de Mihnea-Vlad Zigarov
In ultimele doua saptamani am putut remarca o interesanta schimbare in felul in care media internationala abordeaza raspunsul Chinei la pandemia ce a originat pe teritoriul sau. Vocile razlete si timide ale celor ce cu acum patru sau sase saptamani trageau semnale de alarma asupra masurilor guvernului chinez (sau lipsei timpurii a acestora) au devenit mai increzatoare si rezoneaza din ce in ce mai mult cu publicul cititor, gratie noilor informatii si analize aparute pe piata.
Cele mai numeroase abordari recente provin din presa occidentala si de la institute de cercetare din America de Nord si Europa. Deosebit de utila insa ar fi si o abordare venita tot din zona Asiei, din imediata vecinatate a Chinei. De foarte multe ori, acest tip de analiza contribuie in mod esential la intelegerea fenomenelor si rotunjeste prin expertiza specifica si regionala abordarea globala.
Un astfel de caz este articolul redat mai jos in aceasta postare.
Autorul sau, Dr. Samir Saran, este presedinte al Observer Research Foundation – unul din principalele think-tank-uri ale Indiei si printre cele mai reputate din Asia.
In raportul sau, Dr. Saran face o analiza critica a actiunilor guvernului chinez din ultimele luni. El reaminteste cititorilor ca Xi Zinping, inca de la preluare mandatului, a propus o politica agresiva de expansiune economica si de propagare a propriului model politic; pe parcursul acestui plan multianual, cenzura si manipularea faptelor a fost des intalnita, pe plan politic, economic si social. Pana anul trecut, aceste abordari nu au creat impact major la nivel mondial, ci mai mult in plan intern si regional, in tarile si zonele considerate de China drept ‘esentiale’ pentru interesele sale.
Analizand reactiile coducerii chineze din decembrie incoace, devine evident ca aceste directii nu vor fi incetinite sau limitate in era Coronavirusului ci, din contra, accelerate si extinse. Dr. Saran aminteste ca jocul de dominare al marilor centre de putere nu a fost suspendat odata cu aceasta criza; China, datorita sistemului sau centralizat si netransparent, nu intampina inertie in a se manifesta in spatiul international (daca si reactia sa initiala la propagarea virusului ar fi fost la fel de rapida, am fi fost poate intr-o situatie mai usoara la nivel global). Prin aceste reactii, China incearca sa mute dezbaterea de la propria sa culpa (criza fiind generata pe teritoriul sau le finele anului trecut) catre alte subiecte cum ar fi dezinformare cu privire la originea virusului sau la contributiile sale umanitare la efortul medical al unor state (chiar insistand, prin inalti demnitari, ca virusul ar fi fost importat in Wuhan de catre armata SUA).
China este astazi unul din principalii jucatori ai planetei; prin productia interna de bunuri si prin lanturile sale globale de aprovizionare, domina economia mondiala dintr-un invidiabil loc doi. Dar, se intreaba Dr. Saran, toata aceasta putere si conectivitate fac din China un actor responsabil, care joaca dupa regulile sistemului international? Poate fi China un partener de incredere de acum inainte, daca aruncam o privire de ansamblu asupra atitudinilor si metodelor sale ? Cum anume se va manifesta cand puterile sale de hegemon vor fi si mai mult intarite, daca in astfel de momente, cand deplina cooperare si solidaritate sunt imperative, se manifesta cu iresponsabilitate?
Un raspuns poate fi gasit in relatia Chinei cu statele vecine, care simt presiunile constante ale colosului cu care se invecineaza. In plina pandemie Beijingul a avertizat unele state din Asia de Sud-Est ca decizii nationale, suverane, ce pot afecta interesele chineze nu vor fi usor tolerate (precum inchiderea granitelor cu RPC – un lucru de altfel esential in pandemie). Ce ne face sa credem ca nu va avea acelasi tip de abordare in curand si cu alte state? State din Africa si America Latina simt deja consecintele acestor legaturi prea stranse cu RPC. Suntem pregatiti si dornici sa incepem acest deceniu sub indrumarea unui hegemon amoral si iresponsabil in relatie cu comunitatea internationala?
DR. SAMIR SARAN – ‘COVID-19: O PANDEMIE “MADE IN CHINA”’
Traducere: Mihnea-Vlad Zigarov
Din momentul în care a preluat funcția de secretar general al Partidului Comunist Chinez (PCC), Xi Jinping a anunțat în mod repetat intenția ‘Regatului Mijlociu’ de a ocupa o poziție de influență globală până la jumătatea secolului. În ultimii opt ani, China s-a erijat constant în poziții de conducere în instituțiile internaționale, și-a extins controlul asupra lanțurilor de aprovizionare globale și a animat conflicte geopolitice, mai vechi sau mai noi. Izbucnirea noului coronavirus în Wuhan și răspunsul intern și internațional al Chinei la această pandemie a obligat lumea să se confrunte cu realități sumbre, gestionate de elitele conducătoare de la Beijing.
Cercetările ne indică faptul că, dacă China ar fi luat măsuri proactive în decembrie 2019 pentru a limita și a suprima pandemia, numărul cazurilor # Covid19 ar fi putut fi redus cu până la 95%. Știm acum că s-a întâmplat exact contrariul: autoritățile locale și centrale din China au suprimat informațiile despre focar, chiar distrugând dovezi referitoare la virus cândva în decembrie. Cenzorii oficiali au eliminat de pe social media postările medicilor specialiști chinezi ce avertizau despre o nouă boală „asemănătoare cu SARS”. Chiar și la jumătatea lunii ianuarie, deși erau la curent cu situatia aceasta de cel puțin o lună, autoritățile chineze au negat dovezile cu privire la transmiterea comunitară a virusului, permițând desfășurarea sărbătorilor de Anul Nou Lunar.
Întrucât este un regim politic centrat pe inviolabilitatea absolută a Partidului Comunist, reacția internă a Chinei nu ar trebui să surprindă pe nimeni. În multe privințe, răspunsul internațional al PCC reflectă idiosincrasiile politicii sale interne. China a întârziat să notifice Organizatia Mondială a Sănătății (OMS) și să îi permită acesteia să inspecteze situația din Wuhan; a furnizat către comunitatea internațională informații esențiale referitoare la genetica virusului abia la o săptămână după ce a acestea au fost izolate în laborator; a permis ca milioane de locuitori din Wuhan să părăsească orașul fără a fi verificați, mulți dintre ei călătorind apoi în întreaga lume. Țările care au primit o mare parte din traficul acesta se confruntă acum cu nenumărate cazuri pozitive si decese ce puteau fi evitate.
Acum cunoaștem cu siguranță faptul că China era conștientă de amploarea crizei de sănătate: în primele zile ce au urmat izbucnirii epidemiei, secretarul general Xi lipsea în mod evident din știrile presei de stat, în ciuda rapoartelor conform cărora s-a fi adresat Partidului despre focar la începutul lunii ianuarie. Acest fapt a fost cauzat de incertitudinile din jurul actiunilor de limitare a răspândirii virusului. Xi a devenit punctul central al acestor eforturi abia în urma vizitei sale tardive în Wuhan, atunci când PCC era deja încrezător că are situația sub control.
În consecință, China a operat în mediul internațional o schimbare de directie. Tema predominantă în mass-media de la Beijing, controlată de stat, devenise „China a câștigat timp comunității internaționale pentru a reacționa” – o afirmație care încerca să abată atenția de la eșecurile de gestiune ale PCC. Oficialii chinezi păreau să fie angajați într-o campanie de dezinformare autorizată și concertată, numeroși diplomați și însuși purtătorul de cuvânt al MAE luând parte la ‘ofensivă’. Acesta din urmă a pretins, într-o declarație ridicolă, că armata americană poartă responsabilitatea diseminării virusului în Wuhan.
Colosala forță industrială a Beijing-ului și controlul său asupra lanțurilor critice de aprovizionare, inclusiv a celor medicale, au adăugat un element geo-economic pandemiei. China s-a mobilizat din răsputeri pentru a fi percepută drept furnizor de bunuri publice esențiale atunci când alte state puternice păreau incapabile. Experiența ne arată că ajutorul oferit de China nu este unul dezinteresat, el depinzând foarte mult de anumite criterii precise, stabilite de Beijing. Principalele ar fi limitarea criticilor aduse statului comunist și abținerea de la încercări de a-l face răspunzător pentru numeroasele erori realizate fie prin omisiune, fie prin acțiune. Formula „Belt and Road” a devenit – literalmente – virală.
Pentru a pune acest lucru în contextul crizei Covid19: ambasadorul Chinei în Filipine a amenințat că țara sa va riposta prin reducerea importurilor, dacă Manila nu-și ridică interdicția de călătorie impusă cetățenilor chinezi la începutul lunii februarie (aceasta în ciuda consensului global copleșitor că restricționarea călătoriilor limitează răspândirea virusului). În martie, un editorial al agentiei de presă Xinhua sugera că partea chineză ar putea restricționa exportul de componente medicale esențiale către SUA, în cazul în care tensiunile politice dintre cele două state vor continua să crească.
La începutul unui nou deceniu, comunitatea internațională se confruntă cu o urgență de sănătate publică prelungită, ale cărei contururi și impact nu sunt cunoscute pe deplin nici în acest moment. O consecință la fel de paralizantă și înspăimântătoare este încetinirea creșterii economice globale ca rezultat direct al comportamentului intern și internațional iresponsabil al Chinei. Reacția nefericită a autorităților americane la focarul din SUA și cea neinspirată întâlnită în mare parte a Europei vor reuși să acopere probabil infracțiunile împotriva comunității internaționale ale Chinei pe termen scurt, dar implicațiile pe termen lung vor dura.
După intrarea Chinei în Organizatia Mondiala a Comertului (OMC), unii experți s-au întrebat dacă China se va manifesta ca un „actor responsabil” al sistemului internațional. În timp ce de ceva vreme răspunsul a fost cu siguranță negativ, China rămâne bine poziționată pentru a revendica un rol de conducere asupra forțelor globalizării și a normelor și instituțiilor ce gestionează această conectivitate. Întrebarea corectă de pus acum este: poate China fi un hegemon responsabil?
SUA s-au confruntat și ele cu această întrebare în urma celui de-al doilea război mondial și al războiului rece. Ordinea internațională construită de Washington și susținută împreună cu aliații săi nu era cu siguranță echitabilă sau justă, dar a fost organizată în baza faptului că interesele esențiale ale poporului american depindeau de bunăstarea comunității internaționale. Se poate argumenta că și SUA erau un hegemon și lumea trăia sub hegemonia americană. Cu toate acestea, a fost un hegemon responsabil, constrâns de tradițiile democratice americane și deschis la presiuni corective atât domestice cât și provenite din străinătate. Sistemul democratic al SUA, în aprecierea multora, a permis manifestarea unor anumite interese externe, iar politicile sale au fost modelate și puternic influențate de actori externi ce puteau face lobby în Congres, prin media americană sau prin sistemele academice și de cercetare.
Interesele globale ale Chinei, la fel ca interesele sale interne, provin dintr-un primat de supraviețuire: păstrarea legitimității, menținerea autorității și asigurarea continuității Partidului Comunist omniscient, atotputernic și omnipotent. Coronvirusul recent, generat în China, demonstrează irefutabil că PCC este mai mult decât dispus să pună în pericol sănătatea comunității internaționale pentru a promova hegemonia iresponsabilă a Beijingului.
Întrucât lumea se îndreaptă în mod irevocabil către izolaționism ca instrument de supraviețuire, iar Cortina de Fier face o reaparitie reînnoită prin termenul „carantinare”, nu ar putea exista un început mai nefast și mai mohorât pentru acest deceniu care va fi din ce în ce mai definit de conducerea amorală a Chinei.
Text aparut pe https://www.orfonline.org/expert-speak/covid19-made-in-china-pandemic-63531/
Observer Research Foundation is an institute established in India in 1990, initially formed by leading Indian economists and policymakers to present the agenda for India’s economic reforms. ORF today is one of Asia’s most influential think tanks and plays a seminal role in building political and policy consensus that enables India to interact with the world. It is supported in its mission by leading intellectuals, academicians, policymakers, business leaders, institutions and civil society actors. It is this plurality of thought and voice that ORF seeks to carry abroad, while simultaneously bringing contemporary global debates to India. ORF’s mandate is to conduct in-depth research, provide inclusive platforms and invest in tomorrow’s thought leaders today.
Dr. Samir Saran is the President of Observer Research Foundation (ORF); he provides strategic direction and leadership to ORF’s multiple centres on fund raising, research projects, platform design and outreach initiatives including stakeholder engagement.
Samir is also a Commissioner of The Global Commission on the Stability of Cyberspace and member of the South Asia advisory board of the World Economic Forum. Samir writes frequently on issues of global governance, climate change, energy policy, global development architecture, artificial intelligence, cyber security, internet governance, and India’s foreign policy. He has authored four books, several academic papers, and is featured regularly in Indian and international print and broadcast media.
