele subliniază diferențe puternice între țări și între grupurile socio-economice care indică inegalități în creștere. De asemenea, rezultatele confirmă creșterea telemuncii în toate țările în timpul pandemiei COVID-19, iar raportul explorează ce înseamnă acest lucru pentru echilibrul dintre viața profesională și viața personală, pe de o parte și, pe de altă parte, elementele calității locului de muncă. Ca urmare a concluziilor, raportul Eurofound subliniază necesitatea reglementării telemuncii astfel încât angajații să poată avea dreptul legal de a se „deconecta” de la munca de acasă, respectiv de a nu mai răspunde la emailuri sau la telefon după ce programul de lucru s-a terminat.
In acest sens, întrucât dreptul de a se deconecta nu este în prezent consacrat în mod oficial în legislația UE, Parlamentul European (PE) a solicita Comisiei să prezinte un act juridic privind dreptul de a se deconecta. In Propunerea de Rezoluție a PE (4.12.2020) care conține recomandări adresate Comisiei privind dreptul de a se deconecta, susținută de grupul PPE, se specifică faptul că, deși digitalizarea și utilizarea adecvată a instrumentelor digitale au adus numeroase beneficii și avantaje economice și societale angajatorilor și lucrătorilor, acestea au adus, de asemenea, dezavantaje care au generat o serie de provocări etice, juridice și de muncă, printre care estomparea limitelor dintre viața profesională și cea privată. Deși există în legislația UE, confirmată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, două Directive (Directiva 89/391/CEE și Directiva 2003/88/CE) care obligă angajatorii să instituie un sistem care să permită măsurarea duratei timpului de lucru zilnic efectuat de fiecare lucrător și că acest sistem trebuie să fie „obiectiv, fiabil și accesibil” (www.europarl.europa.eu). Propunerea de Rezoluție a PE subliniază faptul că „utilizarea pe scară tot mai largă a instrumentelor digitale în scopuri profesionale a dus la apariția unei culturi de a fi „conectat în permanență” „mereu online” sau „mereu de serviciu”, care poate influența negativ drepturile fundamentale ale lucrătorilor și condițiile de muncă echitabile, inclusiv remunerarea echitabilă, limitarea timpului de lucru, echilibrul dintre viața profesională și cea privată, sănătatea fizică și psihică, securitatea în muncă și starea de bine, precum și egalitatea dintre bărbați și femei” (www.europarl.europa.eu). Mai mult decât atât, utilizarea instrumentelor digitale pe perioade lungi de timp poate cauza reducerea concentrării, precum și o supraîncărcare cognitivă și emoțională.
Ca urmare a solicitării PE, Propunere de Directivă a PE și a Consiliului privind dreptul de a se deconecta, anexă la raportul dezbătut miercuri 20.01.2021 și votat joi, 21.01.2021, evidențiază faptul că dacă sunt utilizate în mod corespunzător instrumentele digitale pot contribui la îmbunătățirea echilibrului dintre viața profesională și cea privată a lucrătorilor, permițându-le o mai mare flexibilitate în organizarea vieții lor private. Grupul PPE considerând că era digitală contribuie la îmbunătățirea vieții cetățenilor UE (www.eppgroup.eu).
Totuși, utilizarea instrumentelor digitale în scopuri profesionale poate avea și efecte negative, cum ar fi un program de lucru prelungit, o muncă mai intensă, estomparea limitelor dintre timpul de lucru și timpul liber, perturbarea vieții private a angajaților, presiune și stres în permanență. Toate acestea cu impact negativ asupra sănătății fizice și psihice și a stării de bine a angajaților, manifestat sub formă de afecțiuni psihosociale sau alte boli profesionale (anxietate, depresie, epuizare, stres, tulburări de somn și afecțiuni musculo-scheletice).
Potrivit Propunerii de Directivă a PE şi a Consiliului privind dreptul de a se deconecta, acest drept se referă la dreptul lucrătorilor de a nu desfășura activități profesionale sau de a nu efectua comunicări în afara timpului de lucru prin intermediul unor instrumente digitale, fără a risca nicio consecință negativă, cum ar fi concedierea sau alte represalii. Iar angajatorii nu ar trebui să le ceară lucrătorilor să lucreze în afara timpului de lucru şi să promoveze o cultură a muncii în care angajaţii sunt „mereu disponibili” (www.europarl.europa.eu).
Trebuie precizat faptul că unele state membre UE au luat deja măsuri pentru a reglementa dreptul de a se deconecta al lucrătorilor care utilizează instrumente digitale în scopuri profesionale: Franța începând cu ianuarie 2017, Belgia din martie 2018 (www.lesoir.be). In timp ce alte state membre promovează utilizarea instrumentelor digitale în scopuri profesionale fără a aborda în mod specific riscurile, un al treilea grup de state membre aplică legislația generală la utilizarea instrumentelor digitale, iar un al patrulea grup de state membre nu are legislație specifică în acest domeniu. Astfel că prezenta acțiunea la nivelul UE în acest domeniu al reglementării deconectării ar urma să prevadă cerințe minime pentru a-i proteja pe toți lucrătorii comunitari care utilizează instrumente digitale în scopuri profesionale. Măsura legislativă ar permite entităților fizice și juridice să beneficieze de manifestarea unui echilibru dintre viața profesională și cea privată a angajaților, cu impact pozitiv asupra productivității indivizilor și companiilor. Este vorba despre asigurarea respectării timpilor de odihnă și a vieții personale și de familie a angajaților.
