Manoela Popescu
Într-o lume globalizată şi digitalizată, din ce în ce mai interconectată, migrația reprezintă o realitate, pe care nici o țară nu o poate aborda de una singură. Prin urmare, este necesar să se găsească soluții globale și să se partajeze responsabilitatea la scară mondială, pe baza unei cooperări internaționale.
Se poate spune că, în ultimii ani, atât în Europa, cât şi în restul lumii migrația a devenit un subiect intens dezbătut şi politizat, cu valențe sociale, psihologice şi economice. Politizarea migrației a fost evidențiată de o serie de evoluții cu privire mai ales la teama țărilor occidentale de un aflux de mase de migranţi din țările foste comuniste, precum și a statelor membre ale Uniunii Europene de o invazie de cetățeni din noul stat membru UE (la fiecare nouă extindere a UE). La aceste temeri se adaugă focarele reînnoite de xenofobie din mai multe țări africane (care acuză migranții de crizele interne) sau de focarele de xenofobie şi discriminare din țările occidentale, care acuză migranții de crizele economice, sociale şi de sănătate.
Pe de altă parte, exploatarea problematicii migrației de către unii politicieni pentru a câștiga capital electoral generează şi mai multe controverse şi confuzii în ceea ce privește fenomenul migraţionist. Aceasta deoarece migrația este o componentă esențială şi inevitabilă a vieții socio-economice a fiecărui stat şi că migrația ordonată şi bine gestionată poate fi benefică atât pentru persoane fizice şi societăți, cât şi pentru factorii de decizie. De asemenea, migrația reprezintă un factor important al evoluției societății europene contemporane, cu multiple beneficii: facilitarea integrării economice şi a dialogului inter-cultural la nivel global şi regional; asigurarea necesarului de forță de muncă în statele dezvoltate şi o mai bună utilizare a forței de muncă din statele de proveniență; generarea unor transferuri de fluxuri bănești către statele mai puțin dezvoltate; facilitarea transferurilor de cunoștințe şi tehnologie către țările de proveniență ale migranţilor, după repatrierea acestora. Desigur, migrația are însă şi un cost referitor la integrarea migranţilor, combaterea şi prevenirea imigrației ilegale, precum şi la controlul frontierelor externe pentru care Uniunea Europeană depune eforturi considerabile. De aceea, gestionarea eficientă a migrației trebuie să înceapă cu o înțelegere globală a acestui fenomen multidimensional.
In acest sens, UE s-a angajat într-un proces de reformă, menit să reconstruiască politicile Uniunii legate de azil și migrație pe baza a patru piloni: reducerea stimulentelor pentru migrația neregulamentară prin abordarea cauzelor sale fundamentale, prin îmbunătățirea proceselor de returnare și destructurarea rețelelor de introducere ilegală și de trafic de persoane; salvarea vieților și securizarea frontierelor externe; stabilirea unei politici UE solide în domeniul azilului și oferirea mai multor căi legale pentru solicitanții de azil și a unor canale legale mai eficiente pentru migranții regulamentari.
Însă, se știe deja faptul că anul 2015 a relevat o serie de deficiențe și de diferențe în politicile statelor europene privind azilul, frontierele externe și migrația. Ca răspuns la aceste mișcări mari de refugiați, Adunarea Generală Națiunilor Unite a adoptat Declarația de la New York pentru Refugiați și Migranţi la 19 septembrie 2016 (ec.europa.eu). În Declarație, statele membre au reafirmat necesitatea protejării drepturilor omului tuturor refugiaților și migranţilor, indiferent de statutul lor. În plus, Declarația conține un set de angajamente care se aplică atât refugiaților, cât și altor migranţi, precum și seturi separate de angajamente pentru refugiați și pentru migranţi. De asemenea, declarația solicita dezvoltarea a două pacte globale, ambele urmând a fi adoptate în 2018. Întrucât o propunere a Pactului pentru refugiați a fost dezvoltată sub auspiciile Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), aceasta a fost prezentată în 2018 pentru examinare de către statele membre (dezvoltarea pactului pentru migrație fiind condusă de Adunarea Generală). In consecință, în cadrul Conferinței interguvernamentale de la Marrakesh, Maroc, care a avut loc în perioada 10-11 decembrie 2018 a fost adoptat Pactului global privind migrația. Astfel că, pactul global privind migrația, rezultat al unui proces cuprinzător de discuții și negocieri lansate între toate statele membre ale Organizației Națiunilor Unite, vizează promovarea cooperării internaționale prin definirea unor principii directoare și prin furnizarea unui cadru de politici multilaterale. Pactul global pentru asigurarea unei migrații legale, desfășurate în condiții de siguranță și de ordine furnizează primul cadru de cooperare internațional și fără forță juridică obligatorie privind migrația, prezentând 233 de obiective concrete pentru o migrație sigură, ordonată și regulamentară, ca puncte de reper pentru state în ceea ce privește aplicarea politicilor lor naționale în materie de migrație. Aplicarea Pactului global privind migrația se întemeiază pe zece principii precum universalitatea drepturilor omului, suveranitatea națională și caracterul neobligatoriu din punct de vedere juridic al pactului.
Cum pactul global nu este un acord internațional, nu are nici un efect juridic asupra sistemelor juridice naționale, nu generează nici o obligație şi nu are niciun impact asupra repartizării competențelor între Uniunea Europeană și statele sale membre.
Categoric, UE trebuie să dezvolte o politică europeană cuprinzătoare în domeniul migraţiei. Gestionarea migrației de către UE este dispersată în numeroase instrumente juridice și politice. Până acum politica UE în domeniul migraţiei s-a bazat în mare măsură pe Agenda europeană privind migrația. Acțiunea UE în acest domeniu constă în propunerea și aplicarea unor măsuri imediate și pe termen mai lung, axate pe dimensiunea internă și externă a politicii sale în domeniul migrației și pe frontierele externe ale UE. In ceea ce priveşte obiectivul politicii Uniunii în domeniul gestionării frontierelor externe acesta este de a dezvolta și a pune în aplicare gestionarea europeană integrată a frontierelor la nivel național și la nivelul Uniunii. Se cunoaşte faptul că Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) are drept scop o gestionare europeană integrată a frontierelor externe, în vederea gestionării frontierelor respective într-un mod eficient și cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale, precum și pentru a spori eficiența politicii Uniunii în materie de returnare. Gestionarea europeană integrată a frontierelor este esențială pentru îmbunătățirea gestionării migrației.
Conform Raportului global al migrației 2020, în 2019 au existat în lume aproximativ 272 de milioane de migranţi internaționali, ceea ce echivalează cu 3,5% din populația globală. În 2019, majoritatea migranţilor internaționali (aproximativ 74%) erau în vârstă de muncă (20 până la 64 de ani), cu o ușoară scădere a migranţilor cu vârsta mai mică de 20 de ani din 2000 până în 2019 (de la 16,4% la 14%) și pondere constantă (aproximativ 12%) a migranţilor internaționali cu vârsta de 65 de ani și peste de la nivelul anului 2000. In top 20 de țări de origini pentru migranţi, România ocupa în 2019 locul 18, primele 10 poziții fiind ocupate de următoarele țări: India, Mexic, China, Federația Rusă, Republica Araba Siriana,, Bangladesh, Pakistan, Ucraina, Filipine şi Afganistan (www.iom.int).
In 2019 existau în Europa peste 82 de milioane de migranţi internaționali, o creștere de aproape 10% față de nivelul migranţilor din 2015, când 75 de milioane de migranţi internaționali locuiau în statele europene. Din cele 82 de milioane de migranţi, 42 de milioane sunt europeni, care locuiau în altă parte în Europa decât în țara lor de origine. Din 2015 până în 2019, populația migranţilor non-europeni din Europa a crescut de la peste 35 de milioane la aproximativ 38 de milioane. In 2019, cu peste 13 milioane de migranţi, Germania avea cea mai mare populație născută în străinătate din orice țară din Europa. Numărul imigranților din Germania a crescut cu aproape 3 milioane între 2015 și 2019.
In ceea ce privește migranții prezenți ilegal în UE, în 2015 erau 2,2 milioane de persoane pentru ca, în 2019, numărul să scadă la puțin peste 650.000 de persoane.
La nivelul UE, în 2019, conform datelor publicate la 26 februarie 2020 de Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO) au existat 714.200 de cereri de protecție internațională în UE plus Norvegia și Elveția, ceea ce reprezintă 13% mai mult decât cele 634.700 de cereri primite în 2018. În anii precedenți, au existat 728.470 de cereri în 2017 și aproape 1,3 milioane în 2016 (ec.europa.eu). La nivelul anului 2019 țările UE au acordat protecție pentru 295.800 de solicitanți de azil, în scădere față de nivelul solicitărilor de azil din 2018 de 333.400 de cereri, care a fost cu aproape 40% mai mică decât în 2017 (533.000 de cereri de azil). Aproape unul din trei solicitanți de azil (27%) provin din Siria, în timp ce 14% de persoanele solicitante de azil în UE provin din Afganistan și 13% dintre acestea vin din Venezuela. In anul 2019 numărul solicitanților de azil a crescut de aproape 40 de ori în 2019 comparativ cu 2018. In 2019, Germania a oferit protecție internațională la 71% din cei 78.600 de sirieni care au solicitat azil în UE.
Referitor la situația în Mediterană, Agenția Europeană de Pază de Frontieră și de Coastă (care colectează date despre treceri ilegale ale frontierelor externe ale UE înregistrate de autoritățile naționale) releva faptul că în 2015 și 2016 au fost detectate peste 2,3 milioane de treceri ilegale. Însă, în 2019, numărul total de treceri ilegale de frontieră în UE a scăzut la 141.846, cel mai scăzut nivel din 2013 și o scădere de 5% față de 2018. În 2019, 735.835 de persoane au primit refuzul intrării la frontierele externe ale UE. În prima jumătate a anului 2020, 23.288 de persoane și-au riscat viața ajungând pe mare pe Europa, în jur de 248 fiind gata să se înece în demersul lor de supraviețuire. Peste 120.000 de oameni au ajuns pe mare spre Europa în 2019, comparativ cu peste un milion de oameni în 2015. Ruta Mediterană a rămas însă o cale mortală pentru unii migranţi. Astfel, în 2019, 1.319 de indivizi au fost declarați morți sau dispăruți, comparativ cu 2.2771 în 2018 și 3.139 în 2017.
Rapoartele Comisiei şi ale Frontex, precum şi datele Eurostat relevă faptul că imigrația continuă să fie o problemă controversată în Europa și rămâne în topul agendei politice din întreaga regiune. În timp ce dezbaterile echilibrate pe această temă nu sunt absente, retorica politică și discursul public asupra migrației au fost uneori dominate de sentimente anti-imigranți. În cursul anului 2017 și 2018, grupurile de extremă dreaptă din Europa au promovat mituri sau „știri false” despre migrație. Acest lucru a fost cel mai evident în campaniile online coordonate împotriva Pactului Global pentru Migrație de către activiștii de extremă dreapta, inclusiv prin intermediul mass-media, petiții online și videoclipuri. Campaniile negative au jucat un rol semnificativ în generarea reacției împotriva Pactului Global pentru Migrație în mai multe țări europene, determinând unele guverne să se retragă din pactul privind migrația. Atitudinile generale față de imigrație rămân, de asemenea, polarizate, în timp ce retorica politică negativă împotriva imigrației continuă să ia în centrul mai multor alegeri naționale din întreaga Europă. Ca atare, grupul PPE solicita Comisiei Europene să completeze sistemul de azil comun al UE existent cu un mecanism cu caracter juridic obligatoriu de distribuire a solicitanților de azil, odată ce un anumit prag este atins într-un stat membru. Implementarea unui astfel de mecanism având la bază criterii precum: mărimea, populația, situația economică, numărul de migranţi deja găzduiți de către respectivul stat membru.
Un sondaj realizat de Comisia Europeană din 2018 a arătat că patru din zece europeni consideră imigrația ca fiind mai mult o problemă decât o oportunitate. Într-un sondaj separat realizat în 10 țări ale UE de Centrul de Cercetare Pew, mai mult de jumătate au spus că vor mai puțini imigranți în țările lor.
De aceea, mai ales în contextul crizei globale prezente, din perspectiva grupului PPE, politică UE privind migrația trebuie să se fundamenteze pe principiul solidarității şi responsabilității şi să țină cont atât de nevoile țărilor UE, cât şi de cele ale migranţilor. Pactul european privind imigraţia şi azilul constituie o etapă importantă în dezvoltarea unei politici comune. Pentru a se asigura o gestionare eficientă a implicaţiilor migraţiei, Europa are nevoie de o politică flexibilă, capabilă să răspundă priorităţilor şi necesităţilor statelor membre şi care să permită migranţilor să îşi valorifice potenţialul la maxim.
In consecinţă, pentru a depăși blocajele care au paralizat reforma Sistemului european comun de azil (CEAS), Comisia Europeană a propus un nou pact privind migrația și azilul care acoperă toate elementele necesare pentru o abordare europeană cuprinzătoare în domeniul migrației, în încercarea de consolidarea încrederii şi găsirea unui nou echilibru între responsabilitate şi solidaritate. Acest pact privind migrația și azilul se vrea a remodela fundamental procedurile internaționale de protecție și returnare.
În urma incendiului din lagărul Moria din Grecia și la zece luni de la înființare, noua Comisie Europeană, prezidată de Ursula von der Leyen, a prezentat, pe 23 septembrie 2020, sub forma unei comunicări, noul său „pact” privind imigrația și azilul. Ambiție afișată de către Comisie fiind restabilirea unei anumite coerențe a politicii Uniunii Europene în acest domeniu și consolidarea coeziunii dintre statele sale membre. Abordarea este menită să fie cuprinzătoare și trebuie să implice în special crearea unui nou cadru european pentru gestionarea migrației și a azilului în care Uniunea și statele sale membre sunt invitate să avanseze împreună pe toate fronturile (www.editions-legislatives.fr).
Noul pact stabilește proceduri îmbunătățite și mai rapide în cadrul sistemului de azil și migrație și asigură echilibrul între principiile partajării echitabile a responsabilității și solidarității. Acesta este esențial pentru restabilirea încrederii între statele membre și în capacitatea Uniunii Europene de a gestiona migrația. Discuțiile generate de propunerea Comisiei referitoare la noul pact privind migrația şi azilul sunt de substanță, dat fiind faptul că grupurile politice se întreabă dacă acesta va aduce schimbări reale în domeniul migrației. Unele grupuri politice solicită relocarea obligatorie a refugiaților, altele se manifestă pentru o mai mare fermitate la sosirile neregulate. Primele dezbateri privind propunerea Comisiei au suscitat opinii neutre sau pozitive ale grupurilor politice din Parlamentul European, care au considerat pactul privind migrația şi azilul drept „un pas în direcția corectă” pentru a ajuta țările din prima linie, iar alții au recunoscut că aceasta ar putea fi singura cale de urmat, având în vedere poziția mai multor state membre. Toate grupurile politice au cerut însă clarificări cu privire la aplicarea pe teren a acestor propuneri ale Comisiei.
