Ziua Internetului: Ziua Invenției de recuperare a Speranței în vremuri pandemice

Manoela Popescu

Începând cu anul 2005, Ziua Internațională a Internetului este sărbătorită în toată lumea, în fiecare an, pe 29 octombrie. Ziua Internațională a Internetului a fost celebrată pentru a comemora o zi importantă din istoria telecomunicațiilor și a tehnologiei. In noiembrie 2005, după desfășurarea summit-ului Societății Informaționale, în Tunis, s-a avansat Națiunilor Unite propunerea de instituire la 29 octombrie a Zilei mondiale a Societății Informaționale, care a devenit apoi Ziua Internațională a Internetului (www.itu.int). Ca atare, începând cu data de 29 octombrie 2005, în fiecare an, este sărbătorită aniversarea evenimentului de trimitere a primului mesaj electronic care a fost transferat de la un computer la altul în 1969. Data aleasă celebrează efortul comun depus de cei care au contribuit la realizarea spațiului virtual și atrage atenția, totodată, asupra muncii celor din domeniul tehnologiei informaționale pentru îmbunătățirea serviciilor furnizate prin acest tip de conexiune (care a însemnat îmbunătățirea serviciilor folosite de oameni în viața de zi cu zi).

De asemenea, marcarea acestei zile internaționale atrage atenția și asupra posibilităților oferite de noile tehnologii pentru îmbunătățirea standardelor de viață printr-o mai bună înțelegere a tehnologiei și a funcțiilor sale. Asociația Utilizatorilor de Internet promovând sărbătorirea Zilei Internaționale a Internetului. Mai mult decât atât, această zi reprezintă prilejul nu doar de a sărbători oamenii care au contribuit la construirea Internetului, ci este un moment bun de reflecție asupra modurilor în care această invenție ne-a schimbat viața pentru totdeauna.

Internetul este peste tot, poate fi accesat de oriunde, micșorând lume la un click distanță. Oamenii pot face conferințe video din întreaga lume, iar informațiile sunt stocate și transmise la tarife incredibile între computere, prieteni și familie. Si totul a început cu Leonard Kleinrock și cu ideea de a conecta două computere aflate la distanță: unul în cadrul departamentului de informatică de la UCLA, celălalt la laboratorul de calculatoare de la Stanford, pe data de 29 octombrie 1969 (la doar câteva luni după ce Neil Armstrong a făcut primii pași pe Lună). Lucrând la ARPANET (Advanced Research Projects Agency Network), o rețea finanțată de Departamentul de Apărare al SUA care conecta patru terminale independente instalate la ULCA, Stanford, Universitatea din California-Santa Barbara și Universitatea din Utah, Charley Kline, care lucra sub supravegherea profesorului Leonard Kleinrock, a încercat să transmită un mesaj de pe computerul găzduit de UCLA către Bill Duvall la Stanford Research Institute. Astfel că Leonard Kleinrock, Charley Kline și Bill Duvall au fost creatorii primei conexiuni la Internet.

Istoria Internetului amintește de cele două litere ale alfabetului trimise de Kleinrock „L” și „O” din cuvântul „login” înainte de prăbușirea conexiunii dintre cele două terminale (www.theinternetday.com/). Apoi, în 1989, mulțumită reușitelor cercetătorului britanic Tim Barners-Lee care a realizat limbajul pentru realizarea paginilor de internet, denumit HTML – ”hypertext markup language” și protocolul de comunicație destinat transferului de informație criptată – HTTP – ”Hypertext transfer protocol”, a devenit posibil ”world wide web”, în mod oficial, pe 6 august 1991. Până în 1990 puțini oameni au auzit de Internet, deoarece rețeaua era folosită pentru transmiterea de informați și se limita la universități, agenții guvernamentale și anumite segmente ale comunității științifice, primele tranzacții online apărând două decenii mai târziu. Sistemul de operare Windows 95 a permis accesul Internetului în casele oamenilor, datorită introducerii pachetului Internet Explorer, browser-ul care oferea acces la Internet. În anii 2000, aproape jumătate din locuințele din Statele Unite ale Americii aveau calculatoare personale. In perioada 1996-2008 numărul site-urilor de Internet a explodat, de la 100.000 la peste 162 de milioane, mai ales datorită învățării modului în care poate fi folosit Internetul pentru conectarea întregii lumi. Succesul înregistrat de magazinele online precum Amazon.com și Ebay.com a însemnat apariția unor noi platforme de afaceri similare, ceea ce a dus la explozia domeniului ”.com”. Dezvoltarea Internetului l-a determinat pe fostul șef de la Google din perioada 2001-2011 (Eric Schmidt) să afirme că până în 2020 aproape fiecare locuitor al planetei poate fi conectat la internet (www.theinternetday.com). Ca atare, în prezent, Internetul este o rețea globală, accesibilă publicului, de rețele de calculatoare interconectate care transmit date prin comutare de pachete, utilizând IP standard (Internet Protocol). Acum Internetul a devenit una dintre cele mai importante aspecte ale vieții noastre (www.calendarlabs.com). In țara noastră Ziua Internațională a Internetului a fost sărbătorită pentru prima dată în 1999, iar primul domeniu „.ro” a fost alocat unui computer din cadrul Institutului pentru Cercetări în Informatică (ziarulunirea.ro).

In contextul pandemiei de COVID-19, astăzi, 29 octombrie 2020, sărbătorim cea mai importantă invenție din istoria omenirii. De ce este cea mai importantă invenție a omenirii? Deoarece este cea care ne oferă speranța supraviețuirii și regrupării în fața unui inamic invizibil, dar puternic distrugător, care a provocat haos, frică, distrugere a structurilor, dar și a spiritului. Evident, această invenție nu ar fi fost posibilă fără existența altor invenții minunate ale omenirii, însă Internetul este invenția cu cel mai mare impact asupra tuturor entităților, proceselor, structurilor, activităților. Acum, în contextul creat de criza pandemică, nu am putea găsi o altă invenție care să aibă o mai mare importanță în lupta împotriva virusului ucigaș, în eforturile de supraviețuire socio-economică a entităților sau în implementarea planurilor de redresare economică.

Ziua Internetului este celebrată în acest an la o zi distanță după ce mai multe țări au decis să avanseze noi restricții pentru limitarea răspândirii virusului. Astfel, spre exemplu, guvernul federal german anunță restricții drastice în vederea controlării creșterii masive a numărului de infecții cu COVID-19: închiderea centrelor de recreere și a restaurantelor, interzicerea spectacolelor de divertisment, limitarea ​​contactului public și a petrecerilor în locurile publice. Aceste măsuri sunt rezultatele unei propuneri de rezoluție din partea guvernului federal pentru videoconferința cancelarului Angela Merkel (CDU) cu prim-miniștrii landurilor de pe 28 octombrie a.c.. Măsurile sunt preconizate să intre în vigoare în toată Germania începând cu 2 noiembrie a.c. și vor rămâne în vigoare până la sfârșitul lunii (www.deutschland.de). De altfel, pe 27 octombrie, din cauza pandemiei de COVID-19 orașul Nürnberg a anunțat anularea celebrei Piețe de Crăciun, după ce mai multe orașe deja își anulaseră piețele de Crăciun (Düsseldorf, Köln, Erfurt, Freiburg sau Frankfurt, Berlin). In Franța, potrivit Elysee, perspectiva de izolare amânată de la începutul anului școlar a devenit realitate pe măsură ce COVID-19 explodează 33.000 de noi cazuri și 523 de decese în 24 de ore (27.10.2020), record al lunii aprilie. Aseară, președintele Franței, Emmanuel Macron, a prezentat noile măsuri esențiale pentru supraviețuirea entităților pe care guvernul le-a pregătit (www.lemonde.fr). Cum există temerea că acest nou val va dura câteva săptămâni, guvernele încearcă să găsească mijloacele pentru a menține o aparență de viață economică, iar invenția care le poate oferi găsirea de soluții este Internetul. Acesta deja a permis salvarea de vieți și de afaceri, oferind celor mai variate domenii de activitatea posibilitatea de supraviețuire și, de ce nu, chiar de dezvoltare. Astăzi, tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) nu mai reprezintă un sector specific, ci reprezintă fundamentul tuturor sistemelor economice inovatoare moderne. In context pandemic omenirea a beneficiat de oportunitățile oferite de Internet, indiferent de denumire: telemedicină, telemuncă, teleasigurare, telealegeri, biblioteci și muzee virtuale, e-Learning, e-Teaching etc.. Mai mult decât atât, alte domenii de activitate care, la prima vedere, nu s-ar fi putut desfășura prin intermediul Internetului au surprins mapamondul prin modul de adaptare la anul COVID-19. Astfel, spre exemplu, lumea modei și a cinematografiei a fost salvată de Internet. Directorul artistic de la Dior (italianul Maria Grazia Chuiri), după finalizarea colecției de croazieră 2020-2021, la o conferință live cu peste 500 de invitați conectați, a spus că a devenit „mai digital”, lucrând în Zoom (www.lecho.be). Internetul a facilitat accesul indivizilor la informații, la muncă, la cultură, la resursele de învățare nelimitate, la refugii împotriva sentimentului de singurătate. In vremuri normale, pentru grupul PPE Internetul permite pensionarilor, tinerilor, șomerilor, studenților sau angajaților aflați în situații precare să-și găsească un loc de muncă sau să-și completeze veniturile (Anne Sander, în cadrul dezbaterii cu privire la Platformele online și piața unică digitală). De asemenea, potrivit grupului PPE, Internetul permite și trebuie utilizat pentru: analiza datelor și a instrumentelor de supercalcul în vederea analizei datele necesare combaterii răspândirii COVID-19; „crearea unei platforme a UE pentru datele provenite din cercetare și a unui centru de date al UE pentru coordonarea în situații de urgență”; dezvoltarea unei „platforme europene de învățământ online, pentru ca școlile și universitățile să se asigure că toți elevii și studenții din statele membre au acces la instrumente educaționale de calitate” (președintele grupului PPE, Manfred Weber, și Esteban González Ponce în Propunerea de rezoluție referitoare la acțiunea UE de combatere a pandemiei de COVID-19 și a consecințelor acesteia).

Internetul contribuie la limitarea răspândirii virusului prin intermediul aplicațiilor de depistare a persoanelor de contact și de avertizare. Comisia Europeană, în vederea valorificării potențialului aplicațiilor de depistare a „contacţilor” și de avertizare în vederea ruperii lanțului de infectare cu COVID-19 la nivel transfrontalier și a salva vieți, a instituit la nivelul întregii UE un sistem „gateway” (care să asigure interoperabilitatea). Acest sistem a  intrat în funcțiune pe 19 octombrie 2020, iar primele aplicații conectate sunt Corona-Warn-App din Germania, COVID tracker din Irlanda și Immuni din Italia. Aplicațiile au fost descărcate de aproximativ 30 de milioane de persoane. De asemenea, după conectarea în această săptămână a aplicațiilor din Cehia, Danemarca, Letonia și Spania, urmează să fie conectate la sistem și alte aplicații naționale în luna noiembrie.

Criza socio-economică generată de pandemia de COVID-19 oferă oportunitatea de dezvoltare a noi modele de afaceri care sunt fundamentate pe Internet și pe tehnologiile erei digitale. Platformele de cumpărături online au înregistrat profituri record. În primul trimestru al anului 2020, profiturile platformei online Zalando au crescut cu 10,6%, cu mult peste așteptări. Concurentul său de lux, Farfetch, a câștigat 500.000 de clienți noi. În al doilea trimestru al anului 2020, a generat cu 48% mai multe vânzări decât în ​​aceeași perioadă a anului trecut, pentru un total de 308,2 milioane de EUR (www.lecho.be).

Anul acesta Ziua Internațională a Internetului este un proiect on-line care germinează din societate în societate și pentru societate. Proiectul Zilei internaționale a Internetului este deschis tuturor și oricui, la fel ca accesul la Internet care este deschis și gratuit pentru toată lumea. Ziua Internațională a Internetului sărbătorește astfel această mare fervoare democratică care, în esență, este legată de această idee de eliberare, unde tuturor li se oferă oportunități egale și un avantaj egal de a partaja serviciile, care conectează lumea între ele. Ziua Internațională a Internetului înainte de toate trebuie celebrată prin vizitarea site-ului original pentru a conștientiza ce înseamnă pentru omenire existența acestei rețele mondiale, care ne conectează la trilioane de site-uri web create de miliarde de utilizatori (www.daysoftheyear.com). Întrebarea care trebuie să fie în mintea noastră în această zi este: Îmi pot imagina o lume fără Internet? Supraviețuirea și construirea unei Europe prospere și sociale depinde de noi toți și putem reuși cu speranța dată de invenția care ne apropie, chiar și în condițiile unei distanțări fizice: Internetul.

 

 

 

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email
Share on print
Print

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top